Viața fără Proști. Miercuri, 6 noiembrie 2024.

FREE: despre noroc, recunoștință și o pizdă mișto de nivel mondial. PAYWALL: sănătate cu mușețel, păstrarea blănurilor, poza cu o mătură, Clujul anilor 1890.

Dacă aș fi fost practicant, ieri m-aș fi dus la biserică să mulțumesc. A fost o zi din seria: “sunt extrem de norocos”.

Programul meu din perioada asta nu-mi aparține, așa că atunci când o întâlnire nu are loc când/cum trebuie, mă aruncă pe o orbită complet nouă. Iar ieri aveam operațiunea caloriferele. Din fericire, băiatul care a zis că vine la 7.30 a fost acolo la 7.40 și mi-a promis că termină pe la 12 și a ieșit pe poartă la 12.20. Modul de lucru: fără defecte. Ne-am împrietenit un pic, că omul avea nevoie de niște sfaturi din zona mea de competență. Las aici ultimul truc învățat de la el: lasă robineții caloriferelor deschiși la maxim pentru un consum mai mic de gaze. Termostatul va ajunge mai repede la temperatura dorită iar centrala va lucra mai puțin.

Am plecat de pe șantier buimac, pentru că îmi comprimasem too much in too little. Am oprit pentru două minute într-un loc și m-a lovit un nene, din spate. Am coborât: vinovatul era un bătrânel de-o politețe extremă, cum eu n-am avut niciodată. Cum nici mașina nu avea mare lucru, i-am strâns mâna și i-am urat sănătate. A fost din nou politicos 200%: m-a asigurat că apreciază gestul meu, pentru că asiguratorul abia așteaptă să-i scumpească rca-ul. Și din acest moment de aparentă bunătate a mea - de fapt, eram grăbit și stânjenit de nivelul conversației - timpul s-a relaxat, a fost destul pentru toate, am rezolvat planul și pe miercuri, când o să am două ore libere dimineață. Abia aștept să beau o cafea în stradă, înconjurat de oameni care nu vor nimic de la mine.

Spre casă am trecut pe lângă mâncătoria unui rom care face catering. Ne știm de ceva timp și mă lasă să mânânc acolo, la singura masă cu un singur scaun. Ieri avea ciorbă de burtă și tocană de ciuperci cu mămăligă. Paralizante! Nu am de gând să explic cuiva cum e bucătăria țigănească, prin ce se caracterizează, care-s ingredientele favorite, etc. Nu are rost: fie mănânci din mâna unui țigan, fie nu te întâlnești niciodată cu umami. Și după ce-am mâncat mi-am amintit de asta.

Luni, cu două zile în urmă, stăteam la un semafor lângă o mașină de gunoi. Cunosc personal o droaie de gunoieri, care mă sună când dau de saci de cărți, acte, poze, etc. Știu cum/unde își pun deoparte ce găsesc bun prin gunoaiele noastre. Iar unul din ăștia salvase un dovleac decupat, tip haloween. La patru zile după ce toți copiii din țara asta au uitat deja ce au sărbătorit vineri, ăla micu’ al acestui amărât urma să primească și el un dovleac zbârcit, luni seara.

Ce vreau să zic este că am (re)devenit conștient că viața e bună cu unii dintre noi, dar nu neapărat pe merit. Cu copilul gunoierului, de exemplu, viața e crudă din vina altcuiva, nu a lui. De-aia, cred că ar trebui să fim mai des recunoscători pentru binele pe care nu-l mai conștientizăm.

Eu sunt bine. Tu ești bine. Noi doi suntem bine. Simplul fapt că eu am timp să scriu newsletterul ăsta iar tu ai timp să-l citești spune suficient de tare cât de bine suntem. La ora asta unii caută mâncare prin gunoaie sau își freacă picioarele înghețate. Uităm prea des de partea bună a vieții noastre și ne cramponăm de niște rahaturi negative. Cum ar fi fost, dacă instalatorul o lălăia, să intru în starea “uof, s-a făcut ora unu și instalatorul nu e gata, am ratat întâlnirea cu X”, ignorând că mă aflu printre norocoșii care au calorifere (noi!) prin care curge apă caldă? Cum ar fi fost să am tot confortul să mă plâng?

Închei, că am o droaie de lucruri de făcut. Mai las doar două virgule:

La ora la care scriu câștigă Kamala. A rupt la votul prin corespondență și la electori, iar Trump o poate bate doar dacă bărbații hetero și albi din America ies masiv la vot. Pentru noi, oricine câștigă tot rău este. Cu Kamala intrăm în război, cu Trump ieșim din UE. Explic mâine.

Mânca-i-aș pizda ei de regină a Spaniei! M-a rupt cu curajul și cu demnitatea cu care a stat să o insulte și să o murdărească de noroi sinistrații din Valencia. Când toți au tulit-o, inclusiv premierul, ea a stat, lângă soțul ei, să-și ia degeaba hate de la niște oameni prea furioși să vadă că nu cei doi sunt de vină pentru problemele lor. Așa cevaaaaa? O veste de la cineva naturalizat în Madrid, care mi-a povestit că luni seara s-a plâns mult și că o droaie de spanioli umblă murdăriți cu noroi pe față în semn de respect pentru regele și regina Spaniei m-a mai consolat. Vreau și eu asemenea oameni de stat, dacă nu cer prea mult, fute-m-aș în ei de ciolaci. Vreau o monarhie mică și doldora de pizde mișto, adică femei de rit vechi care gândesc, gătesc și sug pula cu aceeași eleganță, care se îmbracă cu stil, nu decoltat și cu sclipici, iar la greu sunt pline de demnitate și reziliență, nu de țâfna “asta e sub nivelul meu”. Le-aș urma oriunde, pentru că în țara asta au reușit în viață toți bărbații care și-au ales bine femeile și apoi le-au ascultat.

O zi de miercuri cu cel puțin o Letizia îți doresc.

Ai citit gratuit acest newsletter datorită FamilyClean, Officedent, PSnews, Rineea Clean, Rue15 Coffee și ExpoRomania.ro.

Abonamentul plătit “rețetă/fotografie/tutorial/știre” conține azi: o rețetă de sănătate cu mușețel, un tutorial privind păstrarea blănurilor, o fotografie genială cu o mătură și o știre din Clujul anilor 1890. *** De privit, salvat, citit, învățat, încercat.