Marți 22 octombrie. Viața fără Proști.
FREE: narativul Moldova, minciunile Moldova, șmenul Moldova. PAYWALL: dictatorul care-l putea salva pe Ceaușescu, sânii Nadiei, cartofi umpluți cu carne, cum faci un cort.
Nu mai pot cu Moldova, cu întrebările, cu retorica, cu pula mea. Cum a fost posibil ca la referendum să se ia doar 51 la sută? Eu cred că întrebarea trebuie pusă invers: Cum ar fi fost să ia mai mult de atât, ținând cont că în Moldova înlocuirea populației românești se face fără încetare de la 1812 încoace? Țara aia mai are doar vreo jumătate etnici români, restul sunt găgăuzi proruși, ucraineni proruși, români rusificați proruși și ruși. Cum ar fi fost ca toți ăia să voteze DA la referendum? Ai văzut vreodată ungurii din Harghita, Mureș și Covasna, votând altceva decât UDMR? Ce morții mă-sii poate fi neclar?
Aaaaa, banii? Asta da. S-au cheltuit niște bani pe campanii de imagine și de manipulare având niște obiective nerealiste? Păi dacă rușii au cheltuit 15 milioane, probabil că proMaioții au cheltuit dublu. Că mititica de Maia are un partid să te fuți în el, numa proști și hoți, moldovenii îi plac cum îi plăceam noi pe țărăniști în 1997. Biata de ea dacă nu făcea referendumul o dată cu alegerile nu mai intra în turul doi. Iar acum trebuie demonizat un complot ocult, ca să se justifice banii, scorul dezastruos? Mbine, atunci accept. Dar între noi fie vorba: moldovenii din Moldova chiar nu vor în UE. Voturile care au făcut diferența înspre DA au venit din SUA și Canada. Diaspora, cică. Un cadou generos de la partenerul strategic pe care-l aplaud sincer. Cum ar fi ca noi să fim în UE și în NATO și moldovenii să nu fie?
Mai bag o fisă: în 2003, când s-a modificat Constituția și am trecut în ea posibilitatea de a adera la UE, eram ziarist. Am asistat înmărmurit cum toate partidele și-au dat mâna și s-au pus pe furat voturi. Alergeau oamenii pe stradă, cu urna mobilă, cărau muncitorii de la fabrici, etc. Să iasă procentul mare și să-i placă lui UE, căreia nu-i prea plăcea de noi. Nu îndeplineam criteriile, eram prea corupți, etc. Referendumul ăla a fost furat pentru binele nostru de azi, să știi.
Ce e cu adevărat important la alegerile din Moldova este efectul de turnesol. Acum chiar poți verifica singurel cine face propagandă și cine nu. Toate știrile mainstream de săptămâna trecută, toate informațiile pe surse, toate sondajele în care Maia ieșea din primul tur - toate au fost minciuni. Iar au căzut chiloții presei, iar i s-a văzut narativul neepilat. Dacă vrei detalii ți-l recomand pe profesorul Aligica:
ficțiunile obișnuite întreținute de influencerii, comentatorii și experții români (…) ce fac ei NU este despre efortul de a fi informat (…) este despre cum ar vrea ei ca lucrurile să fie (…) audiența lor este despre ce ar vrea ei să audă (…) spectacol cu audiență participativă (…) deși este evident că acești oameni distorsionează realitatea (…) relația lor cu publicul rămâne neafectată (…) în fiecare zi pe platformele din mass-media din România are loc un referendum în care este testată credulitatea, inconștiența, naivitatea, infantilizarea.
“Ne spui si ce curs ai ales sau am ratat articolul relevant?”
Nu am ales nimic. Nu am timp. O să pot să mă gândesc la asta după 1 decembrie. Promit că revin.
O zi de marți fără narative cretine îți urez.
Ai citit gratuit acest newsletter datorită FamilyClean, Officedent, PSnews, Rineea Clean, Rue15 Coffee și ExpoRomania.ro.
Pachetul “rețetă/fotografie/tutorial/știre” de după paywall răspunde azi la patru întrebări:
cine era dictatorul care ar fi putut să-l salveze pe Ceaușescu, la revoluție?
i se văd oare sânii Nadiei, prin costumul ăla roșu?
cum umpli cartofi sau chifle cu carne de pasăre?
cum faci un cort, de la zero?
De privit, salvat, citit, învățat, încercat.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.