Vasăzică. VfP 3 ianuarie.

ori s-au dus știrile cu capul, ori tu. eu nu.

Aproape că-mi pare rău că m-am deconectat de la știri zilele astea. Zici c-am fost plecat șase luni, nu trei zile.

Dinicu de la Ferma Dacilor a zis că era în curs de acreditare pentru autorizația de combatere a incendiilor. ISU tace, în loc să arate dosarul. Dinicu mai zice că nu avea reșouri în camere. ISU tace din nou. Dinicu întreabă: “cum să excluzi incendierea înainte să faci ancheta?”, așa că procurorii s-au apucat de anchetă și l-au reținut pentru 24 de ore. Un fel de “Ia să vedem ce zice ăsta!”. O să fie interesantă foc povestea asta. Clar, cineva trebuie să meargă la pușcărie pentru moartea a opt oameni, dar deocamdată, reținerea lui Dinicu arată ca reținerea lui Piedone în dosarul Colectiv: a dat bine la presă.

O femeie din Florida a primit ieri aplauze de la mine. Iar avocatul ei merită adus în Ro, pentru că, anterior, a dat în judecată Burger King şi Taco Bell pentru că vând alimente care atunci când sunt servite arată mai puţin atrăgătoare decât sunt prezentate în reclame. Păi la noi, dacă pui un McBurger lângă poza unui McBurger faci hepatită privindu-le.

Și The Economist i-a bătut un cui în coșciug lui Z. Mi se pare fantastică disciplina alinierii presei occidentale la narativul politic american în condițiile în care afirmații similare, făcute acum un an sau doi, erau catalogate ca propagandă rusă. Asta ca să nu te mai miri de ai noștri. Iar New York Times, Time Magazine sau The Economist au bani, nene, nu ca glumele de Digi și Antena3, care se hrănesc cu bani publici.

Eugen Istodor scrie pe Hotnews un înduioșător editorial despre droguri, singura soluție rămasă bieților tineri care altfel nu pot socializa. Mi s-a rupt sufletul citind. Bieții copii! Din cauza generației mele care nu i-a educat să devină toți Justin Bieber și Dua Lipa n-au acum bani să meargă pe bicicletă, să stea pe o bancă în parc, să-i spună unei colege de facultate “hei, te scot la o cafea?” și e fec tiv sunt siliți să dea o sută de euro la fiecare două zile pe cocaină, heroină, metadonă, oxicodonă și alte snackuri duhovnivești. Uof. Apropo: știe cineva vreun fost scriitor la Academia Cațavencu care nu e complet ridicol în ziua de azi? Care nu a îmbrățișat o cauză de tip banana-banana? Care nu dă cu latul încercând să pară tânăr? Care nu are bașcheți sau pantaloni roșii?

După paywall-ul de azi: un ziarist mult mai puțin penibil a scris în 1932 o relatare foarte mișto despre barurile automate ale Bucureștiului, locurile unde, teoretic, te serveai și plăteai singur, cam ca la Ikea. Doar teoretic, pentru că românii au distrus conceptul venit atunci din America. Textul are și șase poze foarte drăguțe, recomand.

O zi de miercuri cultă’n cap îți doresc.

Dacă-ți place acest newsletter nu uita să dai like (header, stânga sus). Devino abonat plătitor și vei avea acces la textele de după paywall (peste 300, până acum) și discount de 25% pe Kolectionarul.ro.

An, inovaţiile! Apariţia la Bucureşti a barului automat, anunţată cu mult inainte prin placarde uriaşe, a stârnit murmure aprinse de curiozitate printre toţi acei cari nu avuseseră prilejul să treacă graniţa. „Vasăzică, introduci o fisă şi imediat, la câţiva centimetri, apare sandwich-ul, prăjitura sau băutura dorită. Chelnerul şi o dată cu el bacşişul, au dispărut. Practică invenție!

Azi am intrat în secţia corespondenţei nu atăt spre a dicta trei scrisori importante, ci mai mult pentru a face cunoştinţa nouei dactilografe, d-ra V. După un scurt prolog, am înregistrat primul succes al ofensivei mele. Am invitat-o la cinematograf şi a acceptat, trimiţând răspuns acasâ că nu poate veni din motive pe care bineînţeles le-a inventat. Am văzut împreună filmul şi apoi i-am propus să luăm o gustare. Dar unde? O inspiraţie devenită azi banală: Hai la Automat! In faţa noastră apare portalul barului intr'un nimb de lumină şi cristal. Intrăm şi inaintăm printre mesele mici, în jurul cărora lumea mănâncă, vorbește și flirtează.