Viața fără Proști 23 mai 2022
Abia scriu. Sunt julit/lovit/tăiat la cel puțin 4 degete, mă dor brațele și spatele, și nici genunchii nu se simt foarte bine. Dar sunt bine de tot: am trecut cu succes prin Ziua Umilinței.
Așa zic acelor zile care apar în viața mea din cauză că-s dezorganizat, distrat, năuc. Așa m-am trezit, duminică, cu doar vreo 40 de lei în buzunar. Cardul a expirat, că am uitat să-l reînoiesc, deci ciuciu plată cu cardul sau bancomat. Pe Revolut am 70 de lei (urăsc aplicația aia, nu pot să las bani acolo), dar n-am unde plăti cu Revolut. Așa că m-am boscorodit bine și am făcut ce fac de fiecare dată când am o Zi a Umilinței: continui lucrurile de unde le-am lăsat, dar fără bani.
Azi era ziua când trebuia să decid cum fac cu lemnele vechi. Prea multe. Păcat de ele. O magazie plină, încă o magazie, încă o stivă cu lemne puse la uscat, plus stiva cu lemnele astea îmi trebuie dar nu mai am unde să le pun. Într-o duminică normală, aș fi chemat doi băieți, aș fi cumpărat niște rafturi metalice pentru magazia 1 (cu cele de dat) și magazia 2 (cu cele de păstrat) și aș fi reorganizat povestea astfel încât să fie cool, mișto, relaxat. În fond, e duminică, nu?
Numai că la mine a fost Duminica Umilinței. Când ai vrea și tu ceva dar nu se poate. Sau se poate? Am mai traversat câteva, toate mi-au prins foarte bine, așa că am lăsat-o și pe asta să curgă, deși, de vreo două ori m-am înjurat că nu am sunat un amic să-mi dea niște bani, sau că nu am amânat operațiunea.
Știi de ce? Pentru că să gândești ca un sărac nu e neapărat un exercițiu de status social, de tip să vezi cum e când n-ai. E un exercițiu mental formidabil, gândești complet în afara paradigmei tale obișnuite. Faci din căcat bici. Jur. Asta am făcut azi.
Evaluând (deprimat) misiunea zilei, am observat în magazia 1 niște scânduri de vreo 3m lungime, rămase de la foișorul Mirunei. Ghici cât spațiu era între cele două magazii? Și cine a făcut un raft acoperit, pe trei niveluri, în forma literei C, pe pereții magaziilor + gardul cu vecinul, dintre ele? Cine are acum și rafturi de uscat lemne, și stativ pentru lemnele lungi, și raft pentru blaturi din lemn, și spațiu în magazia 1?
Am început la 9 dimineața și am terminat la 6 seara, folosind doar autofiletanta și ferestrăul de 45. Acum magazia 1 este redii tu iuz for orice. În curte sunt liberi vreo 30 de metri pătrați pe care nici nu-i vedeam înainte. Unchiul meu poate veni oricând să ia niște saci cu lemne numai bune pentru focul de sub alambicul din care(-mi) curge pălincă de pere. Lemnele mele sunt depozitate perfect. Am descoperit că aveam tot, scânduri scurte și lungi, holșuruburi, până și doi pereți de pavilion de curte cu care am făcut cortine anti-ploaie pentru rafturi. Și încă am cei 40 de lei, dar nu asta este marea mea bucurie, ci faptul că doar așa am reușit să asigur cel mai bun mod de a păstra lemnul vechi, că mititelul se simte mai bine afară decât înăuntru, are mai puține șocuri termice și se sincronizează cu vremea, adică nu crapă, nu mucegăiește, nu se curbează, ani la rând. Sunt murdar, lovit, înfometat, dar megabucuros. Și o să sărbătoresc ca orice gras: mă duc la Mega, îmi iau ouă și mălai și închei seara cu un meniu de sărăntoc. Unul pe care eu l-am cerut și în hotelurile de 5 stele, că-mi place la nebunie: mămăligă cu ouă atât de moi cât să curgă din ele gălbenușul.
Gata. Închei mulțumindu-mi singur pentru această lecție. Și te invit și pe tine să te gândești la unele din problemele tale ca și cum ar fi imperios să le rezolvi fără bani. O să ai o surpriză plăcută. Toată șmecheria asta contemporană, cu banii, cu avuția, cu consumerismul și cu tehnologia a atrofiat la tine unele chestii, dar, pe fond, ai rămas același român care acum niște ani fugea în curul gol prin curte, mâncând de pe jos, crescut de părinți care făceau minuni fără să aibă bani la discreție. Ți-au transmis genetic kit-ul ăsta. Ești bine.
O zi de luni fără proști îți urez.
susține acest newsletter accesând linkurile de mai jos: