Viața fără Proști. 16 martie.
“Tu nu știi ce model vrei, eu nu știu ce sfaturi să-ți dau, așa că mergem în București, unde oferta e mai mare. Testăm, vedem, luăm”, am convenit cu #magirl și am plecat în căutarea Bicicletei. Zece ore mai târziu ne-am întors fără bicicletă, dar megabinedispuși. E a doua oară când constat cât poate fi de amuzantă #magirl, cu câtă grație duce cele mai crunte mișto-uri și cum le dă înapoi, direct pe rotulă, ca Bumbescu. Aproape că nu-mi vine să cred ce adult rezilient a ajuns, dacă mă gândesc ce pisoi de fetiță a fost. Un singur lucru nu s-a schimbat de când era mică până azi: somnul spre casă. Îmi adoarme în mașină, pe ultima bucată a drumului, de fiecare fuckin dată. Învelită cu hanoracul meu, ferindu-și ochii de soare cu ochelarii mei, adoarme cu o încredere totală că tac-su o s-o ducă acasă seif.
De pe drumuri am tulit-o la sală să-mi vindec umărul, apoi am picotit un pic, la știri: demență totală.
Ăla cu metamfetamina, de ieri: nu e deloc un interlop, ci un sofisticat om de afaceri. Probabil că ai dormit la el (eu am făcut-o). Arena Regia Mamaia îți spune ceva? Bun. Hotelul e al lui.
Iancu Guda n-a mai zis nimic de bănci azi. A zis însă Kiyosaki. Ăla care a prevăzut falimentul lemăn bradăr în 2008 zice că acum elvețienii de la credit suis sunt pe cracă. Ca să-i facă în ciudă lui Iancu Guda, gigantul s-a dus ieri în jos preț de-un sfert din valoare. Noroc că i-a îmbărbătat Banca Națională a Elveției: cil, men, că și noi am pierdut anul ăsta o sută de miliarde de euro. What?! Da, cică Banca Națională a Elveției are voie să joace și la bursă. Și a jucat prost.
Biserica Ortodoxă Română a dat una din fundul grădinii noii ministerese a Educației: să renunțe la prezentarea diversității sexuale în școli. Aplaud, pentru că mie nu mi-a explicat nimeni, cu argumente logice, de ce ar trebui predate chestiile astea copiiilor. Igienă sexuală, contracepție sexuală, cum te aperi de abuzul sexual - sunt de acord, să se facă. Dar ideologiile astea, fundamentate pe nimic? Exclus. Cum ziceam, aplaud textul comunicatului: ideologia de gen care descrie ca normalitate o deviație psiho-somatică numită „«transgenderism» nu constituie miezul unei științe reale, ci este o artificială construcție ideatică, așa-zis culturală, orientată în răspăr cu realitatea, cu logica, cu biologia, cu antropologia, cu ordinea firii structurată de cele două sexe: masculin și feminin/ feminin și masculin”. Adaug, pentru uatăbautării sensibili la părerile mele incorecte politic, și un călduros MUIE cu RANGA pentru toți oamenii care și-o bagă în gurile și fundurile copiiilor.
Ucraina n-a fost nici azi de acord să intrăm pe Bâstroe. În schimb, biologul Gabriel a atras atenția că lucrările făcute de Apele Române pe malul Mureșului, ca să nu mai inunde niște sate, afectează coloniile de castori. Da-da, nu râdeți: în zona aia sunt niște castori mult mai importanți decât oamenii de pe lângă Mureș. Apele Române au răspuns că zona aia nu e definită ca areal protejat, dar biologul Gabriel dă din cap, știe el mai bine, îi cunoaște bine pe castori, probabil că e cumătru cu ei, le-o fi botezat vreun pui, o fi plantat vreun copac cu ei…. Și știi ce e cu adevărat haios? Amploarea pe care o dă subiectului site-ul G4media. Faza cu Ucraina și cu Delta nu-i interesează atât de mult pe cei mai mari deontologi din lume. Castorii de pe Mureș, însă, pe care i-a văzut doar biologul Gabriel…. asta da știre.
Mi-am deschis și emailul, așa, de bou ce sunt: mesaj de la CNA. “Vă informăm că sesizarea dumneavoastră a fost solutionata: 1727 RF / 01.03.2023”. Nu, n-a fost soluționată, mi-ați citat din minciunile Digi privindu-l pe mâhnitul ăla.
O zi de joi fără castori îți urez.
Îți mulțumesc că m-ai citit și azi. Dacă ți-a plăcut, abonează-te la acest newsletter sau abonează pe cineva cu gusturi similare la lecturi. Abonații plătitori primesc un link în footerul newsletterului (exclus bănci, păcănele, retaileri mari), reduceri de 100 de lei la comenzi de peste 400 de lei pe kolectionarul.ro și o parte din lecturile mele curente, așa cum au fost ele tipărite acum mulți-mulți ani. Pentru întrebari/idei/propuneri: contact arond bogdanstoica.ro. my stuff & my friends: AFI / Citygate / FamilyClean / Kolectionarul / MecumPorto / MRS / Muzeul / Officedent / PSnews / Rineea / SalbaMariei / Tipul / TikTok
Viața cu lecturi inedite (ep.5), pentru abonații plătitori: despre demență acum vreo sută de ani.
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.