vai, ce țeapă mi-am luat. VfP 6 noiembrie.

La daci leul era ca minotaurul la greci: animal ritualic. N-aveai voie să-l omori, dar dacă-l învingeai sau îl capturai erai mega-șmecher. Nu a studiat nimeni dacă leul de peșteră mai trăia pe teritoriul României de azi, așa că nu se știe dacă l-a văzut vreun dac la Sinaia, ieșit pe marginea drumului să cerșească mâncare. Mie mi se pare greu de crezut că dacii l-au folosit intens doar pentru că văzuseră un desen cu el, adus de niște romani specializați în grafică realistă, dar nu-s din domeniu, deci…

Nicolae Costin, ăla cu letopisețele Moldovei, scria pe la 1600 că “semnul sau pecetea Dacilor era doi lei împotriva unui altuia cu gurile cascate”.  Vitezovic, un istoric croat, desenează pe la 1700 o stemă a Daciei pe care o văzuse pe un document și care includea doi lei afrontați privind spre o coroană. Absolut întâmplător, Mihai Viteazu face după unirea țărilor române o stemă cu mai multe simboluri, inclusiv doi lei față în față. Păi dacă n-avea nici o treabă cu pecetea dacilor pentru că aia nu exista își făcea stema cu trei lei, nu? Moldova, Transilvania, Valahia. Așa era corect.

Întoarcere la daci. După ce dacii (n-)au făcut stema cu doi lei, au venit romanii, i-au rupt în bătaie, au bătut și recordul mondial la latinizare latinizare prin poștă pe un teritoriu pe care nu l-au cucerit niciodată și uite așa s-a născut poporul român, în nici o sută de ani, de la bunic la strănepot ne-am trezit cu bagaj lexical bogat, gramatică, supin, gerunziu, tot-tot-tot! Și ghici ce? Al dracu’ leu, animalul care nu exista nici pe aici, nici pe stema dacilor a rămas prezent în mitologia populară.

• „Vine leul cum îi vîntul / Scuturîndu-se pămîntul“

• „Leul în sat că şi-o intrat / Ce-o fost rău tot a stricat / Ce-o fost bun tot o luat / Ş-a luat şi sora lui june"

• „Din forma inelului / Luai urma leului / Şi-o luai şi o aflai / Colea-n vîrful munţilor / Leu legat nevătămat / Nici în puşti că nu-i puşcat / Nici în săbii nu-i tăiat“

• Dar despre Paraleu, “cal de leu, cal de zmeu, cal de bun viteaz al meu”, îți mai aduci aminte? De-a fost nevoie ca eroul nostru să-l ia pe frac-su, mânzul cu 12 inimi (probabil in Ve), ca să poată să-l învingă pe zmeu? Mbine.

• Dar de apa tinereții veșnice, de la “fântâna leilor, unde păzesc patru lei cu schimbul, iar când doi păzesc, doi dorm, iar el să le dea la cei doi lei care păzesc câte un sfert de oaie şi când s-or trezi şi ceilalţi doi să le dea şi lor câte un sfert de oaie, şi atunci să se repeadă iute şi să ia apă. El făcu întocmai cum îi spuse zâna şi duse apa tinereții veșnice împăratului”, îți mai aduci aminte?

• Ai prins-o pe aia cu oaia dată leului care insuflă viața puiului? Oaia, mă, care-i rudă cu mielul! Nu? Hai că te ajut: "Leru-i, Doamne, Ler / din înaltul Cer / Coboară, coboară / Preasfântă Fecioară / Dar pe unde merge / urma i se șterge / Taina din vecie / nimeni să n-o știe...".

Da, știu. Acolo zice ler, nu leu. Să nu cauți pe net cuvinte care și-au pierdut o terminație în favoarea alteia, că nu există, chiar nu am scris joi despre așa ceva. Nici legături între lei, folclor și personaje religioase nu există. Sau, stai: s-ar putea ca fiind un popor atât de tâmpit și de dezordonat, românii să fi făcut asta doar ca să-și bată joc și de cele sfinte și de toți savanții care zic că dacii nici nu-i sigur că fi trăit pe aici.

Oricum eu nu-s expert nici în folclor, nici în religie. Ți-am înșirat toate astea pentru le-am citit în weekend, după ce am cumpărat un covor. D-ăla subțire, scoarță de pat sau de perete. Ca de obicei, cât am citit despre covoare m-am enervat. România nu a testat cu carbon14 nici un covor de patrimoniu, așa că dracu știe cat cât de vechi sunt unele. Iar din a doua cea mai mare colecție de covoare a României, cea de la Bistrița, peste 80% au ajuns în Germania. Futu-i. Neam de slugi bătute în cap.

Ăsta e covorul meu, pus pe o sârmă să-l văd, vai de capul lui. Nu are nici o legătură cu folclorul vechi românesc sau cu religia. Leii sunt puși acolo la mișto de vreun hipster din Zurich, specialist în învechit covoare aduse din China, tipa care levitează nu e cineva anume, rața aia e ridicolă, de parcă ar exista sate românești lângă vreo apă. Iar motivele alea geometrice nu le vezi nici pe stâlpi de prispe, nici în biserici, unde oricum românii au doar simboluri furate de la alții. O să spăl petarda asta de covor cu detergent de adidași fake și-o să-l fac preș la ușă, până l-o lua proasta aia de femeie de serviciu. Asta e, ce țeapă mi-am luat, să mă învăț minte.

Ca să nu mă simt un hordăr dement și pentru că ți-am zis deja povestea amicului care are o colecție de fix 101 bricege vechi (când prinde unul pe care și-l dorește renunță la altul), renunț și eu la alt covor. Un covor oltenesc vechi, de inspirație anatoliană. În caz că nu știi, covorul oltenesc diferă de celelalte covoare românești fix din cauză că Oltenia a stat sub stăpânire otomană mai mult decât restul țării, iar turcii au fost și sunt sensei la covoare, de vreo mie de ani. E un covor cu căpșuni, dacă-ți plac fructele. Dar e vechi, e uzat, mai bine îți iei un covor de lână ecologică, din plastic, de la Ikea.

Închei cu ceva cu adevărat adevărat despre lei. O poezie de Nichita Stănescu, poet care a existat pe bune, știu sigur, mi-a povestit o doamnă că și-a tras-o cu el.

“- Nu cunosc un animal mai blând decât leul”,

îmi spuse leul,

“noi nu mâncăm decât atuncea

când ne este foame”.

Acum ar fi drăguț să deschizi și linkurile care urmează: FamilyClean, Rineea Clean, MecumPorto, Salba Mariei, Muzeul Brandurilor, PSnews, Officedent, Kolectionarul.ro

După paywall găsești povestea brută a domnului Rizescu, care în 1980 și-a cumpărat niște treninguri de la fabrica unde lucra și atâta a pătimit cu tovarășii colegi și cu Legea 5 a intreprinderilor de stat de nici nu i-a mai venit să le poarte. E o poveste format .jpg, așa că dacă n-ai apăsat pe show images când ai deschis emailul, fă bine și apasă acum.

O zi de luni cu un trening comod îți urez.