Viața fără Proști. 22 noiembrie

_____ “(…) sunt curios ca o pisică să aflu cum o să fie manifestările de Ziua Națională. Cu fasole și cârnați la marmidă? Cu discursuri patriotice? Cu politicieni care fac băi de mulțime? Cu paradă militară? Că la #motivație suntem praf: 4 din 10 români cred că statul român se comportă cu ei ca un agresor”, am scris, ieri, pe PSnews.ro (link).

_____ Tot ieri mi-a scris și Cătălina, care confirmă astfel că un autor are mereu un public ceva mai deștept decât el. Uitați-vă și voi frumusețe de scriitură, m-a făcut să văd nenorocita aia de peșteră.

E duminică, 20 noiembrie, 9 dimineața, conform ceasului, dar cine mai ține cont?! Doar ceasul din capul meu, ca mi-a dat trezirea la 6, ca de obicei :)) Fără program de la 9 la 5 de ani de zile, dar tot matinală, damn... Asa că toată lumea încă doarme dusă, infofolita în sacii de dormit, iar eu iau la rând mail-urile tale pe care nu am mai apucat sa le deschid în ultimele cam 2 săptămâni. Noroc ca le pot deschide și dacă nu am semnal, ca altfel ma apucam sa sap la vreo galerie nou descoperită, de plictiseală :)))

Ce caut aici? M-au luat prietenii speologi sub pământ, in Ponorul Suspendat, să văd și eu cum e, și e... într-un mare fel... Am intrat vineri dimineața, plină de frică (dacă mă ia claustrofobia pe acolo? Dacă mă apucă pandaliile prin vreo galerie îngustă, prin care mă târâi de vreo oră, când realizez că am milioane de tone de munte deasupra mea?), dar noroc că imediat după intrare a urmat o ditamai sala... În care trebuia să cobor suspendată pe coardă, în rapel, 15 m :)) deci adio frica, bine ai venit adrenalină, emoții, preocupare să nu mor.. 😂 Apoi vreo alte 5 rapelări, după care probă cu obstacole, timp de vreo 3 ore, până în bivuacul actual: galerii de toate felurile, în urcare, în coborâre, prin care mulțumeam divinității că sunt subțire, să nu rămân dop pe acolo :)) cu banana speologică în față, care îmi devenise teribil de grea, împingeam de zor, apoi, stilul râmă, veneam și eu, evitând găuri, ținându-mă în mâini când galeria mergea în jos, impingandu-mă în pereți când dedesupt se făcea câte un hău neștiut, totul în râsete și glume, simțindu-mă fericită și chiar în deplină siguranță, în compania camarazilor speologi, care aveau situația mereu sub control. 

A doua zi a fost zi de lucru: mers după apă la cucurigu în praznic, dar pe galerii frumoase, spații largi și, după un târâș prin nisip, un lac impecabil, verde smarald, pe care ne-am dat cu barca! (da, există o barcă pneumatică măricică în... fundul muntelui 😂). Apoi... proba de foc pentru mine, urcat pe coardă într-o sală uriașă, unde băieții au găsit sus de tot că ar continua ceva galerii și au început săpături pe acolo. Urcarea aia.. Am vrut sa renunț, era mult prea greu, pot trăi fără experiența asta, ce rost are să urc și eu?! :) Dar am fost repede lamurită: trebuie să poți, altfel nu vei putea ieși mâine din peșteră 😂😂 Deci am învățat ce am de făcut, mi-am stăpânit spaimele și am urcat, cu chiu cu vai. Lucrat câteva ore toată lumea la galerie, dar apoi a urmat coborârea, că deh... cel mai mare rapel din viata mea :)) senzația când trebuie să dai drumul sus la corzi, sa scoți asigurarea și să te lași în ham, suspendat deasupra unui hău de zeci de metri... Soluția? Orice ar fi, nu te uiți în jos! :))

A fost minunat de greu, o altă amintire pentru toată viața 😁Acum urmează întoarcerea. Lumea încă doarme. Parcă am uitat cât de greu a fost vineri, și abia aștept sa pornim la drum, să facem tot traseul în sens invers, să simt iar toate emoțiile și mai ales.. Fericirea când vom vedea lumina zilei, culorile, cand vom auzi iar zgomotele și mai ales, vom simți mirosurile!! Cică e senzațional, dupa atâta timp fără ele... 😍 Sa nu mai zic de duș, căldură, haine curate, pat moale, mâncare de toate felurile, și în general, tot confortul pe care nu îl mai conștientizăm, nu ne mai bucurăm de el, nu mai realizăm cât de norocoși suntem ca il avem... Oare ce s-a mai întâmplat afară, de vineri până acum? Ce o mai fi pe rețele? Ce o mai face Putin?! Nu mai sunt la curent cu ultimele știri.. Dacă s-a schimbat radical lumea? 😂😂😂 (gânduri din fundul gândirii și... al pământului).

Cătălina, felicitări, dar: dacă pui textul ăsta pe un futăgi de 3-5 minute cu un rezumat al aventurii tale ai pus-o de un film documentar care ar putea fi premiat. N-am relații în domeniu, așa că singurul lucru pe care ți-l pot oferi e un voucher ca cel primit ieri de Marius.

Apropo de ieri. Mă, ție ți-au plăcut pozele alea vechi. Păi asta se rezolvă ușor, am mii. Românilor chiar le-au plăcut fotografiile. Nici nu conta prilejul, să vină fotografu’!

Dacă asta cu înmormântarea ți se pare distopică, ce zici de următoarea: trei băieței în rochițe, când rochițele reprezintă uniforma oficială a gradiniței?

Am purtat și eu rochiță la grădiniță. Nu mi-a lăsat urme gay. O fi din cauză că purtam și bască?

Sau din cauză că, exact ca băiatul ăsta, citeam orice, oriunde, oricând?

Îți spun mâine cum am ajuns să citesc de la vârsta de 5 ani.

O zi de marți cu cărți bune îți urez.

my stuff (chestii care fac, printre altele, ca newsletterul ăsta să existe și să rămână gratuit): Muzeul Tipul Kolectionarul

my friends (branduri care-mi plac sau ale unor prieteni și parteneri pe care am curaj să-i recomand și altora): Salba / Rineea / PSnews / MRS / Office / Family / Citygate / AFI