Viața fără Proști. 30 martie.
Mulțumesc că ai deschis asta. Dacă-ți place abonează-te, abonează pe cineva cu gusturi similare sau abonează-te la versiunea extinsă, în care plătești pentru lecturi din surse încă nedigitalizate. Ar fi mișto să deschizi și linkurile care urmează: FamilyClean și Rineea Clean (Ploiești) fac gigea orice, de la pantofi și haine la lenjerii de pat și covoare. Piesele MecumPorto și Salba Mariei (național) sunt de găsit doar pe Kolectionarul, cel mai mare site dedicat colecționarilor. Muzeul Brandurilor și Tipul din filme îmi aparțin, pe PSnews scriu zilnic iar Officedent e cea mai tare clinică de stomatologie din Ploiești+100km: au toate sculele specifice unei clinici de fițe și trupe de comando în stomatologie (unii dintre ei sunt profesori), la prețuri normale: achiți cu cardul, nu cu rinichiul.
Băi, ce proastă e presa românească. Ce bătuți în cap, Dumnezeule Mare. Toți dau în heavy rotation că Prigojin-Wagner o laudă pe Șoșoacă, deci Șoșoacă e pe mână cu rușii. De parcă rușii sunt atât de proști. De parcă oricine e în jocul ăsta și-ar deconspira omul din spatele liniilor inamice. Pentru mine, faptul că Prigojin i-a transmis Dianei Șoșoacă “vorbește tare” se traduce prin “nu știu cine ești dar cât timp urli ăștia e bine, se uită doar la tine și-i ignoră pe adevărații mei infiltrați la voi”. Sper doar că serviciile nu-s proaste ca presa, să aloce resurse pentru această biată oportunistă. Rușii au sute, poate mii de oameni în administrația Ro care le răspund la comenzi, ăia sunt cei ce trebuie vânați cu prioritate.
Orban, la DNA, în dosarul Pițurcă-Romarm: Nu știu, nu cunosc. Sigur. Dacă e să mă întrebi pe mine, Orban a smântânit toate achizițiile medicale din pandemie, mai puțin vaccinurile unde șpaga s-a dus la Cîțu. Și nu pe mână cu Pițurcă, ci cu ăla de la care-i tovarăș cu generalul care e văr cu Virgilul pe care Orban l-a făcut ministrul Energiei, ifiunouaitaimin.
Urlă presa că PSD-PNL-UDMR au făcut ca abuzul în serviciu și neglijența în serviciu cu prejudiciu mai mic de 250.000 de lei nu sunt infracțiuni dar omită să spună că CCR a cerut să existe un prag. Să nu mai facă 2-7 ani pușcărie și cel care a babardit bani de-un xerox și cel care a furat o autostradă. Ce-i drept, CCR nu le-a zis cât să fie pragul. 250.000 de lei nu e tocmai puțin: 50.000 de euro. Cum ar veni, se vor mai putea mânări fără risc de pușcărie doar achizițiile de la primării și deconcentrate: două Loganuri, un acoperiș de școală, un loc de joacă, gardul unei grădinițe, o uliță. De-astea, de-un cumnat și un cumătru, cu efectele negative pe care le știm deja: spargi o achiziție de 500.000 de euro în zece de 50.000 de euro și le furi. Singurul efect pozitiv: șantajul serviciilor asupra aleșilor se va reduce masiv.
Am fost la sală și am năucit cel puțin două persoane. Nu știu cum e la voi, dar la mine la sală ar fi foarte utilă o bucătărie, că mulți atleți de anvergură mondială oameni își prepară tot felul de sucuri, creme, muci, pula mea. Și când m-am dus cu sticla asta, de această culoare superbă, am fost întrebat: “Ce ai mov în sticla aia, proteina?”. “Nu, am ciorba de lobodă cu un pic de hrean”. Fața lui după răspuns: priasles. “Ăăăăă…., pentru ce?”. “Pentru că-mi place mult cu hrean, mă înviorează”. Sailans.
O zi de joi cu 50.000 de euro îți doresc.
Astăzi nu e paywall, pentru că aș vrea ca 90% din copiii României să citească reportajul din anii 30 care urmează. Dă-i puștiului tău să citească asta, poate înțelege în ce locuri și vremuri bune s-a născut și poate n-o să mai creadă că nu are îndeajuns din ce-și dorește.
Diferența dintre ucenicul obișnuit și ucenicul cârciumar
"- Vindem ziare. Colinzi tot oraşul, toată ziulica şi lucrezi pe socoteala ta". Ghiţişor e din acest aluat. El ştie și el poate să rabde. Pentru el lumea liberă e un miraj, copiii cari se joacă nişte privilegiaţi ai societăţii iar toate bunătăţile etalate în vitrinele oraşului sunt rezervate unei lumi inabordabile. În categoria lui Ghiţişor, sunt aproape toţi acei cari cred că destinul lor e să muncească toată tinereţea lor, să-şi imbogăţească stăpânul. Ei n'au zi şi n'au noapte. Dacă, e ucenic de cismărie, de croitorie, de fierărie sau în orice altă meserie, atunci el trebue să muncească înainte să vină lucrătorii, odată cu ei şi după plecarea lor. Cocoşat peste masa de lucru, la lumina unei lămpi de petrol, el işi distruge plămânii şi vederea şi în câţiva ani împrumută aspectul rahitic al unei mobile vechi, care-ţi inspiră milă şi desgust.
Ca ucenic de cârciumar existenţa lui e şi mai distrugătoare. In contact cu tot ce are societatea mai ulcerat, noapte de noapte, nevârstnicia lui devine un periculos prilej de adaptare. Nici unul dintre aceşti mici sclavi nu-şi duce viaţa intr'o atmosferă atât de viciată şi intr'o societate atât de neomenoasă. El curăţă localul, serveşte la masă, spală farfuriile, cară băuturile din beci, e grataragiu, serveşte băutura toată noaptea și după ce pleacă clienţii, iar mătură, iar spală, până când, trudit, adoarme dean-picioarele sau cade neputincios pe podea. Stă toată ziua nemâncat şi, chin tantalic, serveşte cu mâncare muşteriii localului. In schimb ce mănâncă... Palmele jupânului. Înghite injurăturile clienţilor. Așa că la 18 ani, ucenicul de cârciumar nu mai umblă fără cuţit la brâu.
În lume, la celelalte ramuri de activitate, acolo unde ucenicul nu vine în contact cu lumea imundă a oraşului, unde activitatea ucenicului se limitează la raporturile dintre câţiva clienţi şi familia patronului, felul de trai al ucenicului se schimbă, munca lui devine mai multilaterală. El e şi fată în casă şi ucenic in magazin şi comisionar. Aceeaşi muncă doborâtoare, aceleaşi bătăi, aceeaşi istovire. Dar durerea mare a ucenicului acestuia nu se transformă în ură împotriva destinului şi mediul lui nu-l îndeamnă la violenţă şi necinste.
Aceştia rămân copii până la maturitate. Lor li s'a furat adevărata copilărie şi de aceea îi veţi vedea la 18-20 de ani privind vitrinele cu jucării, mângâind cu ochii lor blânzi câte-o păpuşă jucându-se cu câte un cal de lemn. Copilăria acestora se scurge tristă, fără nici-o alintare, fără nici un zâmbet. Îi vedeţi pe stradă cărând poveri mai mari decât ei, aducându-vă acasă hainele, pantofii, cărând lăzile cu scule, butoaiele. Când îl întâlniţi pe la colţul străzilor, plângându-şi durerea lor mare în pumnii lor micuţi, mângâiaţi-i cu privirea şi dăruiţi-le cate un cuvânt bun. Sunt singurele daruri pe care mâna hrăpăreaţă a stăpânului nu le poate atinge.