[Ce bine e, fugiți!] - [Câinele executat silit] VfP 5 decembrie.
Groaznic! Danemarca a scos armata pe strazi in Copenhaga, atentat cu cutit la Paris, atentat cu arma la New York, atentat cu bomba in Filipine, toate având în spate Statul Islamic sau măcar un #AllahAkbar. Adaugă și recomandarea televizată a Al-Qaida de a-l ucide pe prințul Spare, care a scris în autobiografie că a ucis 25 de talibani. E groaznic în Occident, nu?
Nu ca la noi, unde e liniște și pace. Mai ales la Timișoara, unde asistentele de la maternitatea de stat s-au răzbunat pe o gravidă care i-a deranjat cu nașterea la două noaptea și au cusut-o de mântuială, încet și foarte dureros. Infecția post-naștere a fost bonus.
Sau la est de noi, unde a apărut al treilea critic al lui Zelenski. „Bineînţeles că ne putem minţi euforic oamenii şi partenerii, dar nu poţi face asta la nesfârşit”, a zis primarul Kievului, boxerul, la doar o zi după ce Poroșenko, fostul președinte, l-a acuzat de jocuri politice pe Eroul Scund. Primul a fost comandantul armatei ucrainene, Zalujnîi, care a zis că războiul a ajuns într-un impas. Io vă zic: dacă unitatea din jurul lui Z rămâne la nivelul ăsta remarcabil sunt șanse mari ca manualele alea de limbă moldovenească să se schimbe în manuale de limba rusă.
Inclusiv pe netul chinezesc e mai bine decât în Occident. Vrei să faci bani? Iei migranții de lângă frontieră și-i duci mai aproape de destinație, pac 1.500 de euro, în câteva ore. Sau du-te la medic și aranjează să pari bolnav psihic, ca să cumperi pe rețetă niște droguri de-alea bune pe care să le revinzi în cămine studențești. Vezi pe tiktok, ai toate informațiile.
Îți recomand, de asemenea, și noul site de licitații al băieților de la ANAF. Că până acum trebuia să te duci la Direcția de Finanțe din județul tău ca să iei un apartament sau o mașină de la datornicii executați silit de Fisc. Acum, însă, totul e mai ușor. Îți poți cumpăra câini aflați la executare silită foarte comod, de la tine din fotoliu! :))))))
În final, dacă ești din Ploiești sau împrejurimi, te anunț că putem bea ceva sâmbătă, pe zi. Băieții de la Rue15 fac prima lor petrecere. Ceva minimalist, ca la Rossignol. Dacă-ți trece prin cap în timp util, spune-mi și mie ce piesă de mobilier pot să-mi fac din placa de snowboard.
O zi de marți fără știri demente îți doresc.
Acum ar fi drăguț să deschizi și linkurile care urmează: FamilyClean, Rineea Clean, MecumPorto, Salba Mariei, Muzeul Brandurilor, PSnews, Officedent, Omnicreativ, Rue15, Kolectionarul.ro
După paywall, ceva uitat din 1991: divorțul lui Gheorghe Hagi de prima lui soție, Leni. O lectură oribilă despre părinți intruzivi.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.