Viața fără Proști. 5 octombrie.

Dăbad pauăr ofuărds.

Azi m-am simțit cum se simte un bolnav de cancer căruia medicul îi spune: Gogule, ești în faza terminală. Adică am primit o veste proastă pe care o știam deja. Revelația a fost că rostitul ei, narațiunea în sine, mi-a făcut vestea proastă cu adevărat proastă, că mă și miram după aia de ce sunt așa afectat, dacă tot știam.

Partea bună a unei vești proaste definitive este că te lasă complet fără angoase, nu mai ai nici un fel de dubii. E ca atunci când cazi într-o groapă, beat mort, și nu mai poți nici să stai întins fără să te sprijini. Șmecheria e să-ți pornești măcar creierul, dacă fizicul nu te mai ascultă. Și dacă n-ai psihicul unei grămezi de frunze uscate, poți considera momentul ăla nu un sfârșit, ci un start. Sigur că mie nu-mi iese deocamdată. Dar cel puțin am putut să articulez gândul bun, optimist. Teoritizez, acțiunile rămân pe mai încolo, când o să pot stau întins fără să mă sprijin.

Să nu intri în panică, n-am pățit nimic neașteptat sau pentru care nu eram oarecum pregătit. Sunt ca boxerul: ia douăjdămii de pumni în figură la sparing și crede că încă un pumn nu-l mai poate afecta dar să vezi ce privire uimită are când simte cum cade, poponeț, în ring.

Gata, am găsit cuvântul-cheie de exit din subiectul ăsta: poponeț. Că tot m-a întrebat cineva ce-am cu Maticiuc. N-am nimic cu omul, îl evit cum pot. A făcut o fază mai demult care mi s-a părut penibilă și de-atunci îl văd doar așa, penibil.

Să tot fie 5-pula mea ani de atunci, nu mai știu. Se lansa la Ploiești un film în care jucase, cred, și el. O bălărie de film, ceva de nevăzut, dar venisem ca fotograf, la lansare. După event, am vrut să mă car acasă, să descarc și să livrez pozele și să-mi văd de programul obișnuit. O tipă din grup tot insista să rămân să ne futem după, eu eram cuplat așa că m-am scuzat politicos că e foarte frumoasă dar, iar ăsta micu’, dornic de șpriț ca un câine de alergat pisici, dar și sătul de discutat în fața mallului cu cineva care nu era EL, a vrut s-o tranșeze ca pe Dorobanți, la modul: gogule, vino cu noi, nu e problemă, plătesc eu. S-o fi luat după rucsacul foto, pe care l-am primit de la #magirl acum 15 ani și la care nu renunț decât când mor. Pe fond, snobogatul a avut doar ghinion, că mediile astea sunt pline de jurnalizdi pișcotari morți de foame, gata să se vândă pe un pateu. Eu, însă, am zeci de ani de când nu accept să plătești tu dacă nu suntem deja prieteni. Dacă acceptam asta, mai ales în presă, mi-ar fi plătit unii case și mașini, cu doar vinuri, icre și pizde. Uite, dacă e să te învăț ceva util acum e momentul: când vrei să scapi de mine oferă-mi ceva, în stilul ăsta, snobogat. N-o să mă mai vezi decât accidental.

Mai fac o fentă, să trec și de mâhnitul ăsta: ai văzut că ce ți-am scris eu, pe tema #ruscraina acum câteva zile, este azi pe toate posturile tv? Dacă n-ai văzut, poate n-ar fi rău să reiei lecturile Viața fără Proști din ultimile două săptămâni. Cine știe, poate te ajută la ceva.

Las aici și un omagiu mic pentru Dorin, băiatul de la April care prevede viitorul. Acum trei săptămâni îmi spunea că n-o să mai vedem brânză veche, de Crăciun, cu mai puțin de 75 de lei kilogramul. Prețul din ziua aia era 35 de lei. Iar azi am cumpărat eu, cu 60 de lei.

Și dacă tot am ajuns la prețuri, închei și cu o previziune proprie și personală - în curând o să vedem foarte des așa ceva:

…dar în rest suntem bine. Putin e terminat, să nu uiți, nu mai poate face nimic în afară de. Hai să cântăm toți doar de-astea, vesele.

O zi de miercuri fără proști îți urez.

my stuff: muzeul brandurilor kolectionarul.ro tipul din filme nu există

my friends: Rineea Clean / Salba Mariei / Family Clean / Office Dent / Restaurant Berbec / MRS Residence / AFI Ploiești / Citygate-Hipodrom