între sărăcie inspirațională și seducție interbelică. VfP 9 august.

Mulțumesc că ai deschis asta. Dacă-ți place abonează-te, abonează pe cineva cu gusturi similare sau abonează-te la versiunea extinsă, în care plătești pentru lecturi unice pe internet, digitalizate chiar de mine.

Acum, când scriu, să mă bată mama dacă am mai mult de 30 de lei cash și vreo 70 pe toate cardurile. Dar n-am nici un stres. Aproape că sunt bucuros. Am rezolvat cazul tipei care e om rezolvând și cazul tipului care încearcă să reușească. Sunt un geniu. Unul pârlit.

Nu mă întreba ce-am făcut cu banii în iulie, că nu știu. Știu doar ce-am făcut cu ultimii. Când întâlnești un tânăr care meșterește în lemn, și în loc să se vaite ca un fragil mâhnit care nu primește like-uri pe Insta, îți arată ultima lucrare și îți spune: “l-am luat cu mine {la al doilea job, unde e barista}, poate-l vând” e musai să întrebi cât costă, să scoți portofelul și să cumperi. Pentru că dacă nu faci asta, tânărul din fața ta o să se lase de rindea, o să se apuce de fentanil și o să te înjunghie, doi ani mai târziu, acolo unde-ți bei cafeaua.

Iar după ce cumperi nu uita să-l cerți pe meșter. Cum pula mea să vinzi cu doar 170 de lei un fund din lemn de nuc vechi de 50cm? Păi metrul cub de lemn de nuc vechi costă peste 1.500 de euro! Cât l-a costat materialul? Curentul? Uzura sculelor? Timpul? Cât poate să aloce pentru promovare din doar 170 de lei? Cât pentru cursurile viitoare, sculele viitoare? Ce facem aici, ne batem joc?!

*Acum vreo 10 ani, pe fondul unei pauperități foarte nasoale am inventat un produs care mi-a băgat bani în cont până acum doi ani. Din ce în ce mai puțini, recunosc, dar doar din vina mea: veneau bani din alte părți și i-am neglijat pe ăștia.

**Acum cinci ani, pe fondul unui blocaj financiar, am vânat și găsit un client complet nou, dintr-o zonă despre care nu știam nimic. Îl am și azi și sunt convins că o să-l am și la anul.

***Proiectul kolectionarul, pornit în pandemie, fix din aceeași cauză, a început să transmită mesaje decente. Nu-s mulți colecționari în țara asta, dar pare că oamenii care vor decoruri insolite, cărți inedite prin biblioteci și cadouri rarisime se înmulțesc de la o lună la alta.

****Ieri am primit o veste bună și cu cărțile de povcolorat. Primul client dintr-o listă de 11 posibili cu care am discutat face-to-face. Plus că am telefonul plin de testimoniale de la copiii și adulții pe care le-am testat. Parcă e mai bună conversia decât pe facebook sau instagram, nu?

*****Am toate taxele plătite, zero credite și datorii, am bani de luat, două pachete de țigări, brânză în frigider, plus că am întâlnit o persoană aaabsolut specială.

La sală a venit de vreo săptămână o tipă nouă la recepție. O puștoaică cuminte (prima oară când i-am zis “sărut mâna” a roșit). Ieri, când mi-am luat apă, având oroare de momentele în care dai cu cardul și tranzacția e respinsă, am zis ceva de genul: “stai un pic, să nu fie probleme, mă uit la ultimul sms să văd dacă mai am bani pe card”. Nu-mi dau seama cum stau cu dicția, e și zgomot în recepția aia, dar tind să cred că tipa a înțeles că eu am niște probleme financiare grave și trebuie să calculez dacă-mi permit o apă de 7 lei. Și-a început: “Achit eu apa, nu e nici o problemă”. “Mi-i aduceți când puteți, nu vă bateți capul”. Cu voce joasă. Fără țâfnă sau scârbă. Fără vorbit pe nas sau ochii peste cap. Absolut admirabil, eu n-am mai văzut atâta empatie de la o necunoscută de ani de zile.

Cum să nu mulțumesc risipei din ultimele luni? Dacă n-aveam cardurile (aproape) goale n-aș fi aflat niciodată că tipa de la recepția sălii e așa mișto. Până în momentul ăla era doar o tipă, acum știu că-i om. Și știi ce-o să fac? Mâine îi duc fundul ăla din lemn de nuc. Și niște cărți.

Ce vreau să-ți zic, în haosul ăsta de text, este că nu trebuie să te temi de perioadele de pauperitate. Îți vor face bine. Îți vor arăta punctele slabe, atuurile pe care nu ți le folosești, potențialul irosit, plus că te vor ajuta să înțelegi din perspectiva sincerității brutale caracterul celor cu care ai de-a face. Eu am avut norocul să fiu la polul opus de Victoria Nuland, care ieri a mărturisit, șocată, că americanii au avut discuţii “extrem de sincere şi de dificile” cu autorii loviturii de stat din Niger. Îți dai seama, ce șoc cultural pentru ea: discuții sincere în politică. Să-ți zică un nimeni, de la obraz: vrem să ne păstrăm aurul și vrem să vindem uraniul mai scump. Păi normal că o să-i bombardeze de-o să le sară mucii de tirani antidemocrăsii!

După paywall - încă un reportaj interbelic de pe malul mării negre. Momentul acela, când au apărut #pantalonii_de_vama_veche_pe_care_vamaioții_de_azi_cred_că_i_au_inventat_ei. Ce bine că nu trăiam atunci. Eu sunt mort după coafurile retro, iar dacă te îmbraci ca-n marele Gatsby sunt pe jumătate cucerit. Cel mai probabil, m-aș fi holbat după fiecare tipă până m-ar fi luat pe sus Comisarul Plajei. Zilnic.

Acum ar fi drăguț să deschizi și linkurile care urmează: FamilyClean, Rineea Clean, MecumPorto, Salba Mariei, Muzeul Brandurilor, PSnews, Officedent, Kolectionarul.ro

O zi de miercuri cu oameni empatici și muncitori îți doresc.

Pijamaua de plajă

Pijamaua născută din necesitatea unei cât mai comode ținute de interior a evadat din cadrul restrâns ce i-se rezervase şi astăzi domneşte nu numai pe plaje, dar incepe să aibă veleități de a fi admisă... în saloane. Ba chiar, ceva mai mult, de curând în Anglia şi în America unele „mondene" au pornit să-şi facă târguelile de dimineață, în pijama. Incercarea n'a isbutit din cauza unor incidente în care a trebuit să intervină poliţia. Dar pijamaua este în plină „ofensivă" şi uite ce supriză îi rezervă viitorul.