multe, chiar foarte multe. VfP 14 noiembrie.
banii la bancă, prostul la ușă, afecene, ucraina, abrams, lasconi, adevăruri noi-nouțe și "tencuela", un cuvânt care s-a născut brand.
Ca să înțelegi cât de mari și de bănoase sunt afacerile băncilor: OTP, probabil cea mai mică bancă din Ro, a făcut un profit net de 230 mil lei în t1-t3. Peste 200.000 de euro, zilnic, cicing! Mie mi se pare ireal. Habar n-am unde e OTP Bank Ploiești. N-am achitat nimic, niciodată, într-un cont OTP. Adică mie nici nu-mi vine să cred că există, iar ăștia fac de-un Maybach pe zi.
Pe de altă parte, la cum funcționăm noi, ca oameni, nu e de mirare treaba de mai sus. La mine la bloc stă ușa întredeschisă de-o lună, că meșteresc unii pe acolo. Și totuși, când vin, dau cu brelocul pe cititor, ușa sună “m-am deschis” și abia apoi intru. Deși e deschisă, aș putea doar să trag de mânerul ăla.
În treacăt, așa, ca arogantul, sunt bucuros să te anunț că am vorbit luni cu Bianca cea Deșteaptă. O să le luăm banii. Că am văzut niște proiecte pe AFCN de toată jena. Revin.
The Washington Post dă cu paru’ și zice că Ucraina a bubuit gazoductul Northstream. Bubuitorul are și un nume, Roman Chervinsky, șef operațiuni speciale în armata UA, care a făcut-o de capul lui. Povestea generează niște concluzii interesante: Zelenski nu mai poate spune că e ascultat de armată, iar SUA nu mai pot spune că sunt ascultate de Ucraina. Dacă transformăm cele două fraze într-o problemă de mate, având ca soluție pacea, elevul scos la tablă va fi silit să ajungă la fraza: SUA trebuie să-l schimbe pe Zelenski ca să aibă iar autoritate în zonă.
Apropo de război, să știi că ne luăm și tancuri Abrams. Încă un 1 miliard de dolari datorie. Complet inutile la relieful, infrastructura și nevoile noastre de apărare, a spus-o și Ben Hodges, care zice că ar trebui să ne orientăm spre vehicule rapide, ușoare, fără pilot, pentru apă, aer, sol. Abramsu’ și Eftreișcinciu’ sunt pentru atac, nu pentru apărare.
În contextul Lasconi-Referendum-Familie, Recorder scrie despre obligația României, în baza unei decizii CEDO, de a asigura protecție cuplurilor de același sex. Drăguț. Faza e că deciziile CEDO nu sunt obligatorii, iar protecția cuplurilor gay nu înseamnă neapărat căsătorie. Oricum, admirabilă metoda. Dacă Recorder era de pe partea cealaltă a presei ai fi citit asta pe Misreport, Veridica și alte situri jenante ale Ministerului Adevărului.
După paywall ți-am pus un “brut”. OCR-ul meu nu-l pricepe, iar timp ioc. Ca de fiecare dată când postez lecturi de dinainte de 1900, îți recomand lectura cu voce tare. Să auzi cum vorbeau străbunicii. Eu, de exemplu, sunt cucerit de modul în care sună tencuela. Să mor dacă n-aș cumpăra materiale de construcții numite așa.
Acum ar fi drăguț să deschizi și linkurile care urmează: FamilyClean, Rineea Clean, MecumPorto, Salba Mariei, Muzeul Brandurilor, PSnews, Officedent, Kolectionarul.ro
O zi de marți fără proști îți urez.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.