luni 14 octombrie - Viața fără Proști

FREE: un mini-curs despre covoare vechi și despre proștii care visează la un folclor frontalier. PAYWALL: niște pionieri, o rețetă de tocană secuiască, un tutorial privind mantia unei tipe.

Ce weekend, nene. Mi-a plouat cu comori, dar au venit cu un preț nu doar în bani, ci și în nervi. Până la urmă m-am calmat, pentru că nu mai înțelegeam nimic. Probabil așa trebuia să fie.

Întâi, episodul mic. Dau de un nene cu o meserie extrem de dură, care te dezumanizează și dacă ai un psihic de fier. Discutăm despre cum ne-am putea ajuta reciproc, pentru că pe unde lucrează el plouă cu tipărituri vechi. Omul se duce și culege de la mama dracului cu maximă delicatețe un sac de reviste și ziare vechi, din perioada și cu teme pe care le caut mereu. Bonus: niște cărți bune și vreo două foarte bune. Am rămas paf. Aveam zero așteptări, credeam că e abrutizat și prost și îmi va aduce pliante metro din 2002. Am primit extrem de mult. O să-mi ia două săptămâni să trec prin tot.

Și pe urmă dau de ăsta. Cel mai probabil un om cu carte, un familist model, dar la fel de probabil speriat de iminența unei ierni pentru care nu are destule lemne. Și le-a luat de unde nici prin cap nu-ți trece: din tablouri. Practic, a făcut zob vreo 10 tablouri pentru fragilul șasiu din lemn. 99 din 100 de oameni care găsesc tablouri le lasă acolo sau le iau. Ăsta le-a tăiat cu brișca ca să le ardă scheletul. O să frigă maxim un pui cu munca de un an a unui pictor. Nu zic că erau tablourile neștiute ale lui Luchian, dar dacă erau? Noroc că deja mi-era mintea la altceva. La altă mică-mare comoară. Un covor.

Să vezi polemica dracului. Eu, văzând semnele de covor românesc, am zis că e pisică. Ai mei, ignoranți în semiotică populară, o țineau că e tigru. De unde tigru în Moldova?, ziceam eu. Ce pisică arată așa?, răspundeau ei. Așa că i-am alocat felinei cât timp s-a putut pe toate motoarele de căutare.

Urzeala, lâna, grosimea, brâurile, ciucurii, prinderile și dimensiunile - sunt ca la un covor/chilim românesc. Plus faptul că e identic față-verso, dar treaba asta apare și la kilimurile turcești, iraniene, armenești. După culori aș zice că e basarabean, după mărime (are peste 3,5m lungime) e boieresc sau mănăstiresc, dar de ce ar pune un prelat sau un boier un pisoi de tigru lung de 3 metri pe perete? Și mă mai încurcă ceva: plantele din colțuri și creanga cu flori alb-roșii de deasupra, pe care le mai folosesc și moldovenii dar le cos altfel, astea seamănă mai mult cu ce vezi în stampe asiatice. Dar covorul nu e asiatic sigur. M-am lămurit, ăia vedeau altfel tigrul. Așa că am căutat dincolo de tigri de pe covoarele tibetane, persane, indiene, până am ajuns la….

A remarkable and massive Karabagh kilim depicting a mighty tiger (…) ubiquitous flowery ornamentation of the mountainous Karabagh rugs (…) back in the 19th century, how did these nameless weavers know what a tiger looked like.

Hai că e bine. Deci nu doar noi trebuie să ne explicăm de ce apar leii în folclorul românesc, uite că și armenii își caută povestea primordială cu tigrul.

Caucasian rugs are some of the most intricate and beautifully (…) usually made in Azerbaijan, Kazak, Dagestan, Karabagh (…) resemble the Persian carpets (…) plentiful patterns of figures and animals.

În Principatele Române și în România Mare am avut și cazaci și armeni, dar nu în comunități mari și stabile. Dacă Stalin nu trimitea milioane de ucraineni, daghestanezi și afghano-azeri ca să rusifice Moldova depopulată de moldovenii trimiși în Siberia, futu-ți morții mă-tii de rus cu schimburile tale de populații, uite i-ai învățat și pe ăștia din UE s-o facă nici nu știam cum să le scriem numele. Sigur-sigur e că armenii n-au învațat covoreală de la ai noștri, erau deja sensei la asta. Iar despre cazacii anteriori Uniunii Sovietice - mă îndoiesc că făceau două mii de kilometri pe cai, cu covorul legat de șa, când veneau să se bată cu răzeșii pentru vreo chizdă.

Singura explicație pe care am găsit-o este că ciudățenia pe care o duc chiar azi la Rineea Clean este făcută într-o familie mixtă de tătaro-româno-ruși, undeva prin Basarabia, Hotin, dincolo de granița actuală de est, de unde a ajuns cumva în centrul țării noastre. Cine știe ce tătăroaică, lipoveancă sau moldoveancă focoasă i-a luat mințile vreunui ofițer aflat în campania din ww2 iar ăsta a dus-o la oraș cu tot cu zestre. Știu doar că eu l-am luat de la o tipă care l-a luat dintr-o casă din București unde adulții s-au născut cu el pe podea (și culorile zic tot anii 40-60, deci se potrivește). Și asta mi se pare extraordinar, pentru că folclorul arată încă o dată că nu ține cont de granițe, e capabil să unească oamenii pe distanțe amețitoare. Îi știi pe proștii ăia care zic că românii nu au o bucătărie, că sarmalele-s turcești, că morții lor sunt pula mea, etc? Ei bine, află că eu nu sunt genul ăla de imbecil dornic de inefabil cu muchii drepte. Pe mine o explicație de genul: “covorul e un bastard etnic, are de toate”, mă mulțumește la maxim. Așa suntem toți în spațiul ăsta, incerți. Când proștii își pun stegulețe cu venin în farfurii, eu mănânc din farfuria mea, o declar românească și mă bucur de ea.

Cu alte cuvinte: nu sunt deținătorul singurului covor românesc cu pisică și pot să trăiesc cu gândul ăsta. Cel mai probabil, am ultimul covor semi-moldovenesc cu tigru. Abia aștept să-l dau la schimb pe ceva la fel de interesant.

O săptămână cu covoare de lână îți urez, chiar dacă-s vechi. Serios, scapă de porcăriile noi care emit formaldehidă sau care iau foc ca benzina. Lâna e confort și barosăneală. Old money.

Ai citit gratuit acest newsletter datorită FamilyClean, Officedent, PSnews, Rineea Clean, Rue15 Coffee și ExpoRomania.ro. Patru fotografii din cele de mai sus provin de pe Kolectionarul.ro.

Și după paywall-ul de azi, ai “rețetă/fotografie/tutorial/știre”: cu pionieri din Bucureștii anilor 80 pe care ai putea să-i cunoști, cu berbec într-o tigaie secuiască și cu tiparul și detaliile tehnice ale unei pelerine de damă destul de drăguțe, că la mine are efect manțocăria asta, n-o să uit niciodată momentul în care mi-a intrat pe ușă o pisi care purta doar mantie…