recorderiștii mei! VfP 18 martie

Nu ai idee cum încep săptămâna asta. O să strălucesc! Săptămâna trecută mi-am luat două perechi de jeanși, care, fiind noi și încă nepătați cu vopsea sau arși cu țigara, mă arată lumii ca fiind foarte bogat, aproape coquet! Vineri am luat peste cinci (cred că șase) tricouri dintr-un second hand și doar unul îmi e mare, așa că-l fac cârpă de șters. Încă 30 de lei investiți cu cap în conceptul “mamă, câte tricouri are ăsta!”. Și nu că mă laud, dar am aruncat vreo trei boxeri și vreo cinci șosete găurite. Nu mi-am luat altele, dar numai gândul că nu am chestii rupte pe mine o să mă facă să merg altfel. Dacă nu uit să port un hanorac curat, să vezi mers, să vezi postură! O să-i rup pe toți la atitudine. Iar când o să mă întrebe: “Bogdan, care e secretul acestei radiații infinite de succes de pe fața ta?” o să le spun: “Secretul este că sunt coordonatorul unei echipe de investigații care se pișă pe Recorder, PressOne, etc. Suntem cei mai buni”.

revista de coafuri retro, anii 70 - via k

Și zic asta pentru că am remarcat cât de mult ți-a plăcut să te joci de-a recorderistul. Am primit peste 30 de emailuri de la oameni care au folosit și a doua pagină de căutări în google, uneori chiar și a treia, încercând să afle cine e Ramona Chiriac. Totalul informațiilor - chiar dacă nu va fi publicat niciodată - e cu muuult peste tot ce s-a publicat în presă, chiar în cea ostilă personajului. Noroc că noi, aici, în tribul ăsta de substacări, nu vânăm oameni. Ne-am notat că Ramona nu e vreo sculă, vreo lumină, vreo unealtă națională, ci doar o banală aflată în căutarea succesului bugetar. Mai avem să-i aflăm doar nivelul de răutate antinațională, în rest n-o să ne facă surprize.

timbre discret-naziste: simbolul e in filigranul hârtiei, nu în grafică - via k

Și dacă tot am început așa, te invit ca săptămâna asta să mai decredibilizăm niște etern-investigatori: România Te Iubesc. Care a pizdit-o grav duminică încercând să prezinte niște artiști de excepție aflați în luptă cu diverși oneroși și meschini, în încercarea lor de a reda Bucureștiului niște locuri superbe. Mamă, cât am râs.

Actul 1: niște artiști au obținut cu greu de la Coresi, proprietara Casei Presei, un spațiu abandonat, pe care l-au zugrăvit și l-au transformat în spațiu expozițional. Au în plan și alte etaje abandonate, chiar o curte interioară, magazine, cafenele, etc. Din păcate, nu-i ajută nimeni.

Adevărul: Nu-ți trebuie nici o pilă să închiriezi în Casa Presei. Sunt o droaie de spații goale, Coresi e megabucuroasă să le dea oricui. Sunt spații abandonate pentru că n-a avut nimeni nevoie de ele, așa mari, prost izolate și energofage cum sunt, nu pentru că au fost ascunse artiștilor. Cât despre curți, cafenele, magazine - probabil că artiștii ăștia nu prea vor să plătească înainte să le subînchirieze și să facă două de-un leu, că altfel nu-mi explic de ce-i căinează RTI de parcă au cancer, nu idei.

Actul 2: un etaj dintr-o clădire a Iprochim a fost închiriată unor artiști. Pentru că n-au prea plătit chiria la timp, Iprochim nu le-a mai prelungit contractul decât pe trei luni și le-a mărit tariful pe metrul pătrat. E un complot, îi favorizează pe alții, care au chirii mai mici și contracte mai lungi, au zis artiștii. Da-da, ia uite ce complot, a zis România Te Iubesc. Haios. Alții erau o clinică medicală care și-a achitat mereu chiria și și-a asumat investiții de două milioane de euro în spațiul ocupat. Nu ca artiștii care au dat cu lavabilă pe tavan și apoi s-au așezat în spirală, cu nasul pe sus.

Evident, nu m-am mai uitat și la actul 3 al emisiunii. Sunt sătul de bolșevisme de-astea, în care arta unor nimeni e antagonică unor firme vinovate că vor să facă bani și care sunt prezentate ca fiind cei ce țin orașul în intuneric cultural. Marș. Dar pot să adaug ceva: timp de aproape 4 ani, am făcut servicii de mk/com/pr pentru o galerie de artă. Poate cea mai mișto galerie de artă a Bucureștiului, în care artiștii nu plăteau un leu pentru a expune. Nu se plătea taxă de intrare, galeria asigura catering, drinks, music, mediatizare. În fiecare joi, în Piața Amzei, timp de patru ani. Sute de evenimente, da? Și după ce am fost la 99% dintre acele gale, pot să te asigur că 99% din lumea artiștilor vizuali e formată din oameni fără talent, fără rezultate notabile, fără chef de muncă la șevalet sau la dslr, pișcotari oportuniști, misogini agresivi sau drogălăi incoerenți. Pentru mine a fost ca o școală de yoga în Tibet: sunt foarte mândru că n-am pocnit nici unul, nici măcar pe cei obraznici. Stai că mă pierd: era ceva ce îi unea pe distrușii ăștia. Dorința de grandomanie moca. Toți visau ca vreo ambasadă, vreun muzeu național, vreo Cale a Victoriei să fie gazda viitoarei lor expoziții la care nu începuseră să lucreze dar pentru care cereau, cu tupeu, tot, de la vopseluri la interviuri pe ProTV. Și era dezarmant să vezi asta doar la ei, pe când oameni ca Maniu, Raportoru, Glodeanu sau Macovei, ale căror pânze chiar reprezintă ceva, care au lucrări prin palate din toată lumea, excelau în modestie și bune purtări. Cum pula mea s-a înfrățit arta cu lenea și cu tupeul, asta aș vrea să știu și eu.

recomand Raportoru. cum face ăsta peisaj citadin nu face nimeni. pentru că e daltonist, peisajele lui par rupte din Dune.

De ce îți zic a patra oară să o citești pe Natalia Onofrei (link): Omul a marcat mereu trecerea de la stadiul de kkcios/oasă la adult autonom (…) trecerea era o testare inițiatică fizică și spirituală dură (..) prin inițiere, individul își însușea atitudinea grupului față de moarte, dobândea abilitatea pentru o profesie, dobândea iluminarea morală (…) basmele noastre spun povestea (…) eroul trece și depășește obstacolele (…) era trimis peste șapte țări să aducă merele de aur, Apa Vie (…) se întorcea călit, bogat, bărbat (…) azi ultima reminiscență jalnică a inițierii e bacalaureatul (…) tinerii nu mai sunt în stare să dea un examen fără să se declare stresați, agresați și să leșine (…) Ferească Dumnezeu! Să fie ceva ușor. Să nu se streseze. (…) 8 clase sunt ultrasuficiente pentru supraviețuire. Cine va dori o viață mai bună va fi silit să studieze temeinic și va lua ascensorul social.

mereu fascinat de suportul de pictură ales de amatori. unii ar fi pictat și pe pâine - via k

După ce am scris despre povestea pisicii înșelate perpetuu de așa ziși oameni de afaceri și corporații responsabile am primit un feedback imens de tip #metoo. Mă bucur. Credeam că o sa mi-o iau prin gură de la feministe, care o să-mi strige în email “adică ce, vrei să zici că femeile sunt proaste?”. Or, se pare că am zgândărit o bubă majoră. Știe cineva tratamentul? Există vreun suport de curs rapid de antreprenoriat, specializat în evitarea șacalilor? Dă-mi un link și-l promovez moca.

nu mai știu unde am citit că România avea în anii 90 mai multe titluri de presă decât localități - via k

O zi de luni cu obştească îndestulare îți urez

Dă like doar dacă ți-a plăcut lectura. Din politețe deschide măcar un link: Blues Cafe Ploiești, FamilyClean, Hotel Central Ploiești, MecumPorto, Muzeul Brandurilor, Officedent, PSnews, Rineea Clean, Rue15 Coffee, Kolectionarul.ro. Abonează-te la secțiunea plătită (costă enorm, cam un leu pe zi) ca să citești zilnic lucruri pe care nu le-a mai citit nimeni pe net. Azi poți citi cronica vizitei lui Alexandru Ioan Cuza la Galați, unde primarul i-a prezentat bugetul: venituri de 863.280 lei și 11 parale, iar cheltuele de 711.795 lei și 37 parale.

O vizită a lui Vodă Cuza la Galaţi

Întotdeauna era aşteptată cu mare insufleţire o vizită la Galati a Domnitorului Principatelor Unite. Cum se zvonea prin oraş vestea sosirei sale, multi cetateni cereau informatii de la părcălăbie şi de la membrii sfatului orăşenesc despre ziua hotărâtă a lui Vodă Cuza. Primarul Demetriade, ca să îndeplinească dorința nerăbdătorilor, intrebă telegrafic, la Iaşi, pe ministrul de interne Dimitrie Tiriachiu despre ziua sosirei Prinţului în portul dunărean.

În fine la 20 Februarie 1859 părcălabul Balaban fu vestit de Ministrul de interne că Domnitorul va sosi la Galaţi de la Bucureşti in ziua de 25 Februarie şi că „Inaltimea Sa nu acceptează demonstraţii publice prin ridicarea de arcuri de triumf cu bani din casele publice, nici nu incuviintează vreo sumă de cheltuială pentru asemenea pregătire, rămânând publicul slobod, dacă doreşte, a face asemenea primire Înăltimii Sale, pe conta sa".