Viața fără Proști. 13 iunie
dezinformarea dezinformării, manipularea prin studii, Inteligența Artificială ca Mare Preot, plus ceva despre cabane
Îți mulțumesc că citești asta. Dacă-ți place dă-i un share, abonează-te sau abonează-te la versiunea extinsă, în care plătești pentru lecturi pe care încă nu le-a nedigitalizat nimeni. Cum ar veni, plătești dar și primești. În plus, abonații plătitori au reduceri permanente pe www.kolectionarul.ro (discount egal cu ziua în care faci comanda: 2% pe 2 ale lunii, 11% pe 11 ale lunii, 30% pe 30 ale lunii, dacă folosești aceeași adresă de email cu care te-ai abonat aici).
Am luat in serios anunțul Funky Citizens privind un workshop despre dezinformare. Am greșit: anunțul în sine este o dezinformare, pentru că subiectul este prozelitismul de activisti digitali așa cum ne plac nouă, iar metoda se numește hai să ne cunoaștem și să ne validăm între noi.
“Part I (30 min) - Panel discussion on sharing best practices and challenges in combating disinformation - open to the public, with a focus on the work of panelists who have developed methodologies and tools that can be used to combat disinformation”. Adică nu e așa de open, trebuie ascultați niște unii, naiba știe cine sunt.
“Part II (30 min) - Work session with participants. Topic: What are the current challenges of the participating organisations with regard to the topic of disinformation and the technological environment?” Adică e din nou despre unii care să le vorbească celorlalți.
“Evenimentul este deschis tuturor persoanelor, ONG-urilor și activiștilor interesați de lupta împotriva dezinformării și de activism digital. Iar mai jos scrie: după finalizarea procesului de înscriere, va exista o selecție a participanților”. Got it. Să nu cumva să vină cu cineva cu întrebări incomode.
Cine plătește pentru asta: TechSoup Network, Funky Citizens, NIOK Alapítvány - Nonprofit.hu, Metamorphosis Foundation, PDCS, Baltic Centre for Media Excellence, Civic Resilience Initiative (CRI). Adică nimeni.
Am mai scris-o pe aici: nu-i suport pe nici unii dintre auto-intitulații polițiști ai adevărului politic. În mare majoritate sunt afiliați USR și PNL sau direct serviciilor și ambasadelor, își construiesc imaginea obligând televiziunile să le prezinte evenimentele minore de 14 oameni ca fiind adevărate fenomene de masă, la schimb cu validarea lor ca televiziuni de excepție. Numai adevăr nu auzi la ei, iar interpretările lor privind adevărul terților sunt o rușine. Să zicem că mergi pe stradă, vezi un urs și sari gardul într-o curte, de frică să nu te atace animalul. Știi cum o să analizeze ăștia relatarea ta? “Enunțul este fals: nu există dovezi că ursul urma să-l atace pentru că ursul nu este agresiv decât dacă este atacat, cel mai probabil domnul a vrut să fure furtunul și grătarul din curtea aia”. Asta dacă nu cumva ești userist. Atunci concluzia va fi că ai spus adevărul, dar o să fie vina oamenilor, cei care lasă ca proștii gunoaiele în pubele, iar urșii vin atrași de ele.
Mi s-a urcat la cap când am văzut cel mai nou studiu scos de revista Nature. Pe scurt, zice cam așa: nu te îngrijora dacă observi că lumea o ia razna complet și că unii vor să te facă să trăiești ca un hamster pe roată, am făcut noi un studiu care spune că percepția asta a prezentului s-a manifestat mereu, e doar o iluzie. Curios să văd cum argumentează, am citit studiul. O mizerie. Au luat sondaje de opinie americane din anii 50-2018 unde oamenii au zis în proporție de 85% că li se pare că societatea devine tot mai amorală. Ăsta e argumentul revistei Nature. Băi, mă dau cu capul de masă: nu cumva societatea americană chiar a devenit amorală/imorală? Cum să spui că societatea este la fel cum era, iar imoralitatea crescută e o percepție falsă? Ia o familie americană din anii 50, care creștea frumos băieții să nu supere fetele, unde mamele și tații știau să facă orice, inclusiv să cucerească lumea cu munca și creativitatea lor și compar-o cu una de distruși contemporani pe care-i afectează totul, nu-i mulțumește nimic și se identifică cu două cisterne pline cu burgeri? Cum poți să zici că involuția asta e doar o percepție? A, ți-au dat unii bani să faci un studiu care să arate că orice suspiciuni sunt neîntemeiate? E mai bine să stăm acasă, să ronțăim chipsuri, să fim grași și să credem în ce zice guvernul? Atunci e ok studiul. Marș cu el de-aici.
Capacul zilei a venit de la Yuval Harari. Oportunistul care se aseamănă cu Bobonete prin faptul că știe să seducă mințile slabe flatându-le a venit cu ideea de a da inteligenței artificiale sarcina de a scrie o nouă religie, eventual chiar o nouă biblie. Ca să fie corecte și să remodeleze spiritualitatea în viziunea globalistă a WEF despre echitate și incluziune, logic. „De-a lungul istoriei, oamenii au visat să aibă o carte scrisă de o inteligență supraumană, de o entitate non-umană”, zice Hahari. Și culmea e că are dreptate. Pe noii oameni nu-i interesează ce conține o religie, ci cine a făcut-o. Brandul, adică. De-aia dau 90 de lei pe un tricou de 10 lei și 20.000 de euro pe o mașină de 3.000. Îi prevăd un succes enorm religiei făcute de IA. Parcă văd, peste 10 ani, un hipster cu o cruce cu wireless și porturi usb ieșindu-i din cur, strigând pe stradă după un pret ortodox în sutană: “băi boșorogule, vezi că nu se mai poartă la gât ca săracii, vezi că nici culoarea lemnului nu se potrivește cu negrul de pe haine, gizăs, ce boomer poți să fii”.
Despre demisia lui Ciucă și rotativa lui Ciolacu, n-am de zis azi decât:
punem pariu că după rotativă toate ong-urile politice vor deveni extrem de active și de critice?
punem pariu că după rotativă DNA-ul va fi din nou activ și necruțător cu politicienii?
punem pariu că după rotativă presa va vorbi foarte mult despre criză, recesiune, nevoia de a strânge cureaua?
După paywall ți-am pus azi ceva ce caut de un an, de când unul din voi m-a întrebat dacă n-am ceva legat de construcția unei cabane. Aveam, dar n-am găsit-o până azi. have fun.
O zi de marți fără proști îți doresc.
Acum ar fi mișto să deschizi și linkurile care urmează: Officedent, cea mai tare clinică de stomatologie pe care o știu; FamilyClean și Rineea Clean (clinări de pantofi, haine, textile horeca și covoare); MecumPorto și Salba Mariei sunt bune de făcut cadou; Muzeul Brandurilor îmi aparține, editorialele mele de pe PSnews pot fi citite AICI și am pornit un serial de short-uri pe youtube numit Hai Să-ți Arăt Ceva. Adaug și avertismentul: dacă îți plac reproducerile de postere din Cărturești și decorațiunile de pvc din Zara Home nu intra niciodată pe Kolectionarul.ro
Oamenii muncii din ţara noastră sînt din ce în ce mai mult atraşi către practica vînătoarei şi pescuitului sportiv. Din an în an numărul celor ce se înscriu la filialele A.G.V.P.S. creşte. O bună parte din aceştia simt nevoia să se depărteze de oraşul lor sau de Capitală, pentru a căuta (de pildă în regiunile inundabile ale Dunării) un loc mai favorabil pentru practicarea sportului lor favorit. O dificultate se iveşte însă în calea lor : filialele nu au reuşit încă să construiască adăposturi-cabane acolo unde este cea mai mare afluenţă de vînat şi peşte.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.