starea de bully. VfP 20 septembrie

proștii și pizdele mișto mi-au fost muze toată viața

Am vrut să fac și eu o dudă și nu mi-a ieșit. Adică n-am vrut, dar pe urmă am vrut și n-a ieșit. Și-am rămas așa, neîmpăcat, deși sunt bine. Caz de Rudotel, nu?

Când zic “viața fără proști” eu mă gândesc inclusiv la planul fizic. Adică printre alte lucruri pe care nu le mai fac, eu nu mai petrec timpul cu oameni care nu mă plac, nu mă vorbesc de bine și/sau au acționat împotriva mea. Cum backgroundul meu este presa&blogging, zdai seama ce cloacă de jigodii am lăsat în întuneric. Printre neterminații pe care-i ignor se află și o viperă inutilă tuturor, nu doar mie. Oricât s-a străduit nu și-a făcut drum spre audiență. De 15 ani se chinuiește nefericitul și tot la reach-uri în zeci a rămas. Nu din cauza mea, dar pentru că eu am avut tot timpul ce n-are el, a făcut silogismul bolșevicului idiot: stoica e de vină. Și de acolo un lanț de șopârle, calomnii și încercări de discreditare. Minore, am trecut peste, doar îl evit.

Dar alaltăieri mă trezesc cu dobitocul. Eram la o discuție, el încerca să vândă ceva o masă mai încolo. În loc să-și vadă de treaba lui, a venit spre mine, a încercat un dialog, chiar se străduia să arate că suntem prieteni, să vadă clientul că e conectat. Am început politicos: i-am spus că nu vreau să vorbim. Apoi, mai nepoliticos, când a încercat să mă bată pe spate, ca pe oi, să ia mâna de pe mine. Când se tira cu pași mici, i-am aruncat sonor un “mâncător de căcat”, sperând că va riposta, va ricana, se va întoarce, îmi va zice ceva și îmi va da motive să-i trag niște șuturi în cur (LECȚIE: așa umilești un bărbat - îl bați ca în lanțul trofic, de la specie la alta). N-a făcut-o, nu s-a mai întors pe acolo. M-a lăsat așa, ca tipa pe care o sună maică-sa exact când.

Și ieri m-am trezit că sufăr un pic de sindromul bully (ca băieții mai mari care, după ce bat un băiețel mai mic, dezvoltă cantități de răutate suplimentară și își caută victima să-i mai dea o porție). Nu l-am căutat, dar mi-ar fi plăcut să-mi iasă în cale. Ceva greșit. În loc de starea mea de grație la care lucrez de ani de zile, m-am trezit activ în starea de conflict. N-am mai avut-o de mult. Deci se pare că nu m-am vindecat de prostii cu proști, sunt doar într-o remisie temporară. Și nu am mai fost sigur că e bine să evit oamenii care nu-mi plac, pare că terapia asta îmi dă rezultate fals pozitive. Să fiu oare ca pustnicul mândru de asceza lui, care este evaluat critic de divinitate, pentru că acolo unde stă el, cu o broască, un fazan și doi lupi, oricine poate rezista celor lumești? Faza e că n-am nici o garanție că frecventând lepre și ipocriți nu risc să redevin unul dintre ei. Că nici nu mai am răbdare să-l iau pe fiecare și să-i zic: gogule, hai să ne împăcăm chiar dacă ne despart basculante de cărți și de pizde deștepte, mai bine desenează ceva pe o tabletă și urcă gifuri pe insta, sau fă jonglerie cu portocale pe tiktok, că merg foarte bine. Dacă o să ia aceste sfaturi formidabile ca pe niște insulte? Dacă sfârșesc cu pantofii plin de scame din pantalonii lui de trening? Pâi ce treabă am mai făcut? Ce fac după aia, și cu demonii jucându-se prin curte, și cu un prost plângându-mi-se că sunt cauza insuccesului și durerilor lui?

Mai mi-a trecut după ce am mâncat șnițelul de la Berbec. Ceva fin, de porc, subțire, doar cu ou - nu ca peste tot, de pui, gros, cu fulgii crocanți de zici că ai veverițe sub masă când îl mănânci. Sătul cu bun, am trecut mai ușor peste intoxicația cu prost. În fond, nu m-am mai bătut de ani de zile. Hai să o fac când o să merite. Să mi-o iau de la bodyguardul Monicăi Bellucci, când o trece femeia prin Ploiești și eu o să-mi lipesc fața de sânii ei strigând: “Malena, Malena, sunt eu, onanistul ăla mic cu bicicleta, ia uite ce am crescut!”…

**** legat de povestea apei Kangen, de ieri: orice lichid cu efect dezinfectant este acceptat în piață de către Ministerul Sănătății doar după ce faci un dosar mare cât Diana Șoșoacă și care trebuie să conțină DOVEZI că maclavaisul se potrivește cu o droaie de ordine MS, MMP, ANSVSA, INSP, STCNPB, AEPC, plus regulamentele UE 528, 1907, 793 și directivele 76, 91, 93 și 2000. Dacă ăla care-ți vinde kangheneala nu-ți arată așa ceva, iar tu plătești…. înțelegi tu.

**** cea mai importantă știre de ieri mi s-a părut asta: “amenințarea unei paralizii a statului federal (…) vot amânat la buget (…) Mike Johnson (…) bugetul trebuie adoptat până la sfârșitul lui septembrie (…) ”shutdown”, adică milioane de funcționari intră în șomaj tehnic, anumite ajutoare sunt suspendate, traficul aerian este perturbat (…) cere ca alegătorii să prezinte o probă a cetățeniei la înscrierea pe listele electorale în alegerile federale (…) administrația Biden se opune”. E ca aia cu pagerele, dar altfel.

Un weekend fără demoni luați de la proști îți urez. Fute ceva drag, mănâncă ceva bun, bea ceva fin și fă un pustiu de bine unui om bun și roagă un prost să meargă cu ochii închiși pe bordură.

Ai citit gratuit acest newsletter datorită unor oameni și unor companii precum FamilyClean, Officedent, PSnews, Rineea Clean, Rue15 Coffee și ExpoRomania.ro. Din politețe, ai putea deschide măcar unul dintre linkurile lor.

Fotografiile de mai sus sunt de pe Kolectionarul.ro.

După paywall, penultimul episod din dezbaterea inginerilor Romaniei Mari pe tema economiei de război.

Dezbaterea Asociației Inginerilor din România Mare pe tema economiei de război

(episodul 3)

D-1 Ing. Frigură : concentrat la unul din serviciile care studiază tocmai aceste chestiuni ale mobilizării industriale, am avut ocazia ca decurs de câteva săptămâni să-mi adun un material din care să extrag câteva propuneri în privinţa aceasta. Voi vorbi prin urmare, numai asupra acestui punct pe care l-am prins dela d-l Cioc: coordonarea. Ce ne lipseşte acum? Avem idei atât în domeniul technic cât şi în domeniul militar şi un domn colonel mi-a vorbit despre ingineri foarte frumos; nu ştiu dacă eforturile noastre de a colabora din punet de vedere technic sunt la înălţime. Să-mi daţi voie, ca un civil îmbrăcat astăzi în haină militară, să aduc elogiul militarilor cari în ultimul timp s'au acomodat cu efortul nostru (Aplause). Ceea ce ne lipseşte astăzi este crearea unui organism unic.