Viața fără Phoenix. 17 martie.

Nu pricep indignarea colectivă. Nicu Covaci ar trebui să le mulțumească celor de la Uniunea Compozitorilor că i-au respins cererea de a deveni membru. Dacă-l acceptau, cu cele o sută de cântece pe care le știu pe de rost câteva milioane de oameni, devenea doar un compozitor aproape la fel de prolific ca Paul Constantinescu și ar fi fost așezat în rândul trei, după George Enescu și Ciprian Porumbescu. Așa, rămas în afara cadrului oficial al muzicii, Covaci a primit certificatul de Legendă.

Puteai să zici orice despre Covaci, până azi. Că n-aveam cum să reziste atât fără proptele. Că n-avea cum să compună atât de mult. Că mai dă-l în pula mea, că ne-am plictisit noi și de Arșinel. De azi, însă, mucles: care proptele, uite câtă invidie, a compus atât de mult încât nu-l halesc ăia… Covaci este acum ca Arsenie Boca, cel care n-a avut autorizație de sfânt, dar a salvat mii de destine. Ca micii, care lipsesc din toate cărțile de bucate de fițe, dar sunt mâncați cu miliardele de o sută de ani. Ca Hagi, care n-a fost considerat demn să antreneze echipa națională de fotbal, deși e profesor de Magie cu Piciorul. Ca vinul roșu, care scoală pula fără să fi avut vreodată adeverință de afrodisiac. Ca Nikola Tesla, cel care a găsit energia electrică în aer și nu apare în nici un manual școlar. Ca Haas, sibianul care a descris racheta în 3 trepte în anul 1570 și e necunoscut în facultățile de aeronautică. Din personaj faimos, fondatorul Phoenix a ajuns un renegat, un Che Guevara al muzicii. Spune-mi dacă știi ceva mai rock de atât.

Haios e altceva. Că toate costumele alea obosite de la UCMR nu s-au prins că se sinucid mediatic. Nedându-i certificatul lui Covaci, UCMR și-a dat sieși un certificat de inutilitate. A făcut oamenii să se întrebe: Cum ar fi fost viața mea fără muzica Phoenix? Dar fără UCMR?, iar apoi să-și răspundă singuri: “Da’ cine pula mea e UCMR?”. Așa că refuzul, oricât ar părea de scandalos în orice țară din lume, în România e de bine. Românii știu cât de mare e fractura dintre ce vor ei și ce vrea statul român. În maxim doi ani, o să-l vedem pe Nicu Covaci în tatuaje.

Cu societatea, însă, rămânem ancorați aici, unde suntem, în Golful Dosarului cu Șină. Pun pariu că mâine, dacă Iisus ar veni în România, levitând relaxat și binecuvântând trotinetiștii de pe Calea Victoriei, o să se găsească un preot tâmpit care să-i spună: “tinere, fără acordul Patriarhiei nu ții slujbe în parohia MEA, că anunț poliția locală”, iar un băutor de bere cu burtă și bașcheți roșii ar urla la el: “man, degeaba vii cu texte a la George Simion. aici, în sectorul 1 suntem numa dăștepți, noi votăm cu clotildărmăn”.

Mai e o parte bună în toată povestea asta: Phoenix încă mai cântă, încă umple săli, dar nu mai e mainstream. Povestea asta cu UCMR poate readuce trupa în atenția publică. Mai sunt trei pași de făcut: 1. un cântec bun, tip protest, dedicat tuturor formelor fără fond. 2. un concert live ilegal chiar în fața sediului UCMR, cu amenzi de la poliția locală, jandarmi trăgând de cabluri de curent, televiziunile în live, etc. 3. un turneu în reședințe de județ, pentru reactivarea hardcore-ului de fani. Și gata: la anul o să-i vezi pe lainap, la Untold.

Un weekend cu cantofabule îți urez.

Îți mulțumesc că m-ai citit și azi. Dacă ți-a plăcut, abonează-te la acest newsletter sau abonează pe cineva cu gusturi similare la lecturi. Abonații plătitori primesc un link în footerul newsletterului (exclus bănci, păcănele, retaileri mari), reduceri de 100 de lei la comenzi de peste 400 de lei pe kolectionarul.ro și o parte din lecturile mele, în mare majoritate incorecte, din surse încă nedigitalizate. Pentru întrebari/idei/propuneri: contact arond bogdanstoica.ro. Dă o tură prin my stuff & my friends: AFI / Citygate / FamilyClean / Kolectionarul / MecumPorto / MRS / Muzeul / Officedent / PSnews / Rineea / SalbaMariei / Tipul / TikTok

Viața cu lecturi inedite (ep.6) este dedicată azi tipelor care au curaj să recite, când sunt un pic betuțe, o poezie. Am găsit eu o capodoperă în patru strofe într-un caiet din anii 40, scrisă, cel mai probabil de o secretară sau o dactilografă:

De-ai știi, Ionel, cât sunt de agitată,

Că mâine iar e zi de sărbătoare,

Și n-am măcar o zdreanță de purtare,