consecințe. VfP 23 septembrie

proștii și pizdele mișto mi-au fost muze toată viața

E aproape oficial că am o problemă cu un genunchi. Se vede pe mers, pe grimase. Nu mi se pare deloc bizar că l-am clasat “daună” exact în ziua în care mi-am consumat sinapsele imaginându-mi cum e să pedepsești un prost. Genunchiul a mers bine, chiar paradit, până în ziua în ziua în care m-am contaminat de nefericitul ăla… Karma, nu?

Și pentru că avusese loc “să-mi bați și mie aia”, la care răspunsesem deja cu “cum să nu-ți bat aia, dar nu-ți bat io ce vrei tot timpul?”, m-am dus la Leroy să-mi iau genunchiere de lucru. Și acolo am văzut ceva absolut minunat: un ciocan nou. N-am avut niciodată! Sculele lui tata vin din niște vremuri când nu erau făcute din plastilină: patentul nu se bloca, șurubelnița nu se ciobea, iar ciocanul era mereu prea greu pentru lucruri ușoare dar perfect când era nevoie de forță. Foarte rar am cumpărat unelte non-electrice avându-le pe cele ale tribului, plus că am tot cumpărat, când ajungeam prin casele altor triburi. Vineri, însă, decât să tai orașul în două, am cumpărat un ciocan. Era superb, negru mat, pe alocuri strălucea! Mi-a fost foarte greu să-l folosesc. Parcă dădeam în “aia” cu un iPhone. Abia aștept să-l pun la “SCULE BUNE, PENTRU MUSAFIRI”.

Posesor de ciocan nou, sâmbătă m-am simțit demn să o ard ca ceilalți antreprenori în construcții doldora de echipamente ultramoderne: am băut cafea vreo trei ore, am mâncat vreo două, am ațipit vreo două și pe urmă n-am făcut nimic până seara când am mai mâncat ceva bun de la Berbec. Am fost patru oameni, am mâncat cinci preparate perfecte. Fără pastramă. La aia mergem vine mustul.

Iar seara-seara, când beam ceva cu genunchiul meu, am avut o revelație de parenting. A sunat telefonul, într-un mod bizar, fără ca afișajul să arate ceva sau să se vadă ceva la apeluri pierdute. Logic, am sunat pe toată lumea de care îmi pasă cu adevărat: magirl. N-a răspuns. I-am trimis mesajul de mai jos.

Mi-a răspuns imediat, cu vești bune. Și când am vrut să închei cu “perfect, noapte buna” m-am uitat la mesajele de mai sus. Și mai sus. Și mult mai sus. Și am descoperit de când nu i-am mai scris fiicei mele într-un mesaj cuvintele “te iubesc”. Băi, n-am fost deloc mândru de mine.

Cum pizda mă-sii de treabă ajungem în punctul ăsta? Cum ne transformăm pe nesimțite în asemenea mizerabili, care nu ratează niciodată formulele de politețe perfecte cu clienții și prietenii mai sensibili, dar ajungem la nimic sau “n.b.” cu cei cu adevărat importanți?

Am rezolvat-o. Să vedem cât mă ține. Îmi pare rău că m-a luat genunchiul la șuturi în cur din cauza unui dobitoc când uite că meritam să nu mai merg deloc, o perioadă, pentru că am uitat ceva atât de important. E și jenant, cumva. Nu-s nici prost, nici ramolit, iar de magirl chiar îmi place, nu pentru că e a mea, ci pentru că e foarte deșteaptă și mișto. Cum e posibil să țin minte zodia unei pizde mișto, să reîncep discuția cu clientul exact de unde rămăsesem data trecută, să “scanez” zilnic o droaie de informații pe care le pot folosi corect, dar să uit să aduc constant omagii singurei “chestii” care-mi dă un sens pe bune, singura persoană din lume care, dacă mi-ar cere un genunchi împrumut, i l-aș da pe ăla bun.

Săptămâna asta nu o să fie nimic după paywall, din două motive.

1. Abonații plătitori actuali par că nu se mai regăsesc în conținutul ales de mine.

2. În perioada următoare o să am și mai puțin timp decât am acum.

Așa că trebuie să refac rețeta de după paywall. Am o idee, dar aș dori câteva răspunsuri de la tine, ca să fiu sigur că e ce trebuie. O să repet zilnic sondajul ăsta, cu alte și alte întrebări. Te rog, bate-ți capul cât să citești și să apeși un buton.

Mai am o rugăminte la tine. Băi, mi-e dor de școală. Vreau să învăț ceva. Spune-mi un curs tare, captivant, ceva care să mă țină viu, să mă gândesc noaptea ce să fac a doua zi. Nu alege un curs la care să alerg, genunchiul dislike this. Nici ceva la care să fac naveta la București, Praga sau Londra timp de trei luni. Nu alege nici ceva de genul “Hermeneutica colindelor bisericești din Urziceniul anilor 40”, “Descoperă pizda din tine respirând prin pătrunjel” sau “Cum să muți mobila prin casă ca să materializezi abundența”. Vreau să învăț ceva, nu să aud aberațiile unor mâhniți care s-au specializat în ceva cretin doar ca să nu se sinucidă. Să fie coerent, logic și util. Îți dau tablouri și cărți de pe kolectionarul.ro de 500 de euro dacă mă entuziasmezi cu un curs.

*** Folosește comentariile sau emailul. Nu-mi scrie noaptea. Să mă fut în ea de bere. Nu vreau să-mi scot două coaste ca să-mi sug pula.

O zi de luni cu doi genunchi buni îți urez.

Ai citit gratuit acest newsletter datorită unor oameni și unor companii precum FamilyClean, Officedent, PSnews, Rineea Clean, Rue15 Coffee și ExpoRomania.ro. Din politețe, ai putea deschide măcar unul dintre linkurile lor.

Fotografiile de mai sus sunt de pe Kolectionarul.ro.