Viața fără Artă. 19 aprilie.

Mulțumesc că ai deschis asta. Dacă-ți place abonează-te, abonează pe cineva cu gusturi similare sau abonează-te la versiunea extinsă, în care plătești pentru lecturi din surse încă nedigitalizate. Ar fi mișto să deschizi și linkurile care urmează: FamilyClean și Rineea Clean (Ploiești) fac gigea orice, de la pantofi și haine la lenjerii de pat și covoare. Piesele MecumPorto și Salba Mariei (național) sunt de găsit doar pe Kolectionarul, cel mai mare site dedicat colecționarilor. Muzeul Brandurilor și Tipul din filme îmi aparțin, pe PSnews scriu zilnic iar Officedent e cea mai tare clinică de stomatologie din Ploiești+100km: au toate sculele specifice unei clinici de fițe și trupe de comando în stomatologie (unii dintre ei sunt profesori), la prețuri normale: achiți cu cardul, nu cu rinichiul.

născut(ă) pe 19 aprilie? apasă aici.

Două ore am stat la Art Safari, fără contemplare minute în șir la vreun tablou. Expoziția din centrul vechi e mișto pentru că e cu de toate, de la tablouri care-ți taie respirația la bullshit progresist. L-am descoperit pe Sion cu ale lui picturi ne-românești. Mi-am dat seama, privind tablourile spaniolilor, că suntem buni la pictură cam ca la fotbal: cu zece clase în urma altora.

Mi-au plăcut românii din secțiunea new blood și am râs pe cinste privind abstracții francezi, piesele lor dovedind încă o dată că la capitolul artă contemporană francezii sunt complet prăjiți: ignoră și suportul, și mesajul, și execuția.

“Da’ cine pula mea ești tu să judeci pictori consacrați'“, ai putea spune? Ai dreptate, nu-s decât un tip care a fost la expoziții de artă și a intervievat artiști vreo 20 de ani, ca jurnalist; iar vreo cinci ani a făcut comunicarea unei galerii de artă cu reputație bună, sub îndrumarea unui critic de artă de top10. Pe lângă asta, am și o abordare personală a domeniului, simplistă, după două criterii: 1. dacă pot să fac și eu tabloul ăla aia nu e artă; 2. dacă nu vreau să aflu cât costă nu e artă. Iar prostiile cu care au venit francezii, care se vor a fi niște manifeste artistice, sunt doar niște decoruri proaste. În schimb, mi-ar fi plăcut să aflu cât costă o lucrare de Romilă Theodor, care face cu creionul ce nu pot face alții cu Nikonul și Photoshop-ul:

Una peste alta, îți recomand să te duci la Art Safari, măcar ca metodă de educație vizuală: te asigur că n-o să mai cumperi niciodată printuri de căcat din Leroy Merlin sau Dedeman. Fie o să cumperi tablouri, fie o să le faci singur, după modelul “artei” franceze contemporane. Eu am făcut o asemenea capodoperă, din brățara de la festival și două căni, pe când așteptam să vină apa caldă la duș.

{“en attente d'eau chaude”, de Bogdan Stoica}

De știri am fugit. Am remarcat însă furăciunile ascunse după acest Paști:

• Președintele a numit-o la șefia DIICOT pe o tipă care n-a primit aviz favorabil de la colegii ei. Discret, chiar înainte de Paști.

• Cineva va repara Piața Unirii cu 150 de milioane de euro, adică de 3 ori mai mult decât a costat toată zona aia, când s-a făcut de la zero, în anii 60. Presa nu zice nimic, deci va primi și ea și niște bani din devizul ăsta monstruos, cu care poți reconstrui integral un oraș cât Mizilul sau poți face câte un spital complet utilat în fiecare sector al Capitalei.

Din arhiva acestui newsletter:

• … azi împlinim doi ani de când Ministerul Turismului a schimbat sediul pe motiv că (sanchi!) în vechea clădire nu se puteau asigura doi metri de distanță pandemică între birouri și plătim o chirie lunară de 50.000 de euro unei firme care-i aparține unui băeat din grupul de la Monaco, trimis în judecată decât pentru evaziune fiscală.

• … împlinim și un an de când faimosul Octavian Jurma era difuzat pe toate platformele media cu afirmația: “Masca este simbolul unei forme superioare de solidaritate. Purtand masca ne definim ca oameni și ne deosebim de animalele din jurul nostru pe care natura nu le-a înzestrat cu empatie și rațiune". Să strigăm împreună, ca la Survivor: “meeedic!”.

O zi de miercuri fără oameni jurmi îți urez

După paywall, am pus azi prima parte dintr-un fotoreportaj realizat la Monetăria Statului în 1936. Din ce știu eu, este singurul astfel de fotoreportaj, Banca Națională nemaipermițând presei să mai calce pe acolo. Pentru că e lung, iar substack are limitele lui, l-am împărțit în două părți, pentru azi și mâine. Have fun.

Reportaj la Monetăria Statului

După aproape 20 de ani de neintrerupte incercări, de muncă permanentă şi de intervenţii, ne putem mândri şi noi cu o monetărie naţională, care prin instalaţiile ce le posedă, e una din cele mai bine utilate din Europa. Povestea Monetăriei Naţionale, care s'a realizat numai mulţumită energiei d-lui Neagu, secretarul general al ministerului de finanţe, perseverenţei d-lui Băicoianu dela Banca Naţională, ar putea constitui un adevărat roman. Ceeace nu s'a putut realiza în 20 ani de belşug, s'a făcut ca prin minune într'un an de criză. A răsărit deodată o clădire monumentală, in care maşinile şi peste 100 de muncitori lucrează de zor.