bini de tăt. Luni, 2 decembrie.
FREE: lemne, sarmale, quality time, americanii, alegeri. PAYWALL: cum faci mătase, cum prepari caise în sos de vin, alegeri in comunism, o familie tradițională de tot.
Ca să salvez cât mai multe piese de la rame, m-am canonit cu celebrele tăieturi la fix 45 de grade, pe care le urăște toată lumea.
Apoi mi-am umplut ziua cu cele mai complicate îmbinări simple, pentru că lemnul tăiat oblic patinează și mi-a fost lene să fac un cadru.
Și gata. Am salvat nouă rame. Când îmi vin covoarele de la Rineea Clean trec la faza finală. Nu mai știu în ce restaurant moldovenesc am văzut bucăți de covor înrămate, chiar sunt curios ce-o să-mi iasă.
Chelcheșozul din mijloc e doar un experiment de care am avut nevoie ca să învăț să-l fac altfel. Revin.
Și-am mai rezolvat o problemă. Când am refăcut acoperișul garajului m-am chinuit ca hoții de cai fără să pricep de ce, pentru că aveam o foarfecă de tablă nouă, bună. M-am dus la Leroy Merlin să întreb ce-am făcut greșit și m-au lămurit băieții imediat: sunt trei tipuri de foarfeci de tablă, care taie drept, spre dreapta sau spre stânga. Am completat imediat stocul, ca peste 10 ani, când mai am nevoie, să am tot ce-mi trebuie.
A fost un weekend bun, cu sarmale de la Berbec, timp cu magirl și alte segmente de timp perfecte. N-am deschis un email și n-am scris un rând până duminică seara, de-mi vine să cred în reîncarnare, poate că într-o altă viață nici nu citeam, nici nu scriam și eram fericit ca un prost simplu.
Despre alegeri n-am multe lucruri de spus. Mă doare-n cot. La umbra Marelui Scandal Prezidențial, iar ați trimis în Parlament niște bande de fomiști hoți cu o reputație care trebuia știută. Să n-aveți așteptări, că nu e cazul. Singura parte bună este că a vorbit din nou mama dragonilor. “speranța noastră este ca reputația României ca partener de încredere în comunitatea euro-atlantică să rămână intactă (…) scopul unor alegeri este de a asigura că cei care guvernează au un mandat clar (…) nicio decizie nu ar trebui să limiteze dreptul românilor de a vota liber”. Eu înțeleg că americanii așteaptă să vadă cine e reprezentativ, oricine ar fi el, că românii au voie să voteze Georgescu și gașca lui și că Licuriciul nu s-ar bucura deloc să se repete turul 1 al prezidențialelor. Comunicatul nu conține cuvinte-cheie ca progres/evoluție sau minorități, deci nu se referă la Lasconi.
Dacă n-ai votat, ca mine, sper că ai avut un motiv întemeiat. Dacă ai votat, sper să vezi cât de curând foloasele. Iar dacă în dimineața asta te-ai trezit sleit de vlagă, pentru că nu mai ai un motiv cules de pe net ca să te isterizezi și să înjuri, să știi că ești un mare idiot. Unul util.
O zi de luni cu altceva decât politică îți doresc.
Ai citit gratuit acest newsletter datorită Kolectionarul.ro și MyPloiesti. Recomandări: FamilyClean, Officedent, PSnews, Rineea Clean, Rue15 Coffee și ExpoRomania.ro.
Cu abonamentul plătit înveți azi să faci mătase, caise în sos de vin, vezi o știre electorală din anii 60 și o familie tradițională de tot. Ca abonat plătitor ai acces și la arhivă. *** De privit, salvat, citit, învățat, încercat.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.