Viața fără Proști 22 iulie 2022
Când pot, plec mai devreme de acasă cu nikonul pe umăr și-mi iau o cafea, undeva, stradal. Timpul ăla e salata mea de dimineață: aer limpede, lumina bună, personaje, cafea, țigări, emailuri și telefoane. Ieri, salata mea de dimineață a primit și ingredientul din poza de mai jos. Bărbații s-au uitat după ea pe furiș, inhibați de prezența copilului și de posibila prezență a soțului. Femeile, în schimb, nu și-au ascuns ura din priviri. Și comentariile răutăcioase. Și mi se pare îngrozitor. #pevremeamea, la o asemenea mămică s-ar fi uitat și tipele de 20 de ani, care ar fi vrut să fie ca ea, și cele de 50 de ani, regretând că nu sunt ca ea, și toți masculii de la 14 la 54 de ani, dornici să și ei așa ceva. Era o stare naturală, nimic forțat. Ce/cine naiba (ce) ne-a făcut de nu mai apreciem așa ceva?
Pe urmă mi-am mutat atenția spre fântâna arteziană în care se bălăceau 4 copii, toți de etnie romă. Altă chestie ca naiba: #pevremeamea fântânile arteziene erau Turnul Babel, te dădeai cap în cap român cu rom, băiat cu fată, tocilar cu imbecil și ochelarist cu karatist. Cine a decis că o fântână arteziană, la 35 de grade, e mai puțin tentantă decât orice altceva?
Pe urmă am văzut o țeavă, ieșind dintr-un mall pe la 4 metri înălțime, din care picura apă pe trecători. N-a mai văzut-o nimeni, lumea trecea senină, aparent fără să simtă apa și fără să se uite în sus. Pe asta am înțeles-o: nu era țeava lor, nu era treaba lor, doar îi afecta/murdărea, nu ca mămica mișto, care era treaba lor deși nu le făcuse nimic.
M-am mai mișcat un pic și am prins în cadru o mașină care spăla aerul. Nu glumesc, uită-te la poza de mai jos, cea mai realistă metaforă a irosirii banilor publici din câte am văzut anul ăsta. Nici asta n-a atras priviri furioase.
Apoi am văzut un panou electric în care traseele pentru cabluri erau făcute din pet-uri de apă. Cred că plouă foarte mișto în cutia aia, dar nici asta nu deranja pe nimeni.
Apoi a trecut încă o tipă miștocuță, care a agitat iar spiritele rele. Între timp, cu ajutorul cafelei, m-am prins de ce se întâmplă asta.
Toate semnele eșecului, prezente pe oamenii și pe obiectele din jurul nostru, ne dau o stare de bine, pentru că anulează dezbaterea interioară despre propriile probleme. Multora dintre noi ne picură o țeavă, am improvizat ceva la o instalație și am accepta cu entuziasm orice combinație din care putem prăji statul de niște bani, pentru că statul e ostil, statul e de vină, ehehe, dacă nu eram în țara asta / orașul ăsta câte realizam în viață…. În aceeași logică, aproape că ne bucurăm când vedem pe cineva mai sărac, gras, prost îmbrăcat decât noi. O tipă mișto, însă, e ca o interdicție la scuze. Ca o oglindă. Bărbații își văd în ea eșecurile sentimentale, femeile își văd lipsa de sport și de dietă, iar dacă tipa mai are și o atitudine optimistă și un mers articulat, semn că se duce într-un loc la fel de mișto ca ea, la oamenii cu probleme se accentuează părerile proaste despre foste și actuale alegeri personale.
Ca atunci când te-ai îmbătat cu vin și primești rom. Ca atunci când ai lovit mașina și soțul nu-ți răspunde la telefon. Ca atunci când îți dai seama că ai pierdut tranzacția, clientul, oportunitatea.
Noroc cu gardul ăsta viu, umbrit în proporție de 99%, cu doar câteva frunzulițe în bătaia soarelui. Am stat un pic să mă uit dacă frunzele mari le vor lua la huo pe cele mici, după modelul: “ia uite la ele cum se rup în figuri, ce să-ți spun, vi se văd crenguțele, bagaboantelor, altceva n-aveți de făcut decât să defilați pe aici, dacă n-am fi noi, astea serioase, să facem fotosinteză ca la mama acasă, ați muri de foame, panaramelor”. Dar nu s-a întâmplat nimic. Deci planeta asta nu s-a dilit integral. Mai avem, deci, o speranță.
Deliciu.... Am terminat și io cafea, ready sa incep asaltul unei zile de vineri... Asea, de vara, sec!
Mi-au plăcut copiii de la fântâna arteziană <3 :))) și săndăluțele tipei.