cuie și piroane (03.02.25)
FREE: arhitectură, antonescu, lemne, dietă, economii. PAYWALL: anti-bătături, copii de vânzare, Șimleul Silvaniei, când te plouă rău pe pantofii ăia buni
Fotografia zilei: Cota 2000, Vârful Omu, dracu știe, că erau cutii meteo peste tot pe vremea aia. Eu remarc doar minimalismul balustradei. Știu, era din cauza zgârceniei comuniste, dar uite cât de mult puteai vedea din peisaj. Azi, peste tot vezi doar partea de sus, printre două reclame, iar de partea de jos și-a legat un dobitoc pechinezul.
Sunt fericit să te anunț că vineri am pus mâna pe șapte vechi grinzi de brad la peste patru metri, pe care le-am cărat ca un inconștient cu Opelu’ și cu cămașa fluturând la capătul lor, ca pe vremuri.
Iar sâmbătă am salahorit la ele toată ziua: curățat, scos cuie, spălat, tăiat părțile putrede, stivuit. M-am apucat la zece dimineața, m-am oprit când s-a întunecat. De un astfel de program am nevoie ca să slăbesc și să devin bogat. Cu asta, cu niște mâncare de Moromete și cu niște somn am terminat cu sâmbăta. Nu-mi mai amintesc alta în care să cheltuiesc doar 5 lei (pe o cafea).
Mulți se îngrijesc sistematic după efort: consumă proteina aia, se dau cu crema aia, poartă chestia aia. Eu fac baie și aștept să văd ce vrea carcasa. A cerut cârnați de oaie cu mămăligă și vin. Pe urmă a vrut magiun de prune dar nu prea avea, și, imediat după aia, aproape un borcan de gogoșari murați. A fost atât de bun mixul ăsta tâmpit încât simțeam că ar mai fi mers o tură de câteva ore de muncă, dar nu aveam unde, așa că am parcat pe canapea până am adormit. Tot ca Moromete.
Ca de fiecare dată când prind lemn de o sută de anișori, m-am luptat cu niște piroane handmade de numa-numa. Vreo trei le-am învins, dar unul m-a dovedit, așa că l-am eliminat prin mijloace unfair. Ăsta de mai sus. Prea gros pentru rangă, imposibil pentru menghină. Harșt și gata.
Pe bună dreptate, ai putea să dai ochii peste cap zicând să moară Franța, la ăsta totul are o sută de ani. E perfect, pentru că de data asta am și acte: dacă în 1972 lu’ ăsta îi muriseră părinții de 35 de ani, cam când zici tu că își făcuseră boșorogii casa?
Cu toți mușchii și tendoanele lucrate intensiv, înțelegi de ce duminică am ars-o aiurea, ținându-mă din când în când de șale. Am mai făcut câteva k101, în care am pus niște ceasuri electronice netestate. Aaaa. Am uitat să-ți zic ce bou sunt. Mai știi că ți-am zis că dacă-mi confirmi primul dacă asta e sau nu Sovata îți dau un k101?
Am primit primul mesaj: nu e Sovata, ci Ungaria. Am cerut adresă și mobil, pentru curier. În vreo juma de oră mai primesc un mesaj: nu e Sovata, dar nici Ungaria, e satul Ciacova din Timiș. Bonus: o poză cu liceul de azi, leit școala din imagine. Era aiurea să-i scriu din nou primului că a greșit, așa că-i scriu și ăstuia că-i trimit un k101. Mai pe seară, văd că înainte de al doilea tip, îmi mai scrisese o tipă răspunsul corect. Și eu am zis că primul… Așa că i-am trimis și ei o cutie. Și pe urmă au curs mesajele, vreo 20 cu tot cu cele din SM, și mi se pare formidabil câți oameni pasionați de istorie există. Că doar n-or fi toți din Ciacova. Mâine promit să-ți arăt de ce-s așa bucuros. Nu e doar o carte poștală. Dacă te uiți atent la poză, te prinzi ce e.
De la știri nu știu decât că unul care n-a citit o carte în ultimii zece ani l-a lăudat duminică pe unul care n-a muncit o zi în ultimii zece ani și îl va susține în cursa pentru președinție. O, da! Acest tandem va schimba totul! Românii abia așteaptă să voteze așa ceva! :)))))
O zi de luni fără neterminați ca ăștia îți urez.
Alte recomandări: FamilyClean, Officedent, Rineea Clean, Rue15 Coffee, MyPloiesti, ExpoRomania.ro.
Azi după paywall:
anti-bătături (rețete cosmetice, anii 30)
cum și-a cumpărat nemțoaica un copil din România (știre, anii 90)
Șimleul Silvaniei (fotografie, anii 70)
când te plouă rău pe pantofii ăia buni (tutorial, anii 40)
Devino și tu abonat plătitor. În fiecare lună plătești vreo 50 de lei și primești acces la peste 100 de fotografii vechi, tutoriale, rețete cosmetice interbelice și știri, extrase personal de mine din trecut, nu luate de pe net. Ai acces și la arhiva newsletterului.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.