Viața fără Proști 6 mai 2022
17.000 de euro a plătit statul român pe unele izolete. Unele, adică unele loturi, nu te gândi că erau izolete leite unei Dacia Duster full-option. Nu, nene. Aceeași combinație dintre o targă și un cort, care la Decathlon ar costa probabil 300 de euro. Ce s-o fi petrecut cu restul de parai? Logic: un para’ndărăt, ascuns după lozinci pompoase.
Bine că mi-am adus aminte de lozinci. Ai și tu senzația că toate companiile și brandurile au început să comunice la fel? Că toți sunt lider de piaţă, că au cel mai bun produs, că experiența de vânzare este sigură și avantajoasă, că produsul oferă o experiență unică, că nu are conservanți, că e făcut la cele mai înalte standarde, că prețurile sunt accesibile, iar echipa este tânără și prietenoasă? Sincer îți spun: eu mai am un pic până o să încep să cumpăr lucruri pe care scrie atât s-a putut / alții fac asta mai bine / ar putea fi mai ieftin dar suntem lacomi.
Dacă ai chef de ceva cool de citit: Ivan Illich. Omul zice că medicina modernă a oferit remedii pentru aproape toate afecțiunile și a oferit astfel falsa speranță că orice suferință poate fi evitată prin medicină. Iar oamenii, care înainte treceau relativ ușor peste 80% din problemele de sănătate, au renunțat să se mai lupte cu ele și au devenit consumatori pasivi de servicii medicale. Eu cred că are dreptate din următorul motiv: când aveam acces doar la telefonul fix al părinților mei și la telefoanele publice din oraș, știam pe de rost cel puțin 50 de numere de telefon. De când am o listă cu numere chiar în telefon mai știu doar două. A scris și Mircea Miclea ceva în sensul ăsta: cultul siguranței încetinește învățarea. Pe scurt, demonstrația afirmației sună cam așa: “ca să învățăm trebuie să experimentăm cu curaj să facem lucruri. Evident adesea vom greși, dar învățăm mai mult și mai repede dintr-o greșeală decât dintr-un succes. Dacă, în schimb, vrem să fim în siguranță vom experimenta tot mai puțin deci vom învăța tot mai puțin”.
Temă grea, nu? Și eu m-am judecat destul de aspru. Noroc că mai încolo am și râs în hohote cu ochii la tv (eu râd rar în hohote). Era o emisiune de cultură generală, unui nene mega-arogant i se spunea un număr de litere și un indiciu cu cuvântul ce ar putea fi acolo. Indiciul era ceva de genul “tabel de calcul folosit în matematică”, iar cuvântul era M _ T _ _ _ _. Aproape fără să vreau am zis “matrice”, deși n-am știut niciodată să o folosesc. Omul din platou, însă, a zis pe rând, fără să ezite, matrixe, matrițe și matrine. La final, când i-au spus cuvântul, avea aceeași expresie de încredere totală în inteligența lui. Anbălivăbăl! A fost ca la un chef de demult, între bețivi, într-o grădină, când unul din bețivi a decis să se urce în vârful unui nuc, la vreo 7 metri înălțime, de unde a picat fulgerător, blană, pe iarbă, dar în loc să moară cum se așteptau toți s-a ridicat foarte sprinten și a plecat liniștit să se pișe pe vița-de-vie. O zgârietură n-a avut! :)))))
Tot la tv am văzut că angajații unei grădini zoo sunt foarte fericiți pentru că urșii panda au făcut baie. Cică urșii panda fac baie foarte-foarte rar și asta e semn că vor să se împerecheze. Foarte interesant, și eu fac baie când vreau să mă împerechez. Deci sunt urs panda?