Azi încep cu milogeala, ca marii jurnaliști ai momentului: are cineva idee din ce carte a lui Christophe Clavé e următorul citat? Vreau să o cumpăr, tipul mi se pare absolut genial: „Generalizarea informalitații, dispariția majusculelor și a punctuației sînt lovituri fatale la adresa subtilitații expresiei. Dispariția progresiva a timpurilor din vorbire da naștere unei gindiri în prezent, limitata, incapabila de proiecții în timp. Eliminarea cuvîntului „mademoiselle” nu înseamna doar renunțarea la estetica unui cuvînt, ci și promovarea ideii ca între o fetiță și o femeie nu exista nimic. Mai puține cuvinte și mai puține verbe conjugate înseamna mai puțina capacitate de a exprima emoții și de a dezvolta un gînd. Studiile au aratat ca unele violențe provin direct din incapacitatea de a exprima emoțiile în cuvinte. Cu cît limbajul este mai sarac, cu atît exista mai puține gînduri. Cum sa imaginezi viitorul fara conjugare în viitor? Faceți-va copiii, elevii, sa vorbeasca, sa citeasca și sa scrie. Exersați limba în cele mai variate forme ale ei, chiar daca pare complicata, mai ales daca este complicata. Pentru ca în acest efort sta libertatea”.
Citește citatul de măcar două ori, ca să putem filozofa împreună. Se explică niște chestii, nu?
Se explică de ce ai făcut nici o brânză cu tipii cu vocabular redus. Cu taciturnii cu explozie ocazională. Cu cei care deturnau o discuție spre o ceartă pe un motiv care nu ținea de tine. Acum, că ai citit asta, simți că ai putea face o radiografie și pe relațiile prietenelor tale, pe relația părinților tăi, sau pe viitoarele relații ale copilului tău.
Eu tot scriu pe aici, habar n-am dacă ești de acord sau nu, că nu ai cum să reușești în viață sau în relații fără disciplină, iar disciplina fără stoicism nu are haz. De exemplu, azi pot să te anunț plin de bucurie că mi-am dat voie să cumpăr muștar. Anul trecut am avut o nușcepulamea, crecăcăderedecalciu, că timp de vreo săptămână am cumpărat zilnic muștar. Noroc că după aia am purtat masca și mi-am revenit, așa că mi-am jurat în barbă snu mai cumpăr muștar până nu termin stocurile imense din frigider. Opt luni mai târziu, iată-mă liber! Să cumperi muștar, ooo, ce senzație minunată! De oameni ca mine avem nevoie!
Pe de altă parte, disciplina și stoicismul nu rezolvă tot, ai nevoie și de umor. Ieri, de exemplu, exact când tv-ul mi-l arăta pe acest brav și dichisit soldat al Păcii Europei (știu, doar eu mă uit la programele tv ale ucrainenilor), netul îmi spunea că Amazon pregatește pentru Prime un serial foarte draguț, în care Satana e cel mai bun prieten al Evei, botezată lilinuștiucum și împreuna vor sa schimbe dictatura masculină și toxică din rai coordonată de lepra aia misogină de Dumnezeu și de cis-cârnatul ăla de Adam. Mă mir sincer ca n-am vazut o reclama la serialul asta pe Vice, pentru ca este foarte educativ. A, stai că Vice a murit, pute pe undeva.
Tot ieri am făcut poza asta. Normal că s-a inundat bigtaim, pentru că nu e nimeni acasă în tot blocul. Zice și ultimul studiu PNAS Germania: adio familii extinse. Tot mai multe femei devin mame la vârste tot mai înaintate, deci dau naștere la tot mai puțini copii. O femeie de 65 de ani care traia în 1950 avea în medie 41 de rude (copii, nepoți, frați, veri), iar azi are doar vreo 30. În America de Nord și Europa, unde numarul de membri ai unei familii este deja redus, numarul rudelor unei femei de 65 de ani va scadea în curând la 15. Care - adaug eu - vor sta cu fundul pe canapea și nasul în laptop la AntolDigital. Sau invers.
După paywall am pus azi o mostră de propagandă comunistă anti-americană. Relatarea seamănă foarte mult cu texte din presa de azi, subiectul seamănă foarte mult cu viața unor ONG-uri contemporane, dar ce mai contează, acum sunt alte vremuri, he-he, cum ar zice Viorica Dăncilă. Îți reamintesc că dacă devii abonat plătitor îți poți recupera banii cu un discount permanent de 25% pe kolectionarul.ro unde poți găsi multe din resursele pe care le folosesc în acest newsletter.
Acum ar fi drăguț să deschizi și linkurile care urmează: FamilyClean, Rineea Clean, MecumPorto, Salba Mariei, Muzeul Brandurilor, PSnews, Officedent, Kolectionarul.ro
O zi de joi cu un socialism ca al meu îți doresc.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.