Viața fără Ghenă.
Nu știu dacă ai observat, dar încerc să-mi țin privată viața privată. Fac asta și în offline, pentru că, din experiențe anterioare, am aflat că în anumite momente ești lovit fix cu lucrurile pe care nu trebuia să le spui unor oameni în care nu trebuia să ai încredere. Adaugă și dezgustul meu total față de ideea de monden și o să înțelegi.
N-aveam, așadar, de gând, să amintesc de Ghenă. Din păcate, unul din voi a achitat un abonament lunar la un flux de care uitasem menționând “sper că o parte din bani vor ajunge și la el”. Nu. Nu se poate. Ghenă nu mai este la mine.
S-a întâmplat vara. Am venit târziu și nu m-am sinchisit că nu-l văd, pentru că dormea frecvent în locurile răcoroase (sub canapea, pe balcon, etc). A doua zi am plecat devreme și chiar dacă nu l-am văzut, am rămas zen, pentru că nu verificasem și balconul. Abia după amiază am întrebat: unde morții mă-tii ești, Ghenă? Nu mai era. Și am două explicații.
L-a luat un uliu/șoim. Știu că sună tâmpit, dar șoimii sunt păsări puternice, care pot ridica animale de 3-5 kilograme, o pisică de 2 kg e piece of cake. Zboară frecvent în orașe, atrași de numărul mare de porumbei. Iar eu aveam unul în zonă, sigur-sigur, l-am și fotografiat. Plus că acum vreo trei ani, am văzut prin perdea ceva coborând rapid pe balcon, apoi l-am auzit pe Ghenă mieunând violent și țâșnind pe geam înăuntru, megasperiat.
Ghenă a sărit după o vrabie/porumbel și a ratat aterizarea în balcon. Și asta sună stupid, dar l-am mai găsit de două ori ronțăind pe balcon chestii cu pene.
Chiar dacă ambele ipoteze sunt sumbre, eu nu cred că e mort. Și am o droaie de pentru că.
Am controlat balconul ăla centimetru cu centimetru, inclusiv cu o lampă uv. Nu am găsit un strop de sânge. Ar fi trebuit să fie măcar unul, în cazul în care a fost atacat.
Am verificat toate mașinile vecinilor: nici una cu urme de zgârieturi, sânge, tablă înfundată.
Am luat la pas toată vecinătatea, stradă cu stradă, parcare cu parcare, timp de mai multe zile. Nimeni n-a văzut/auzit vreo pisică gri.
Am vorbit la firma care ridică leșuri de animale. Nici o pisică gri, timp de două săptămâni.
Așa că am ajuns la ipoteza 3. Dintr-un motiv sau altul, Ghenă a sărit/alunecat/căzut de pe balcon. A reușit să-și frâneze căderea agățându-se de balcoane, streșini, tevi, astfel că atunci când a atins solul nu era mort. Speriat, a tulit-o. Putea s-o facă doar spre stânga, unde e o stradă liniștită, cu blocuri, spații verzi și case, că în față e alt bloc iar în dreapta bulevardul. De acolo îmi imaginez că a continuat să gonească speriat de lătrăturile câinilor din curți (sunt o droaie, iar lui nu-i plăceau câinii) până a ajuns în zona școlilor din Malu Roșu, unde e o droaie de vegetație, sunt o droaie de vrăbii, de pisici. La cât era de dement și de psihopat, cred că trăiește și azi, din vrabie în vrabie și din pisi în pisi. Că am uitat să-ți spun: când l-am castrat, veterinarul nu i-a găsit decât un coi. “Celălalt fie nu există, fie va coborî mai târziu”, mi-a spus. Un an mai târziu, Ghenă îmi futea pătura, tricourile, șosetele. Exista, îi coborâse. Nu m-am mirat deloc, fiecare celulă a lui Ghenă părea să fi fost tunată pentru supraviețuire. De-asta sunt convins că e viu.
Asta e povestea. De-asta n-am spus nimic și nici n-am de gând să mai revin pe subiectul ăsta, pentru că mă deranjează reacția. Oamenii au senzația că pentru animale nu mai există viață după adopție și încep cu “RIP Ghenă”. Promit să le dau block tuturor.
*din același motiv am dezactivat comentariile la postul ăsta.