miercuri, 2 octombrie - Viața fără Proști
FREE: ponturi (horeca, auto, internet), antropologie (homeless, copii), zoo contemporan și specula în ww2. PAYWALL: limonadă pentru bolnăvior (anii 20), pământ bătut (anii 30), oftalmologie (anii 40).
O prietenă vinde cu o mie de lei 3 mese pliabile și 6 scaune pliabile, din metal, luate de la Ikea sau de la Jisk acum vreo 3 ani. Nu-s lovite, julite, încap în orice suv sau mașină cu hatchback și trebuie ridicate din Ploiești.
Un atârnache de semafor pe care-l trimit mereu la muncă fără să-i dau un leu s-a vopsit blond și s-a îmbrăcat foarte colorat. Sper că nu l-a învățat cineva jelania cu discriminarea sexuală și urmează să fiu acuzat de cevafobie. Sau a apărut vreun studiu, că dacă te dai non-hetero lumea te miluiește mai bine?
Dacă ai și copii și prieteni de familie cu copii faceți împreună următorul experiment: fiecare să ia de școală copilul celuilalt și să intre în vorbă cu el. Recuperând de la școală un puști care nu-mi aparține am descoperit că piticii spun adulților din anturajul de încredere chestii de la școală pe care nu le-au spus niciodată părinților. Dacă te pricepi un pic la dialog, discuția o să fie de-a dreptul utilă posesorilor de drept ai minorului.
Dintr-un caiet de negustor bucureștean am descoperit ce însemna cu adevărat specula de război în anii 40: luai ceva cu 923 lei kilogramul și vindeai punguța de 50 de grame cu 1.016 lei. Cine ar fi crezut că în anii ăia exista eMAG?
Am vrut să fac pipi pe un gard dintr-o curte părăsită și am găsit această pânză de păianjen. Mi s-a făcut o lehamiteeeee... Băi, dar chiar nu mai există nici păienjeni care știu meserie? Unde-s pânzele alea, ordonate, simetrice, cum se făceau o dată, de arătau așa frumos pe costumul lui Spiderman? Ce e cu mizeria asta? Chiar îmi venea să o întreb pe babă: doamnă, cine v-a lucrat aici?
Am făcut geometria la roți la guru-ul Ploieștiului, tataia de la Speed, din zona Podul Înalt. Credeam că am o mașină ok, precisă, dar limitată tehnologic de genetica de Opel. O sută douăzeci de lei mai târziu am primit o mașină foarte precisă, care se conduce cu un deget și simte fiecare vebervberație a volanului, cum bine zicea un domn de la coadă.
Primesc emailul ăsta, în diferite forme, cel puțin o dată pe săptămână. Răspunsul e foarte simplu: intră pe kolectionarul.ro, du-te în meniul din partea de sus, apasă butonul capsula timpului și verifică singur ce ziare din ce zile și ce an există.
O zi de miercuri fără vebervberații de la proști îți urez.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.