bla-bla și rezultate la concursuri. VfP 28 noiembrie.
pe scurt: totul e bine, mulțumesc la fel.
Excelent! Am un câștigător la concursul de ieri. Conform uzanței care spune că femeile sunt mai deștepte, câștigătorul se numește Silvia.
Primul copil din dreapta jos are o geacă de import, tip Depeche Mode. Doar un securist avea acces la așa ceva, dar și tupeul pentru a cumpăra una copilului într-o perioadă în care ți se scădea nota la purtare dacă scriai “adidas” cu pixul pe un tricou.
Al șaselea copil de pe rândul de jos, de la stânga spre dreapta, are pantofi de fetiță. Deci are o soră mai mare și o familie în care nu erau mereu bani pentru haine noi, pantofi noi, etc. Rezonez la maxim cu el, dat fiind că am fost cel mai mic din patru, adică nu mi se cumpărau haine noi decât dacă din cele rămase de la frați nu-mi mai venea nimic.
La categoria cel mai ambițios copil din poză eu l-am pus pe băiețelul scund, de lângă învățătoare, care pare că ar face orice să se vadă și el în fotografie. Scuze dacă interpretarea mea e greșită, dar am văzut genul ăsta de persoană în numeroase fotografii de grup pe care le-am făcut.
Cum ziceam, Silvia a nimerit-o la fix, deci voucherul de 300 de lei poate fi folosit oricând vrea mușchiul ei, anul ăsta, pe kolectionarul.ro. Promit să-mi fac lecțiile, să pot reveni cu astfel de concursuri mai des.
Ți-aș mai povesti și alte lucruri dar nu vreau. După două săptămâni de tras ca Migu’ și o duminică muncită cu capul, cu răspunsuri la emailuri și alte urgențe, luni am petrecut circa 11 ore la cafele și la masă. Ca italienii: între 8 dimineața și 6 seara am muncit o oră. În rest, discuții cu prietenii. Recomand asemenea ruperi de ritm, sunt binevenite.
*** pentru cei care au întrebat cum am reușit să-mi fac acele tribale semipermanente pe brațe: pe factură scrie Oskar Ceramic Ultra Lav Mat. Nu știu dacă e cea mai bună din lume, dar sigur era cea mai bună din magazinul ăla.
După paywall, ceva fin. Poate mă ajuți să identific autorul și titlul. Sunt texte despre femeile din Roma antică, provenind dintr-o carte ruptă, fără titlu, dar căreia i se poate spune “Debutul misoginismului” pentru că similaritățile cu diverse clișee de azi sunt uimitoare.
O zi de marți cu timp liber îți doresc.
Acum ar fi drăguț să deschizi și linkurile care urmează: FamilyClean, Rineea Clean, MecumPorto, Salba Mariei, Muzeul Brandurilor, PSnews, Officedent, Omnicreativ, Rue15, Kolectionarul.ro
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.