de la daci la daci, prin Iași. VfP 28 decembrie.

Scuze dacă te-am dezamăgit nescriind nimic despre incendiul de la Ferma Dacilor, dar nu văd la știri niște chestii. În toate variantele difuzate de presă sunt doar cauze tehnice, birocratice, absolut întâmplător ușor de conexate cu corupția și de transformat în narativ politic. Iar asta-mi bate la ochi. Dinicu nu e un oarecare. Când unii interlopi dădeau cu pumnul ca proștii, iar unor politicieni le erau furate mașinile, Dinicu și alți câțiva băieți legau cele două lumi. Dacă vrei să-l compari cu cineva, compară-l cu Dan Iosif (“bodyguard” e o glumă, te asigur).

De-asta n-am fost niciodată la Ferma Dacilor. Nu Dinicu mi s-a părut nefrecventabil (omul are un bagaj lexical destul de bun pentru cineva care nu s-a dus la școli bune), ci unii din clienții acelui loc. Știu că acolo s-au dus sute de mii de oameni, dar ăia nu știau lângă cine petrec. Eu știam. Așa că - deși stiu o variantă a incendiului, dar nu e aia de la știri - deocamdată tac. Deocamdată mă uit cum Dinicu este eviscerat de sute de ziariști, vedete și influenceri care i-au mâncat din mână, s-au pozat cu el și invitați de-ai lui, s-au dus să-și facă petrecerile, cu amante, neveste, biciclete, mai pă barter, mai pă degeaba, mai pe o știre publicitară. Iar acum îl fac muci. Să nu înțelegi că vreau să-l scot nevinovat, că nu e. Ignifugarea lemnului nu e nici grea, nici scumpă. La fel - un paznic, niște senzori de fum. Știu că oameni ca ăsta, temuți, cu legende pe persoană fizică, au un mod de a se asigura că nu-i păcălește nici un instalator, meșter, musafir, etc. Clar, Dinicu a subestimat riscul unui incendiu. Probabil nu și-a imaginat că un incendiu va avea tupeu să se cazeze la el.

Și-atât pe acest subiect. Încă mai sper că presa va avea curaj să lase comunicatele de presă, care conțin, toate, fraza “ipoteza incendierii este exclusă” și să se murdărească puțin de funingine. Și aștept să văd ce-o să zică și “badigardul”.

Și-acum, o veste bună pentru mine.

Mai știi newsletter-ul în care speculam că dacii s-ar fi putut întâlni pe pârtiile din Sinaia cu leul, că prea e prezent animalul ăsta exotic în folclorul vechi, și că lerul lui Hrușcă ar putea fi o aluzie la întâlnirile lui DJ Scorilo cu leul? Unul din voi a găsit asta la oamenii de știință: leul chiar a trăit pe aici, destul de recent.

Deci covorul meu, chiar dacă nu mai vechi de o sută de ani, e inspirat de grafică dacică depozitată în memoria etnografică colectivă. Și e de uz creștin, pentru că am aflat și ce e cu pasărea de jos: e un pelican (via Sf Ioan Iacob Hozevitul: “atunci cand puisorii lui sunt infometati, aprinsi de sete sau vatamati de jiganii otravitoare, pelicanul isi raneste coasta și îi adapă cu sangele său”. Din cauza asta, a fost folosit ca reprezentare divină (Sf.Maxim Mărturisitorul - “prin acest pelican se înţelege Domnul, iar puii lui sunt Adam şi Eva, firea noastră”), nu doar pe covorul meu, ci și pe inele găsite prin Maramureș. Hai că e drăguț, mulțumește-mi că nu te-am înnebunit cu asta de Crăciun.

O zi de joi fără incendii tupeiste îți doresc.

Acum ar fi drăguț să deschizi și linkurile care urmează: FamilyClean, Rineea Clean, MecumPorto, Salba Mariei, Muzeul Brandurilor, PSnews, Officedent, Omnicreativ, Rue15, Kolectionarul.ro

După paywall, un reportaj despre ce se găsea și ce nu se găsea în comerțul din Iași la debutul anilor 70. Perioada aia diferă flagrant de amintirea generală a comunismului, pentru că în 1973 găseai de toate, inclusiv lucruri din import. Dacă nu crezi întreabă-ți bunicii.

IAȘI, TREPTELE TRISTETII COMERCIALE

Cînd am auzit că, în aprilie, Iaşul a «importat» vin de la Galaţi, mi s-au umplut ochii de lacrimi. Lipseşte cîteodată calciul griş din magazine, alteori dulceaţa, şi gemul, şi compotul, alte dăţi conservele de legume, şi pasta de tomate, şi laptele praf sau deseori spirtul sanitar, şi peştele proaspăt, dar să lipsească chiar şi vinul! Pentru oamenii acestui judet, care are un ciorchine pe stemă, momentul e dramatic şi mă tem că-i şi unic în istoria cetăţii lor.

Cand am auzit că, pe trimestrul II, intreprinderea comercială cu ridicata pentru produse alimentare (I.C.R.A.) are fondul de marfă acoperit valoric, însă nu şi pe sortimente, — cu alte cuvinte că ieşenii, ca să fie complet sătui, ar mai fi avut nevoie de vreo 100 de tone de ciocolată şi bomboane fine, de vreo 54 tone de conserve de peşte de apă dulce, de vreo 75 tone de drojdie comprimată (ah, drojdia asta, ce veşnică problemă!), de vreo 18 vagoane de vin, de vreo 17.000 litri de coniac, de vreo 3 tone de amidon am incruntat o sprinceană, gîndind la cei care încă nu se descurcă la capitolul repartizării judicioase a fondului de mărfuri pe judeţe.