Salut. Îți prezint gunoiul vecinilor mei. Mașina de salubritate n-a mai venit de luni. Ai zice că oamenii s-au prins miercuri-joi și că vor fi mai atenți cum își scot gunoiul din apartamente. Că vor tăia cutiile și le vor pune într-o pungă, că vor lega pungile, că nu vor mai ieși din casă doar cu caserolă cu carne împuțită scoasă din frigider. Ei bine, nu. Eu aș muri de rușine să fiu văzut cum pun un hoit mic în vârful unei grămezi de gunoi. Ei n-au nici o treabă.
Cred că aici se vede marele defect al românului: disprețul pentru bunul / binele comun. Ce-i al lui (în casă, în curte) e pus deoparte, orice altceva nu contează. E efectul unui ghinion istoric: nouă ne-a fost sădit spiritul comunitar în comunism, cu forța și cu propaganda alături. Adică nu era de ajuns să curățăm un parc, trebuia să facem asta cu cravata roșie de pionier la gât iar la final să zicem o poezie cu Ceaușescu. De-aia, cred că soluția la actualul comportament comunitar al românilor ar fi din nou tot forța. Multe camere video în spații comune, multe amenzi enorme pentru nesimțiți.
Problema e că dacă decizia ar fi la mine mi-ar fi frică să o pun în aplicare. Suntem în țara abuzurilor, pun pariu că de la mine din bloc ar lua amenzi doar useristul și auristul, pentru că restul de locatari au pile la poliția locală.
Deci trebuie întâi să consolidăm legea, ca să nu se mai facă abuzuri. Adică ne trebuie un parlament plin de oameni integri, de bună credință. Adică trebuie să fim atenți ce alegem, când votăm. Trebuie să ne cultivăm masochismul și să-i votăm pe cei care vor pune biciul pe noi. Biciul cel bun, nu biciurile stupide ale Gretei, al lui Putin sau al lui Macron. Adică trebuie să studiem critic, cu mare atenție, mesajele care ne vin de la partide, prin mass-media și societatea civilă.
Și aici ne împotmolim. Care partide? Care mass-media? Care societate civilă, că sunt toți pe-o mână, li se văd epoleții și, din când în când, cardurile. Deci ne trebuie un reset. Și ajungem la altă problemă: și reset-ul a fost confiscat. De Drulă, Simion și Șoșoacă. Adică doar huse diferite ale aceluiași telefon la care răspund Ciolacu și Ciucă.
Și ajunși aici mai constatăm ceva: toți - și cei din sistemul principal, și cei din sistemul de avarie - par proști de ce curge din gură. Eu n-am o problemă să fac compromisul de a merge cu un ticălos la câștig, dar aș dori un ticălos isteț, competent. Când votezi cu cretini care au creierul lărgit de idei fixe n-ai nici o garanție că vei câștiga.
Am mai scris pe blog, mai demult, că democrația nu e pentru țări ca România. Nouă ne trebuie autocrație - cam cum a fost în pandemie, când toate tâmpeniile emise de Arafat și Gheorghiță se implementau fără a se ține cont de nimic, sau tehnocrație, o formă de guvernare în care elimini incompetentul pentru că se dă concurs pentru orice. Să nu mai avem electricieni la Sănătate și antreprenori de pompe funebre la ASF.
Dar aici ajungem la altă problemă: cine face parte din comisia de examinare? :))))
Mi-ar plăcea să citesc cum vezi tu ieșirea din inelul lui Moebius descris mai sus. Până duminică seara, lasă un comentariu sau scrie-mi pe contact arond bogdanstoica punct ro cum vezi tu strategia care să ne aducă măcar un pic de coerență socială, ca să nu mai simțim nevoia să aruncăm grenade în lift când ne vedem vecinii. Pun și un premiu la bătaie: 500 lei în produse kolectionarul.ro și un set de cărți cu autograf dacă ești tipă mișto sau dacă știi vreo tipă mișto.
După paywall, ceva despre maică-ta: vreo 40 de ținute pregătite pentru primăvara-vara anului 1973. Unele mi se par ridicole dar și când văd unele ținute contemporane îmi mai curge sânge din nas. Altele, însă, mi se par senzaționale. Have fun și nu uita să scotocești în casa părintească după chestii similare.
Un weekend cu comori textile îți urez.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.