Nu-s multe de spus. A început școala.
Adică a fost plin la McDonald’s de câte ori am trecut eu pe acolo. Plin și la babăl fizăl pula mea, și la mall. Și-a mai fost plin de ceva.
De așa ceva. Știu, pare că e Ziua Pedofilului. Că România s-a format ca stat modern datorită unor eroi pedofili, care au futut-o pe mă-sa lu’ Ribbentrop și pe mă-sa lu’ Molotov când erau astea mici, chestie care le-a traumatizat și n-au mai făcut copii care să rupă Ardealul din trupul țării noastre. Și că azi îi comemorăm și ne îmbrăcăm copiii în bagaboante, cum le-ar fi plăcut lor, eroilor, cinste lor, cinste lor. Not.
Nu am de zis, părinților acestor fete, decât: ce pula mea e în neregulă cu voi? Iar pentru tine, cititorul, am o întrebare: nu ți se pare ciudat că dacă vrei să conduci un căcat de mașină trebuie să dai un examen psihologic, dar nu e nevoie de așa ceva ca să devii președinte, sau ca să crești un copil? Nu ai și tu senzația că mergem într-o direcție greșită dacă o fată de 13 ani care poartă tanga la vedere e ok? Mai suntem ok? Și care ar fi pasul următor al acestei inevoluții? Ăsta? Poza e tot de azi, semn că azi a fost promoție la legale.
Să lăsăm debutul școlii. În fond, asta a fost doar încălzirea.
Îți mai arăt ceva, tot de azi.
Nuntă de romi, cu caleașca, pe bulevard. Cum ți se pare? Dacă nu ți se pare mișto ești rasist. Știi de ce? Pentru că dacă în caleașcă era o blondă fermecătoare cu o coroniță din flori, iar lângă ea era un zvelto-androgin delicat, care o sorbea din priviri, ai fi zis: vai, ce romantic, ce trăsură, ce cai, vai ce nonconformiști adorabili, fac nuntă lunea.
Nu te judeca prea aspru: după criteriile astea, eu sunt rasist. Eu chiar cred că unora le stă bine în anumite situații și unora nu. Eu nu mi-am tras-o niciodată cu o tipă afro-americană. Nici cu o mulatră. Ba nu, stai, cu o mulatră mi-am tras-o. Mamă, cum a fost. Cu asta pe repeat:
o zi de marți cu your dear darling îți urez.
my stuff: muzeul brandurilor kolectionarul.ro Chef Mă-ta Mare Tipul din Filme nu Există and my friends: Rineea Clean / Salba Mariei / Family Clean / Office Dent / Restaurant Berbec / MRS Residence / AFI Ploiești Citygate-Hipodrom
Părinții în România au copiat modelul celor de afară. Trăiesc la nemți de prin 2007 și tendința aceasta pe care ați sesizat-o, a început de prin 2010. Odată cu nașterea generației a II-a a tuturor naționalităților acceptate în Germania. Amestecarea populației a dus la o decădere a societății ceva de speriat. Limba germană acum sună a orice dar numai a germană pură nu mai sună. Pînă și profesorii care predau la cursurile de germană au adoptat limbajul de cartier. În timpul unei lecții i-am explicat doamnei profesoare că folosește pronunția greșită a unui pronume și mi-a răpuns că nu contează?!?
Dimineața cînd plec la muncă, elevii din autobuze sunt îmbrăcați pentru orice altă activitate dar nu pentru cea de a învăța. Așa cum dorm la fel merg și la ore. Baie, duș? Mai răruț că-i mai drăguț.
La nemți nu se mai poartă cultura celor 7 ani de acasă, dacă s-a practicat vreodată. Uneori mă abțin cu greu să nu pocnesc pe vreunul pentru imbecilitățile pe care le fac prin autobuz, inclusiv operațiunea de a apăsa pe butonul de oprire între stații doar pentru că așa vrea el. Cînd te grăbești și vezi cum autobuzul oprește degeaba, normal că primul impuls e de a-i arde progeniturii una peste ceafă încît și mămica lui, ce l-a fătat prost, să zică că mai bine ținea picioarele închise...
Toate astea pleacă de la părinți. Părinții sunt doar pentru a asigura cele necesare traiului. Educația, printre picături...dacă e timp, of course. Familii, merg prin restaurante, și poți spune că au dat turcii...comportament de maimuțe, începînd cu părinții. Și atunci copilul, cum să nu facă la fel? Sunt și excepții. Cei care s-au tras din familii cu educație, cei cu un status social mai ridicat, etc. Însă aceștia se împuținează pe zi ce trece.
Revennd la oile noastre ce pretenții să avem dacă părinții au cultura unui pește fără cap? Ca popor, imbecilizarea a ajuns la grad de sport național, dirijat cu multă grijă din afară.
Eu comentez rar... dar ești tare profund Bogdan... îmi pare tare rău că nu reușim să ne facem înțeleși... noi băbătiile astea fosile... tare rău au ajuns unii... dovadă.. urmașii lor😔