Dis de dimineață am omis să fac ceva important și s-a cunoscut. Apoi am întâlnit o persoană pe care o știu extrem de vie și de mișto: era bolnavă și deprimată. Apoi Orange mi-a tăiat telefonul, pentru că de joi încoace refuz să mă uit în mesajele de la ei. Apoi am întâlnit câțiva corporatiști pe care i-aș putea călca cu mașina fără regrete. Genul care confundă acțiunile de voluntariat cu ateliere de redescoperire personală de sine și de eul lăuntric și de angoase și de existențialismul pulii mele de deraiați mental, băi dar nu mai face nimeni selecție psihică la angajare?
Iar de acolo lucrurile au mers și mai rău. Am bruftuluit aiurea un om mișto. M-a lăsat bateria în drum, în afara orașului. Am mai pierdut, logic, o întâlnire importantă. Apoi am aflat că magirl a fost jefuită de pisici. Apoi am murit pe viu, în trafic, în niște cozi create de accidente, de ora de vârf, de morții mă-sii.
Pe seară, am evitat la milimetru un cretin care a făcut stânga de pe banda 1. Mi-a ieșit manevra milimetrică pentru că eram calm: cinci secunde mai devreme, am decis să nu mă mai grăbesc și să nu mă mai răstesc la oricine în telefon doar pentru că am eu o zi proastă. Și ghici ce? În alte câteva minute m-a sunat un numismat, care voia ceva la reducere. Am acceptat imediat, pentru că așa se întâmplă când te lasă bad karma în pace: îți cere ceva. De acolo lucrurile s-au mai reglat. Am ajuns acasă, am mâncat un sandviș bun, am făcut duș, am scris pentru psnews și acum sunt aici, cu tine.
Singurul lucru memorabil auzit a fost la magazino-service-ul unde am schimbat bateria, după ce am refuzat ca un pakistani să facă procedura, pentru că omul nu știa nici măcar engleză, mă îndoiam sincer să știe ce are de făcut. Și un nene cu burtă, într-o salopetă extrem de curată (la mecanici asta echivalează cu ofițeria în armată, omul știe niște chestii de nu se mai murdărește), mi-a zis: “să nu te superi pă el dacă nu știe, că fiecare mecanic învață pă cineva. Ca chirurgu, da acolo nu te pricepi matale să te bagi în locul lui”.
Ai citit gratuit acest newsletter datorită unor oameni și unor companii precum FamilyClean, Officedent, PSnews, Rineea Clean, Rue15 Coffee, ExpoRomania.ro și Kolectionarul.ro sau . Din politețe, ai putea deschide măcar unul dintre linkurile lor. Pe ultimul îți recomand să-l deschizi dacă ești colecționar sau dacă vrei să faci cadou ceva ce nu se găsește la mall.
O zi de miercuri fără bad karma îți urez.
După paywall, un test de cuplu din anii 40. Eu l-am făcut și rezultatul a fost o surpriză. Conceptul de cuplu era cu totul altul.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.