Viața fără Proști 2 mai 2022

N-a fost Ziua Muncii. A fost Ziua Libertății. Sau, cel puțin în bula mea, doar despre asta s-a vorbit. Și n-ai cum să nu te întrebi cum o să reacționezi dacă ăștia reintroduc la toamnă restricțiile pentru cei sănătoși la negru.

Pe de altă parte, a fost o perioadă propice pentru revelații tulburătoare.

* Tată și fiu, 50 cu 25, cu un GL, la sediul firmei de curierat. Au venit cauciucurile, fiecare cât o măsuță de cafea. Fiul se înfige într-una, o ridică cu greu și începe să meargă șovăielnic spre Merț. Tatăl ridică două roți pe cant, le lipește una de alta și începe să le rostogolească relaxat spre mașină, unde, evident, ajunge primul. Când se vede depășit, fiul icnește furios: "ce mă enervezi cu moșnegismele tale!. nu vezi că le umpli de praf?". Tatăl tace. Mai toți oamenii din curte râd pe înfundate: încă unul care nu a fugit după un cauciuc, o zi intreagă, cu limba scoasă, și nu-i știe chelcheșozul de bighibighi.

Dany Mocanu. Un nume care trebuie șters, desigur, din istoria sunetelor. Dar versurile poetului Dany Mocanu nu trebuie ucise, pentru că este absolut minunate. Are ceva din Bedros Horasangian, chiar insist să citiți și Sabina dacă citiți versurile astea:

Când fratele nu ți-e bine / Noi intram în carantine

Când ies frățiorii-n stradă / Se-ntoarce glonțul pe țeavă

Nici cea mai renație / Pe noi nu ne sperie

Suntem tancuri de război, la la lai la / Nu se ia nimeni cu noi, la la lai la

** Prima oară în viață când nu fug de un acordeonist și de muzica lui de căcat, ci aștept să vină spre mine, pentru că pe mâna dreaptă pare că are un Tellus mecanic, cu cadran negru, n-am văzut niciodată așa ceva altfel decât în poze. Secundele alea, cât așteptam, am basculat între rabdă, poate i-l cumperi și rabdă, poate îi sare de la mână când îi spargi acordeonul in cap. Pentru că urăsc acordeonul. L-am auzit destul în armată, când făceam planton 3 și ascultam cum se întretaie bășinile celor 71 de soldați, unele joase, unele înalte, în ritm alert dacă compania 7 primise fasole la masa de seară sau în ritm distonant, cu o melodicitate arabă când ne lăfăiam după mâncare de cartofi.

Ce? N-ai mai auzit niciodată de dormitoare de 72 de locuri? Astea erau alea mici, cu doar un rând de paturi suprapuse. Erau și dormitoare cu 4 rânduri de paturi, ca în Jocul Calamarului.

*** Am văzut un tânăr care plimba un câine cât pula mea. Mă rog, pula mea nu are coadă, dar în rest… Whatever: m-am gândit cum văd tipele o asemenea scenă. Tipele din demograficele lui. Ești clasa a 11-a, locuiți pe aceeași scară, îți place pentru că e drăguț și zice sărut mâna nu salut, iar într-o zi îl vezi în față la Mega Image cum îi plimbă în lesă pula domnului de pe Substack. Cum reacționezi?

**** Și pentru ca efectul să fie și mai dramatic, tânărul care-mi plimba pula era însoșțit de un tânăr care efectiv m-a îngrozit: avea jeanși cu tivul elastic, pantalonașii ăia prăpădiți se făceau pungute pe gleznuțele piciorușelor alea prăpădite, că am uitat să-ți spun, cei doi amici aveau împreună 38-40 de ani și 40-42 de chile. Cu ochii la gleznuțele alea încercănate de jeanși mi-am adus aminte cum arătau oamenii ultima oară când s-a purtat așa ceva: aveau breton lung în forma literei Z pe frunte, chică de golgheter și dansau pe CC Catch cu coatele lipite pe coaste și cu antebrațele fluturând. Aveau și șosete albe la espadrile negre și pantalonii ăia, băi, eu îți zic, dacă vin vremurile alea nu mai fute nimeni, nimic, niciodată, că nici atunci nu futeam nimic, nu știi ce m-am bucurat când am scăpat.

O zi de luni fără proști îți urez.

*** susține acest newsletter

• rugând un prieten neprost să se aboneze și el

• sau accesând linkurile de mai jos:

Stalin când era iubit

cărți digitale de rețete vechi

chestii noi pe kolectionarul.ro

carțile Tipul din Filme nu Există

• trei prieteni vând: un BMW seria 1, o casă în Ploiești, o casă lângă Ploiești.