Viața fără Proști. 8 noiembrie

Zi de București. Adică opt ore pierdute pentru trei întâlniri care au cumulat două ore. Dintre toate defectele lui, ăsta e cel mai mare: Bucureștiul e o mașină a timpului. Una destul de bizară: ba te împrietenești imediat cu un geamăn de care nu știai, ba ți se suge pula într-un mod demențial, ba te torturează sugându-ți hălci din viață în trafic.

Am gonit spre casă, ca să rezolv ceva pentru mine, și m-a pus naiba să fac un ocol. O fostă avea nevoie de serviciile mele. Alea profesionale. Cum n-o mai văzusem de mult, și apelează extrem de rar la mine, am zis să nu mă port aiurea și să rezolv necazul. Done din trei telefoane. Hai să fumăm o țigară.

… țigară la care mi-a spus că n-a trecut niciodată peste “ce-am făcut”. Că ce-a fost cu aia, și cu aia, și cu ailaltă, așa multe mi-au trebuit ca să o uit? Și că una din tipele de după a primit de la mine ce nu primise ea: recunoaștere, validare, timp. Că cum am putut, deși și ea. Am pus capul jos și-am tăcut de parcă eram vinovat. Ce era să-i zic? Că tipele alea existau și înainte de ea, nu a fost vreo terapie sau vreun accident, cam așa trăiești dacă nu ești impotent, misogin, prost și n-ai obligații. Că tipa la care făcea referire era #loveofmylife? Că orice comparația cu ea i-ar fi agravat “n-am trecut niciodată peste”? Că aia a primit chestiile alea tocmai pentru că nu le-a cerut și că nu aprecia deloc mica mea mare faimă care făcea ca mai toată lumea să fie atentă unde/când intru, nu ca altele, care mi-ar fi defilat goale la braț, ca să.

Evident, am fost și eu #fostul pentru unele tipe. Dar să mă bată mama dacă mi-a trecut vreodată prin cap să le fac, vreuneia, vreun reproș, la parastasele astea de 5, 10 ani de la înmormântarea relației. Să le zic că dacă ele nu știu ce și eu aș fi nu știu cum. Că eram gata să, dar ea, și atunci n-am mai nici eu.

Cum ziceam, am tăcut lăsând-o să nu știe că habar n-are nimic despre mine. S-a liniștit și ea. E fericită, să bag bine la cap. A vrut doar să-mi spună asta. Discloujăr end șit for maindfulnes. Ai slăbit, ești bronzat, pe unde umbli. După pizde, pa. Iar apoi m-am dus într-un magazin de unde am cumpărat 18 becuri led după 10 minute în care am încercat să-mi dau care-i faza cu wații și lumenii, că ultima oară când am luat m-am trezit cu niște chiorenii de becuri. Chestie care m-a calmat. Așa m-a învățat pe mine viața: într-un conflict în care poți să retaliezi distrugător, să nu fii Putin, să te abții și o să ți se întâmple ceva bun. Cu cât e agresorul mai slab și mai nepregătit cu atât mai amabil să fii cu el și să-l cruți mai tare, iar karma o să te vadă în mulțime și o să te țină minte.

Politicienii nu știu cu karma. “Când Dragnea și Cioloș si-au dat mâna pe tema pensiilor militarilor, România a pierdut sute de ofițeri cu experiență de luptă, coloana vertebrală a armatei. Nu ne-am revenit integral, acum a mai venit și războiul, iar proștii din politică sunt gata să o comită din nou”, am scris pe PSnews.ro (link).

Și un pont de la prietenii mei care trăiesc în viitor pentru cei care la anul vor să investească în facturi: la anul vor apărea niște panouri solare foarte șmechere, care preiau și din căldura solului sau a acoperișului, nu doar din cea solară. Mai eficiente cu zeci de procente decât generația asta. Iar și mai eficiente decât astea eficiente vor fi mini-turbinele eoliene. Dar alea, peste 2-3 ani.

O zi de MARȚI fără proști îți urez.

my stuff (chestii care fac, printre altele, ca newsletterul ăsta să existe și să rămână gratuit): Muzeul Tipul Kolectionarul (prima comandă făcută azi primește o reducere de 100 de lei).

my friends (branduri care-mi plac sau ale unor prieteni și parteneri pe care am curaj să-i recomand și altora): Salba / Rineea / PSnews / MRS / Office / Family / Citygate / AFI