Viața fără Proști 8 aprilie 2022
Azi se împlinește un an de când Dan Barna, în încercarea de a apăra useristul ex-vânzător de telefoane pe care USR îl punea la ANAF părea un om simplu, a spus că nu e nimic rușinos în a vinde telefoane, și el, Barna, “a vândut semnal de cablu în blocuri”. A vrut să fie vulpe, să mute retorica publică despre presupusa lipsă de competență pe una dedicată shaming-ului de persecuție. Noroc că-i bou, nu i-a ieșit.
Azi aniversez și doi ani de când i-am scris unui client important, dintr-o discuție importantă, că sunt la futut. Serios, am depăşit ultima frontieră a mesajelor tastate aiurea scriind “buci” în loc de "bucu", a.k.a "sunt la bucuresti, o urgență”. Bietul om și acum crede că m-am pișat pe relația cu el ca să dau și io la o bucă.
Azi se fac trei ani de când m-am jurat că nu mai ies în oraș când se ține Școala Altfel, sătul de faptul că toate cafenele si barurile erau pline cu puștani (mult prea) sonori.
Tot azi se împlinesc 4 ani de când Franța a avut cel mai haios atentat terorist, cu un nene care a intrat cu un camion pe un pietonal și a omorât trei oameni. Zic haios pentru că trei oameni dintr-o lovitură a ucis și Șerban Huidu și nu l-a acuzat nimeni de terorism, nici la pușcărie nu s-a dus, iar România e un stat european, dacă aici nu se pun trei morți nu văd de ce s-ar pune în Franța.
Iar azi aștept și o veste. Acum vreo 8 ani, am cunoscut un tip ușor ireal. Ecologist convins, cu job smartie într-o companie străină de analize de mediu, familist cu nevastă și copil mișto, având ca hobby alergarea în natură și ca al doilea job un magazin online de echipament de drumeție alergare. Am luat de la el, atunci, cel mai bun rucsac ever, care în 7 ani de folosință nu s-a rupt, stricat, nu a lăsat praful, mizeria și apa să intre în el. A fost cea mai loială sculă de cotrobăit prin ruine, rezistent ca un ciocan de cauciuc. L-am dat pentru că arăta rău, după ce l-am târât prin beciuri și poduri pestilențiale, nu pentru că avea vreo problemă.
Mi-am amintit de Vali de la echipmont după ce am găsit o pereche de șosete comuniste de-alea scumpe, de 7 lei perechea, produse la Intreprinderea de Ciorapi Câmpina în 1970. Ca să faceți comparația, pe vremea aia o pereche de șosete simple costa un leu. Alea flaușate: 3 lei. Astea de Câmpina le vedeai doar la sportivi, vedete, oficiali. Scumpe rău la 7 lei, și bunica zicea că ale ei, făcute de mână din lână, ies mai ieftin. Și văzându-le așa, noi-nouțe, cu etichetă, mi-am zis “i le dau lui Vali, că el e tânăr și habar n-are cu ce bătea recorduri Doina Melinte”.
Faza e că omului i-a plăcut atât de mult cadoul încât mi-a dat și el niște Rockay, șosete scumpe, la o sută de fucking lei perechea. “La banii ăștia trebuie să sugă și pula”, i-am zis. Cică nu, dar au alte calități. Rockay sunt șosete de alergare și drumeție garantate să nu se rupă decât după ce alergi circa 700 de kilometri. Sunt făcute din plastic colectat din oceane pe bune. Sunt produse în Europa, nu în China. Nu au ațe, noduri, cusături care pot provoca bășici și bătături când alergi ore în șir. Antimicrobiene, elimină apa de pe piele, au suport pentru bolta tălpii, un semn reflectorizant pe gleznă. Așa de tare le-a lăudat Vali încât am făcut un deal. Eu o să port la meștereala mea în lemn, șosetele Rockay. Vali o să alerge tot antrenamentul cu cel puțin o șosetă din 1970 fabricată la Câmpina. Diseară ne întâlnim și ne spunem impresiile. Cine știe, poate Vali scoate nu știu ce timp fabulos cu șosetele din 1970, sau, și mai bine, poate șoseta Rockay de pe piciorul stâng o să se întindă să-mi sugă pula, iar cea din piciorul drept o să mă mângâie pe coaie….
o zi de vineri fără proști îți urez.
*** susține acest newsletter accesând linkurile de mai jos
Am văzut și videoclipul cu șosetele, îmi amintesc exact despre ce spui tu acolo. Din păcate, flaușatele alea albe au fost coșmarul adolescenței mele.... :)