Mie, dimensiunea asta {se îmbată toți, să mă îmbăt și eu}, mi-a lipsit tot timpul. Pentru azi mi-am propus să mut niște lucruri dintr-o magazie în alta. Apoi să ce vrea ea cu #magirl. Apoi să beau o cafea bună cu o țigară bună. Și să citesc, că mi-a venit cartea pe care o vânez de o lună.
Am muncit mult ieri, iar traficul isteric și numeroasele accidente întâlnite (ce-aveți, mă?) nu m-au ajutat deloc. Un salut călduros pentru Fordul albastru 01XNN: dacă te prind pe undeva, cândva, te calc în picioare. Sper să se întâmple, pentru că altfel o să omori tu pe cineva.
Stânga: eu intrând regulamentar într-un sens giratoriu, cu dobitocul patentat având falsa senzație că-i tai fața cu o manevră ilegală. Dreapta: cretinul, depășindu-mă prin dreapta și tăindu-mi fața ca răspuns la inexistenta mea agresiune rutieră. Cum să nu-ți dorești să-l lași fără dinți? Ce șanse sunt ca acest dement să nu omoare pe cineva?
Am avut ocazia să iau masa (și) cu un băiat de 8-9 ani. Model nou, adică încă șters la fund de altcineva. I-am aruncat paiul, pentru că băieții nu sug băuturile, i-am arătat cum să-și taie singur snițelul, l-am convins să ofere părinților ceva la schimb cu ceva ce voia el ca părinții să facă și am rezolvat și problema mesei de la școală de care el nu se atinge: i-am arătat câți bani costă și i-am propus să arunce bancnotele pe geam de acum, ca să fie mai simplu. După moaca făcută, cred că nu va mai refuza vreo masă alături de colegi.
Am văzut un pic din interviu și am citit la Reacțiunea rezumatul. Interviul dat de ideologul lui Putin lui Tucker Carlson. Dughin zice că principala problemă a occidentului este individualismul. Că după ce a fost eliberat de imperii prin aspirația la libertate, omul a fost eliberat de biserică prin statele naționale laice, iar acum este eliberat de state și de familie prin lupta împotriva identității sexuale colective. Să fim fiecare altceva, cetățeni ai proprii noastre găști, cât mai singuri și mai fragili. Să ne facă alții de comandă când doresc. E a doua oară când mă surprinde Dughin cu raționamentele lui, după ăla cu Moldova: este în avantajul Rusiei o unire a României cu Moldova, pentru că astfel vor ajunge într-o țară UE și NATO câteva sute de mii de ruși și alte câteva sute de mii de români care gândesc rusește. Clar, chiar dacă are obiective demente ca Hitler, omul e bine mobilat la căpuț. Te face să te întrebi: ideologul lui Biden o putea să țină pasul cu el într-o discuție? Dar al lui Macron? Dar al lui Ciolacu? Mamă, cât de rău sună “ideologul lui Ciolacu”.
Închei cu un anunț publicitar, dar fără bani, că fetele de la Omnicreativ sunt prietenele mele. 𝐓𝐚𝐛𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐕𝐨𝐥𝐞𝐢 / 21-28 august 2024 - antrenamente specializate, activități recreative, meciuri, pensiune completă, foc de tabără, volei. Cere detalii la cursuri@omnicreativ.ro sau la 0758511522
O zi de miercuri cum vrei tu îți urez.
Dă like doar dacă ți-a plăcut lectura. Din politețe deschide măcar un link: Blues Cafe Ploiești, FamilyClean, Hotel Central Ploiești, MecumPorto, Muzeul Brandurilor, Officedent, PSnews, Rineea Clean, Rue15 Coffee, Kolectionarul.ro. Abonează-te la secțiunea plătită (costă sub un leu cincizeci pe zi) ca să citești zilnic lucruri pe care nu le-a mai citit nimeni pe net.
Azi am pus după paywall trei știri din anii 40 care spun totul despre poporul român. Pentru mine e o veste bună că, aproape o sută de ani mai târziu, suntem fix la fel de idioți. E un semn că marile schimbări care ne sunt băgate cu forța pe gât nu reprezintă o sarcină ușoară pentru invadatorii mentali.
Anii 40. România în război. Știri diverse.
**** Cu ocazia exercitiilor de apărare pasivă executate pe teritoriul ţării, s'a constatat că pietonii, la auzul semnalului de alarmă, se adăpostesc pe langă ziduri sau pe locuri virane, fără a intra in adăposturi.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.