Viața fără Proști. 29 noiembrie.

Azi am primit un email de amenințare. “Nu stiu cum ai făcut rost de poze, sau as putea sa banuiesc ca mi-au fost furate. In concluzie, daca nu le retragi de la vanzare si mi le si returnezi incep cautarea ta pentru a te deferi justitiei pentru uzurpare de identitate. Astept cu nerabdare”. Nino-nino, ai zice. Noroc că nu mă sperii. Noroc că am mai pățit-o. Așa că l-am sunat.

Paranteză: Cumpăr frecvent loturi de … orice. Oamenii cumpără case și le găsesc cu podul plin, sau cu mobilă doldora de chestii. N-au timp să aștepte să caut eu ce mă interesează, așa că discutăm rapid, plătesc și plec cu 2-20 de saci. De obicei, jumătate din “pradă” ajunge la gunoi, pentru că e depreciată de timp și de condițiile de depozitare. Dacă găsesc 5-6 chestii care mă interesează și fac din restul chestii vandabile cu care să-mi recuperez banii, folosind kolectionarul.ro, mă declar fericit. Foarte rar urmăresc vânzarea la prețul pieței, pentru că scopul meu e să scap rapid de lucrurile alea inutile doar mie, alții urmând să se bucure de ele cum mă bucur eu de-un timbru vechi*** (revin mâine).

Tot de la niște poze plecase și povestea de azi. L-am sunat pe tip să-l întreb ce și cum. De fapt, nu-i fusese furat nimic, în adevăratul sens al cuvântului. Când golea casa părinților, pe care a vândut-o, a pus lângă sacii de gunoi și niște saci cu chestii pe care voia să le păstreze. Și ghici ce: gunoierul nu deschide sacii. Undeva între mașina de gunoi - stația de sortare - rampa de gunoi două cutii de fotografii au ajuns la un întreprinzător desculț, care mi le-a vândut mie, într-un târg de vechituri.

Cum ziceam, l-am sunat. Făcuse curățenia în aprilie, eu am cumpărat fotografiile în iunie. În poze erau cutare și cutare, plus el, când era mic. Clar, erau pozele lui, azi i le duc. Dar nu m-am putut abține să-l întreb: “Meștere, acum că am lămurit-o, explică-mi tonul. De unde amenințările? De unde uzurpare de identitate? Ce te costa să scrii un mesaj normal, plecând de la buna credință: salut, loturile alea de poze sunt ale mele, aș vrea să știu de unde le ai, că le caut din aprilie, etc. Stii că și dacă te duceai la poliție era foarte greu să demonstrezi altceva decât că ți-ai aruncat pozele la gunoi?” Știi ce mi-a zis? Că i-a fost frică să nu fie o nenorocire și mai mare. Că poate cineva are acces la el în casă, că va fi șantajat (!!!), etc. Clar, un tip incapabil să mai fie rațional când îi e frică de necunoscut, iar necunoscutul e tot ce se află în afara casei lui.

Mi-am adus aminte de tata. Un țăran încăpățânat, care-și cerea zilnic statuia pentru că a plecat de-acasă la 16 ani și “uite, doar io cu mă-ta am făcut o casă și v-am crescut pe toți patru fără să vă lipsească nimic, așa că să nu mă contrazici”. Silogismele erau și la el frecvente, dar nu ajungea la delir logic. Nu construia ipoteze nebunești. Dacă-și găsea grebla la vecin în magazie pleca de la premisa că a încurcat ăla greblele, nu că i-a furat-o. Acum aproape că nu mai auzi de așa ceva. Un mesaj trimis din greșeală e un complot ascuns. O discuție care se oprește când apari e o conspirație împotriva ta. Ce dracu’ ni s-a pus în apă/vin/ceafa de porc de ajungem direct la raționamente ostil-nebunești?

Cred că, la un nivel de care nu ne dăm seama, nu ne mai placem între noi aproape deloc. Că făcând mereu laba mentală cu băutura preferată, cu rețelele sociale, cu festivalurile, cu snowborad-ul sau cu timbrele, cu numărul de pași pe zi și cu quinoa, cu bula noastră de amici din care nu ieșim, am ajuns să credem că oamenii din alte bule ne sunt inamici și că e safe să-i tratăm cu ostilitate.

*** Și ca să nu fie vorba doar despre mine, îți recomand să-l cauți și să-l urmărești pe Mircea Toplean. Azi a scris un text formidabil despre efectele tehnologiei asupra copiilor: "folosire smartphone (…) vom avea un copil cu o atitudine REACTIVĂ față de sine, lume și viață, reactivă însemnând esențialmente PASIVĂ, pentru că reactivitatea depinde de stimulare, în afara căreia nici nu există. Treaba părinților e aceea de a trece copilul în starea de ACTIVITATE (de adult responsabil)”.

O zi de marți fără oameni agresivi îți urez.

my stuff (chestii care fac, printre altele, ca newsletterul ăsta să existe și să rămână gratuit): Muzeul Tipul Kolectionarul

my friends (branduri care-mi plac sau ale unor prieteni și parteneri pe care am curaj să-i recomand și altora): Salba / Rineea / PSnews / MRS / Office / Family / Citygate / AFI