mi-a crăpat capul. VfP 8 iulie 2024

proștii și pizdele mișto mi-au fost muze toată viața.

Citești acest newsletter gratuit datorită unor oameni și companii precum FamilyClean, Officedent, PSnews, Rineea Clean, Rue15 Coffee sau Kolectionarul.ro. Din politețe, ai putea deschide măcar unul dintre linkurile lor. Pe ultimul găsești câteva mii de potențiale cadouri pe care nu le găsești la mall.

Câteodată mă consider meganorocos pentru că am acces direct la informații pierdute, iar câteodată mă termină psihic. Azi sunt în faza a doua. Am avut un weekend pă sistem șoping, au zburat meleoanele în toate părțile, iar acum sunt supărat ca un gras care și-a luat un tricou mărimea M. Pentru că am fost mai mult decât suntem azi. Undeva pe drum am greșit ceva.

Explică-mi și mie cum e posibil ca acest căruț fabricat în 1908 să se plieze mai bine decât cele făcute azi? Cum morții mă-sii am decis să renunțăm la asta?

Cum ar putea fi posibil să-i ajungem din urmă pe francezi, de exemplu, când ei se preocupau de riduri la 1900, când noi arătam precum copiii din flori ai lui Ștefan cel Mare, analfabeți, murdari, bolnavi de tifos? Ăștia au o sută de ani de sinapse complexe înaintea noastră!

Găsește-mi și mie un tip care să deseneze așa. Să-i dau o foaie și un stilou cu tuș și să revină peste o oră-două zicând “asta e gata, ce mai avem de făcut pentru ziarul de mâine?”

Explică-mi și mie de ce am renunțat la capacul mesei de biliard și la niște picioare atât de cool, de puteai să integrezi masa în cel mai sofisticat interior. Cine ne-a făcut atât de gherțoi?

Ți-am mai zis că-s pasionat de reclame, am vreo sută de mii românești și am văzut peste 200.000 străine. Ca asta, însă, n-am văzut nici una până sâmbătă. Mă tot uit la ea ca la un tablou Salvador Dali.

Și de parcă nu mi-a fost de ajuns cu revistele vechi, mi-a tras una în dinți și punga cu fotografii vechi. Am făcut și eu ceva poze, am mai făcut o mie de like-uri la una, altele au ajuns la știri, am mai câștigat un concurs…. Ca asta, însă, n-am făcut nici una. Gestul surprins, lumina, umbrele, sclipirea ochilor, părul ușor electrizat - se văd toate, perfect, ca într-o poză National Geographic. Iar ăsta de-a făcut-o nu avea ecran și setări cum am eu pe DSLR, plus loc pentru 3000 de cadre, să trag până iese. Avea un nenorocit de aparat pe film cu 36 de cadre, se uita pe cer, seta viteza diafragmei, că ISO-ul era predefinit în chimicalele de pe film, făcea poza și gata. Cine avea bani de un film întreg pentru un cadru?!

Și pe urmă, deja fiert complet am găsit asta. Iulie 1989, litoralul românesc.

Am fost 4 ani fotograful unui complex hotelier cu piscină, am făcut book-uri pentru modele, fotografie budoir, de presă, de event și de orice vrei tu. Să iei random cinci persoane, să le așezi la poză și să arate ca ăștia cinci - așa ceva nu există. Fără filtre, fără sală, fără nimic din ce facem noi azi ca să arătăm bine și tot nu ne iese așa. Dacă aș avea timp aș face o cercetare serioasă pe părinții noștri. Ce mâncau, ce beau, câți pași făceau, pe ce dormeau, cât stăteau afară, cum stăteau la birou. Este absolut fără sens să spui ca ăștia cinci erau cei oprimați, ghinioniști și pauperi iar noi suntem cei norocoși, competenți în goodlife și cu de toate. Tot conceptul ăsta nu poate fi decât o farsă.

O zi de luni cu discuții cu părinții îți urez. Undeva pe acolo o să afli ceva util.

Azi nu e nimic după paywall. N-a mai fost loc. Dar mâine o să-ți arăt ceva foarte-foarte tare.