Bună, fetelor. Ce să fie mâine?
Mi-am dat seama că George Simion are dreptate: Europa trebuie luată de urechi. Păi chiar ieri, de Ziua Internațională a Cititului Împreună, Europa l-a lăsat pe președintele României să citească de pe o foaie, de unul singur. Românofobilor, vă cădeau urechile dacă ne ascultați blenderul, ă? Huo.
La doi pași mai spre Rusia, premierul Ciolacu a anunţat că maşina sa de prim-ministru va fi Dacia Duster, pentru că “aşa e în Franţa, maşina guvernului şi a autorităţilor este Renault, deci în România, maşina autorităţilor şi a premierului trebuie să fie Duster”. Ouf. Să-i zică cineva lui Marcel că în Franța oficialii folosesc mai multe mărci: DS, Peugeot și Renault, iar în România se mai fabrică și Ford. Este deci nevoie de o rotativă auto: Ciolacu să meargă dimineața cu Fordul la Guvern, iar seara să intre cu Dacia într-un stâlp.
M-a certat unul din voi că tot scriu de știrile Digi24 și nimic despre cele de la Antena3. Am mai explicat aici: Antena3 manipulează prin emisiuni, nu prin știri. Au știrile relativ corecte, de-aia și fac audiențele tv de 3 ori mai mari decât Digi. Mai ții minte anchetele Antenelor dirijate împotriva PDL, cu ANRP, Băse, Udrea, Bercea Mondialu, etc? Totul era corect acolo, dar conținutul ăla a fost folosit prostește în emisiunea lui Gâdea, pe care nu-l mai credeau nici decerebrații, iar efectul asupra oamenilor a fost zero, pedeliștii au dormit liniștiți încă 4 ani. La Digi, în schimb, nu au existat și nu există realizatori capabili să ducă un război verbal (Prelipceanu pierde orice dezbatere cu orice invitat), așa că narativul se scrie prin știri, multe-multe știri.
Uite un exemplu: de când Ciolacu s-a pus cu pula pe auriști, Claudiu Târziu a dobândit la Antena3 această identitate bizară, cu chipul curat de zici că vine de la spa, perfect pensat, cu cârlionții ca la fete și cu țâțe obraznice care ies prin cămasă. Cum de-a fost aleasă fix această poză, difuzată prima oară de Libertatea, acum 4 ani? De-atunci Târziu a mai postat o mie de poze, iar cutuma jurnalistică spune să o folosești pe cea mai recentă. Wink-wink.
Dacă vezi filmul ăsta să-mi spui și mie cum se termină. De două ori am vrut să-l văd, pentru că e filmat cu cameră fixă, ca Prietena mea genială, și orice cadru devine o fotografie perfectă. Problema e că atunci când Povestea din Tokyo ajunge la momentul în care cei doi bătrâni pe care copiii nu-i primesc peste noapte decid să înfrunte orașul, mie mi se pune un nod în gât și nu mai pot să mă uit.
Închei cu informația uitată de duminică încoace: pe kolectionarul.ro au mai apărut vreo 40 de cărți, scoase din 1911 până în 2001. Dacă ești abonat plătitor al acestui newsletter le poți cumpăra cu un discount permanent de 25% (50 lei la comanda minimă, cam cât abonamentul plătit aici, dar poți face câte comenzi vrei în fiecare lună). Pe site-ul ăla sunt multe din resursele pe care le folosesc în acest newsletter: cărți, ziare, reviste, acte, fotografii - toate vechi cât cuprinde.
Te invit, de asemenea, să continui să citești “investigația Recorder” din anii 30 despre contrabandele gangsterilor bihoreni. Alți traficanți de dresuri, plus mafia pietrelor de brichetă. Have fun.
O zi de joi fără hate stupid îți doresc.
Acum ar fi drăguț să deschizi și linkurile care urmează: FamilyClean, Rineea Clean, MecumPorto, Salba Mariei, Muzeul Brandurilor, PSnews, Officedent, Kolectionarul.ro
La Oradea, auzisem că tocmai se instruia acolo un caz interesant de contrabandă, al unei femei anume Heller. Am cerut deci amănunte la Vama dela Episcopia. De mai multe ori până acum, a intrat şi a eşit din ţară, prin punctul Episcopia, femeea Heller. Persoanele care trec graniţa de mai multe ori sunt totdeauna suspectate de vameşi. Intr'un vagon de clasa I ghemuită intr-un colţ se afla această femee în trenul ce venia dinspre Budapesta. Vameşul se urcă in vagon, şi, deşi pasagera era legată la un ochiu, totuş el recunoscu în ea, pe femeea care trecuse graniţa de mai multe ori. Femeea părea bolnavă şi sta cu capul sprijinit de o pernă mică. Vameşul o întrebă, așa cum e obiceiul:
— Aveţi ceva de declarat?... Mătase, brichete, cărţi de joc?...
— Nimic.
La revizia boccelelor, nu se găsi nimic. Dar atingând perna, vameşul îşi dădu îndată seama că nu era numai puf în ea! Cu un briceag voi să descoasă perna. Femeea se rugă, pierdută:
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.