Azi găsești după paywall un mesaj de propagandă privind reducerea consumului de energie electrică din 1985 care pare scris azi, la sediul Verzilor Europeni sau la sediul USR. Ceva vesel, de citit cu intonație și sarcasm.
Continutul de după paywall este digitalizat chiar de mine, având ca sursă cărți, publicații, acte, etc pe care le dețin sau le-am deținut fizic (nu discutăm despre pdf-uri ciordite de pe net, nici despre făcături moderne). Le poți vedea pe toate, inclusiv pe cele din trecut, dacă ai un abonament plătit la acest newsletter.
Doamne, ce rușine mi-a fost la meciul Naționalei!
Treijdămii de români au cântat imnul României și doar 15.000 de ucraineni pe cel al Ucrainei. De când e România mai importantă decât Ucraina?!
Proștii de la Federație au dat echipament galben românilor, deși e una din culorile Ucrainei. Trebuiau îmbrăcați în roșu, ca ăia să ne creadă ruși și să se motiveze.
La primul atac al românilor publicul ucrainean a huiduit, așa cum e normal, iar când era ca ucrainenii să dea gol au huiduit românii, demonstrând încă o dată că suntem o nație de rasiști incorigibili. Practic, i-au făcut romi, ca pe Babasha!
Toată Europa civilizată ne-a auzit rușinea de imn național, cu expresia aia oribil de naționalistă: “deșteaptă-te, române”, scris de bulgarul Anton Pann într-o perioadă în care robia încă exista în România. Parcă vezi că nici nu l-a scris el, ci un rob din Turtucaia!!!
Faultul la Marius Marin a fost justificat. Cum să iei mingea Ucrainei? Nu le-a luat Rusia destul?! Ce putinism abject la arbitru!
Minutul 30: dăm gol, pe o greșeală a fundașilor ucraineni. Ce să zic, ce mari eroi suntem, batem nemilos o echipă cu atâtea probleme acasă. Rușinos! Ca și cum i-ai fura o înghețată unui copil.
Minutul 45: plecăm la vestiare ca niște idioți, fără măcar un autogol. Rusofilii tot rusofili!
Nu înțeleg scandările românilor din tribune. De ce nu suntem ponderați? Echipa Ucrainei are nevoie de victorie mai mult decât noi. Ei luptă pentru țara lor, care e mai importantă pentru pacea Europei decât a noastră.
Iar huiduie românii. Oribil. Cercetătorii britanici de la Institutul Babasha tocmai au stabilit că singurele huiduieli civilizate sunt cele de la mitingurile #rezist, iar restul sunt interzise. Chiar trebuie să ne facem de râs când toți ochii sunt ațintiți asupra noastră?
Minutul 58. Ucraineanul Mudric vine cu mesaj rațional: “băi, dau și eu un gol, ca să fim parteneri egali”. De unde, nene! Îi fură ăștia mingea (logic, sunt români) și Drăguș le mai dă un gol. Ca și cum le-am lua Insula Șerpilor motivând că a fost a noastră! Iar câteva minute mai târziu le luăm și canalul Bâstroe, cu alt gol!
Meciul s-a terminat cu penibilul scor pe care nu vreau să-l scriu în favoarea noastră. Sper ca fotbaliștii români să fie testați anti-drogrusesc, pentru că am niște suspiciuni. Sper și să iasă Geoană președinte să ne scuze la nivel internațional pentru acest gest incalificabil. Iar tu, în caz că ai făcut două de-un leu la pariuri, află că trebuie donezi cel puțin jumătate din bani ong-urilor care se ocupă cu pacea lumii și jumătate celor care se ocupă cu discriminarea. Dacă vrei bani pentru tine te duci la muncă, nu la pariuri. Slava.
Fie că mă crezi, fie că nu, am scris asta chiar în timpul meciului. Am avut un feeling că o să apară niște siniștri spălați pe creier care o să pună problema chiar în cheia asta. Ca proștii care i-au luat apărarea lui Babasha împotriva rasismului doar pentru motive electorale. Și ghici ce? Pe la 7 seara, am fost înștiințat că încă de la prânz a apărut asta:
Și am pățit ceva frumos. Am găsit la cineva o carte pe care o vânez de mult. Trei volume, interbelică, nu doar răruță foc, ci și superinteresantă. Se chinuia să o vândă cu un preț iar șacalii îi ofereau cel mult jumătate. Am zis “blitz” și am plătit imediat în cont, ca să nu se răzgândească, pentru că mie prețul ăla mi se părea foarte bun, nu foarte mare. Și azi, când a venit coletul, am găsit asta.
Am mai trecut prin asta. Când cumperi de la cineva care are nevoie de bani fără să negociezi apar manifestări de-astea, care seamănă cu recunoștința. De cele mai multe ori primești cuvinte. Foarte rar obiecte. Și foarte-foarte rar ceva dulce. Cred că am dat de un om de treabă, d-ăla cu suflet de copil. Neapărat trebuie să mai cumpăr de la el.
