Viața fără Proști. 15 noiembrie

România profundă. Măneciu. 2022.

Azi am fost la un eveniment d-ăsta, imposibil: o campanie de comunicare în școli privind riscurile asociate sexului neprotejat. Așa că pe la prânz fumam în fața Liceului Ferdinand din Măneciu. Cu mine, Cristina de la ONG, un medic și un psiholog.

Copiii - minori. Ce dracu/cum să le zici? În sala de sport, directorul Pisău, cu o față de megadur. Parcă-l vedeam cum îi dă o carabă psiholoagei după ce spunea că iubirea față de cineva de același sex e normală și mie un dos de palmă după ce ziceam că sexul e mai mișto dacă faci duș înainte (era în plan, dar n-a fost cazul).

Când am zis “salut“ și am văzut cele 120 de perechi de ochi de 14-16 ani privindu-mă inocent mi-am dat seama că va trebui să plecăm de zero. De la exemple simple, ușor de verificat de fiecare din ei, acasă. Că acasă nu se au decât pe ei, că părinții nu-s deloc deschiși sau pricepuți la politici, activități și metode sexuale.

Greul discuției a fost dus de cei doi, eu (mă pricep binișor și la discuțiile cu copiii și la discuțiile despre sex), m-am ocupat cu detensionarea atmosferei, când speech-ul psiholoagei devenea prea academic și cu traducerea, când doctorul se pierdea în denumiri prea complicate. Tot eu i-am pus pe toți copiii să scrie ceva pe un bilet, fie un salut, fie o întrebare, ca nu cumva doar unii să scrie bilete iar ceilalți să-i blameze/batjocorească după aia. Apoi am luat la mână bilețelele. Printre ele, unul: ce să faci în caz de abuz sexual. I-am rugat pe cei doi vorbitori să răspundă în detaliu. Am observat că mai mult de un copil au devenit extrem de atenți la pasajul ăsta.

Atât de atenți n-au mai fost decât când doctorul le-a spus care sunt simptomele bolilor sexuale, sau când au aflat că anticoncepționalele nu se dau după ureche, nu iei ce-a luat și mama, ci se prescriu la doctor, cu analizele pe masă.

Nici noi, nici copiii, nici directorul Pisău (jos pălăria, nici n-a clipit la subiectele delicate), n-am simțit când a trecut timpul până când a venit vestea “unii copii trebuie să plece, că pierd trenul spre casă” futu-i țara mamii ei, să faci naveta cu trenul la 15 ani mi se pare o risipă incredibilă de resurse. Așa că am pus punct, copiii au ras instantaneu mesele pline de gustări și s-au cărat cu tot cu tricouri, pixuri, pliante, etc.

Noi am mai stat un pic cu ai liceului. M-am simțit megasnob când am constatat că liceul are plan de discuții de-astea la dirigenție, un consilier școlar permanent care știa destul de multe despre elevi chiar de la ei, dar mai ales când au zis “vă mai așteptăm”. Unfuckinbălivăbăl, știu licee din București care stau mult mai prost.

Într-o scurtă pauză, am intrat într-un magazin mic și am cumpărat: pâine de Măneciu, apa de Cheia, brânză de Brașov. Toate - delicioase, așa, de pe pungă. Pe stradă treceau oameni care salutau ceilalți oameni, într-o curte un nene spărgea lemne iar un cuplu foarte cool vopsea un gard. Nu știu de ce am plecat spre casă.

O zi de MARȚI fără proști îți urez.

my stuff (chestii care fac, printre altele, ca newsletterul ăsta să existe și să rămână gratuit): Muzeul Tipul Kolectionarul

my friends (branduri care-mi plac sau ale unor prieteni și parteneri pe care am curaj să-i recomand și altora): Salba / Rineea / PSnews / MRS / Office / Family / Citygate / AFI