Viața după meci. VfP 2 iulie 2024

proștii și pizdele mișto mi-au fost muze toată viața.

Din politețe (datorită lor citești gratis), deschide măcar unul dintre linkurile acestea: Blues Cafe Ploiești, FamilyClean, Hotel Central Ploiești, MecumPorto, Muzeul Brandurilor, Officedent, PSnews, Rineea Clean, Rue15 Coffee. Iar dacă vrei să faci cuiva un cadou unic caută pe Kolectionarul.ro ziare vechi din ziua nașterii lui.

Zi de căutat hârțoage, semnat hârțoage, făcut drumuri după hârțoage. Un moment drăguț: o fetiță de 4 ani m-a privit fix câteva secunde și apoi mi-a zis că sunt frumos. Maică-sa a luat-o imediat de mână, lucru care mi s-a părut absolut minunat. Sau nu ți-am mai zis că sunt megafan al instinctelor materne imposibil de controlat?

Văd bocete prin presă pentru că doar câteva țări din Europa și-au îndeplinit obiectivele climatice. De parcă Europa ar fi un ecosistem separat și dacă ne-am ține toți de treabă, clima și-ar reveni. Nu. E doar propagandă. Clima se schimbă, dar măsurile luate pentru a combate asta NU VOR COMBATE asta, ci vor îmbogăți niște șacali care finanțează acest narativ cu niște lepre de presă.

“Aș vrea sa dezvolti subiectul asta cu Geoană! Nu că aș alege eu presedintele dar ma fac de ris daca spun ca votez Ciolacu sau Ciucă, cu afisele negre pe cimp de zici ca a murit. Putem sa viram asa un pic spre unu mai spalat?”, zice Alin. Sigur că da. Emil Constantinescu era megaspălat și finuț și s-au pișat pe el și mafiile, și serviciile. Daniel Dăianu era un mega-economist, titrat internațional, și a fost cel mai prost ministru de Finanțe din istorie. Dacian Cioloș a fost tot un finuț eclatant și strălucitor, dar asta nu l-a împiedicat să fie premierul-dezastru. Eu n-am nici o problemă dacă cineva votează cu Geoană pentru că e cool. Nu cred, însă, că un președinte atât de cool dar cu psihicul unui furtun de grădină ne-ar putea fi de folos.

N-o să zic nimic despre meciul cu Olanda, dar o să-ți spun o poveste românească adevărată cu o mașină de top 3, de peste 100.000 de euro, care avea următoarea problemă: capacul de la mufa de încărcare nu se mai deschidea, deci mașina nu mai putea fi încărcată. Se merge la reprezentață, se face evaluarea și se dă verdictul: nu e grav, dar piesa vine în septembrie. “Dar dacă vreți să o mai încărcați și folosiți până atunci, îi demontăm capacul, îi rupem piesa cutare, iar când vreți să o închideți îi punem o bandă scotch”. Mai spune-mi un popor care nu se sinchisește să mutileze o bijuterie tehnologică de ultimă oră pentru scopuri practice. De-aia îmi place mie sloganul peste tot suntem acasă. Pe noi, românii, nu ne intimidează nimic, de la Coldplay la proceduri germane de service auto. Mâine, dacă aterizează un OZN în România, cineva o să-i fure o roată, altcineva o să le vândă zaibăr la pet iar al treilea o să le spună că el e președintele Planetei Albastre, să sară și ei la cap cu ceva.

O zi de miercuri fără proști îți urez.

După paywall am pus azi un reportaj de pe vremea când alt război din vecinătate a sărăcit România și a îmbogățit niște mafioți. Anii 90, războiul din fosta Iugoslavie și contrabanda cu benzină din Clisura Dunării. Un fuckin’amazing exemplu de adaptare românească.

Deşi ridicarea embargoului impus de Naţiunile Unite fostei lugoslavii a fost întîmpinată de intreaga lume cu satisfacţie şi speranţă, in Clisura Dunării, vestea a provocat panică şi deznădejde.

Și pe bună dreptate, intrucît zona cuprinsă între Buziaş şi Porţile de Fier este singura din ţară care a înregistrat, in ultimii trei ani, o creştere economică fantastică. Pînă prin anii '80, Clisura Dunării nu depăşea tipicul locului în care nu se întîmpla nimic, oamenii trăind într-o sărăcie lucie. Singurele activităţi care le prelungeau existenţa de azi pe mîine, fără putinţa unei agoniseli, erau pescuitul şi mineritul la exploatările din împrejurimi. Aproape izolaţi de restul ţării, din cauza drumurilor puţine şi proaste, viaţa localnicilor era legată de Dunăre, iar peştele, atunci aliment naţional de bază, era moneda de schimb. Anii '80 au însemnat un usor reviriment economic şi, practic, debutul relaţiilor comerciale cu sîrbii. În schimbul cunoscutelor ţigări sîrbeşti „Vikend", „Super Filter" şi al Vegetei, localnicii vindeau miez de nucă, ciorapi, cămăşi şi oale, respirînd un aer oarecum occidentalizat, stîrnind invidii în alte colţuri ale ţării. Instituirea embargoului asupra fostei avea să aducă, însă, în zonă, o prosperitate pe care nimeni nu şi-o închipuia.