Viața fără Proști. 7 noiembrie

Foarte mândru de mine. Am devenit legendar de practic.

Pun frecvent pariuri pentru că nu-mi place să petrec timpul cu oameni asemeni mie, ci cu cei care au alte păreri și le pot susține inteligent. Și destul de des, după ce polemizăm un pic, punem un pariu pe viitor, să vedem cine are dreptate. În general făceam pariurile pe o sticlă de vin, pe o (nomine odiosa!!!) o ladă de bere, pe favoruri sexuale, pe… Până mi-a picat fisa că mereu aleg miza care plutește în aer, nu ceva ce m-ar interesa. Așa că ultimul pariu l-am pus pe o oală de pilaf de găină de casă, și l-am câștigat. Patru fachin chile de substanță alb-aurie, onctuoasă, spartă ici-colo de bucăți crocante de carne, mă așteaptă în frigider. Sunt mândru ca un vânător.

Legat de lucruri fine: ai văzut știrea cu sinuciderea militarului francez în Hotelul Pullman? Da? Fii atent la un detaliu. “Militarul, împreună cu alți camarazi, s-ar fi cazat la hotel la data de 3 noiembrie, camerele fiind rezervate până pe data de 3 ianuarie 2023”. Fără să vrea, poliția și presa au devoalat un detaliu de securitate vital în vremuri de război pentru cine ar vrea să facă rău unui/unor militar/i francez/i: locația și perioada unde/când poate găsi o țintă perfectă. Și dacă pot să înțeleg imbecilitatea unui comunicator al statului, (în fond, l-au selectat dintre oamenii de la partidul aflat la putere, nu dintre cei buni), încă mă minunez de prostia din presă. Generația mea nu făcea asemenea gafe niciodată. Indiferent cât ar fi fost de prost reporterul, șeful din redacție care viza textul, #segereul care superviza ediția și #capullimpede care ne futea în gură pe toți făceau ca asemenea tâmpenii să nu fie difuzate.

Duminică am mai primit o recompensă. De la mine. Aim ă duăr. A durat două luni să fac din beciul părinților mei, abandonat, dracu știe de ce, timp de cel puțin 10 ani, o cămară cu provizii delicioase, pregătite în cel mai vechi, tradițional și curat stil posibil fără nici un miligram de adaos chimic. Ca să sărbătoresc asta, am făcut o fasolică la ceaun: cam vreo trei găleți, pe care ulterior le-am împărțit pe unde s-a putut: rude, amici, tipa de la Loto. Până și laurei de la 5ToGo i-am aranjat un prânz târziu, într-un pahar d-ăla mare de latte.

Și aici am mai făcut o descoperire interesantă: lumea mulțumește altfel când îi dai mâncare. La ciocolată, memorystick-uri, flori, ghivăueiuri, mulțumirea e identică cu cadoul: impersonală, jucată, politicoasă. Când dai însă ceva bun, cu un gust legat de casă, de mamă, omul îți mulțumește cu toată fața, cu umerii, cu zâmbetul. A fost foarte mișto, când mă fac mare o să dăruiesc mâncare gătită pe străzi.

haidi pa.

O zi de VINERI fără proști îți urez.

my stuff (chestii care fac, printre altele, ca newsletterul ăsta să existe și să rămână gratuit): Muzeul Tipul Kolectionarul (prima comandă făcută azi primește o reducere de 100 de lei).

my friends (branduri care-mi plac sau ale unor prieteni și parteneri pe care am curaj să-i recomand și altora): Salba / Rineea / PSnews / MRS / Office / Family / Citygate / AFI