CTP, Karma și tanti Parascheva. VfP 17 octombrie.
Gata, s-a terminat, a scris CTP. Acum totul e clar: e nevoie de o rețetă nouă.
* Înțelegi profunzimea mesajului de mai sus? Dacă nu bei nu te îmbeți. Dacă plouă se face pateul. Dacă nu a câștigat Trump a câștigat Biden. Mi se pare extraordinar ce minte lucidă are CTP. Cum s-a prins el că dacă unii nu-i ucid pe alții ăia nu mor! Și te rog să-i citești și postarea originală. A tradus “the world is on the edge of an abyss”, via ONU, dar nu i-a plăcut banalul “pe marginea”, așa că a ales “pe muchia”, de parcă abisul ăsta e un fel de creasta Cocoșului din munții Maramureșului. Și ghici ce? Toată presa mainstream a ales traducerea CTP. S-a umplut netul de muchia abisului. Jurnalism, nene. Cualitii.
** Să nu uit să mulțumesc lu’ doamna Karma care azi când eu mă grăbeam un taximetrist m-a depășit prin dreapta cu japca și am zis “ia să-l las pe idiot că n-am timp să mă bat cu proștii” iar apoi a frânat ăla din față și taximetristul a intrat în el iar eu nu deci practic bunătatea mea fără margini mi-a adus liniștea în căpuț în loc de făcut schițe de accident pe foile alea de amiabăga-mi-aș pula în modul în care conduc taximetriștii.
Serverul ales de Mircea e de pe muchia abisului! Cineva a finalizat azi o comandă pe kolectionarul.ro în 55 de secunde. A intrat, a luat, a completat, a zis pa-pa. Cum e posibil așa ceva? Pot să-l parafrazez pe CTP și să zic că dacă un site merge bine userii scapă mai repede? Pare inteligent, ă? Ăă? Ăăă!
***** Am râs când am văzut titlul de mai sus. Să zici luni că românii nu prea mai sunt religioși iar duminică să dai cifra asta uriașă… Apropo, dacă asta e varianta G4, care crezi că a fost cifra reală? Hai, mă, că nu fac mișto. Dacă ăsta e narativul zilei, că românii cred în alte alea, cum explicăm paraschevenia asta?…
Printre picături, pentru că mă pregătesc pentru un proiect de upcycling foarte drăguț, am demontat mașina de spălat care s-a stricat în vară. E cumva o tradiție, începută când #magirl era mică, cu întrebarea: “ce-o fi într-un aspirator?”. De atunci n-am mai predat nimic reciclatorilor până nu m-am uitat după piese cu impact vizual. Iar acum chiar o să am nevoie de toate fleacurile astea.
După paywall am pus puțin text și multe poze, cu o colonie de copii din anii 30. Să nu ridici o sprânceană, ăla era cuvântul folosit atunci pentru “tabără”.
Acum ar fi drăguț să deschizi și linkurile care urmează: FamilyClean, Rineea Clean, MecumPorto, Salba Mariei, Muzeul Brandurilor, PSnews, Officedent, Kolectionarul.ro
O zi de marți fără proști îți urez.
Colonia de copii Poiana Țapului
In preajma pădurii de brazi care se intinde la poalele Bucegilor, se ridică impresionant căminul coloniei şcolare Lumina din Poiana Ţapului.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.