Viața fără ceasuri de 150 de ani. 6 iulie.

Îți mulțumesc că ai deschis și citești acest newsletter. Sper să-ți placă cât să te abonezi, să abonezi un prieten sau să te abonezi la la versiunea plătită, care permite lectura unor texte digitalizate pentru prima oară aici. Toți abonații plătitori primesc reducere pe www.kolectionarul.ro (un discount egal cu ziua în care faci comanda: 2% pe 2 ale lunii, 11% pe 11 ale lunii, 30% pe 30 ale lunii, dacă folosești aceeași adresă de email cu care te-ai abonat aici).

Un pic trist. Nu trist rău, dar am făcut-o de oaie.

1878: Johann Baumann din Craiova, cel mai mare importator Longines din Principatele Române, comandă elvețienilor șase ceasuri personalizate cu “cei trei voinici”, respectiv românii care au capturat steagul turcesc la Plevna, în războiul pentru independență. Din cele șase ceasuri mai există doar unul, la Muzeul Ceasului, în stare destul de proastă: îi lipsesc capacul spate cu stema Principatelor, cadranul din porțelan, indecșii. Dincolo de tema patriotică trebuie să reții un lucru: ceasurile făcute special pentru România înainte de 1900 sunt extrem de rare, pentru că România era pentru un brand ca Longines ce ar fi azi primarul din Cocârla pentru concernul Louis Vuitton: pielea pulii.

2023, iulie: cineva mă anunță că altcineva vinde două ceasuri vechi. Întreb de preț: scumpuțe. Cer poze și-mi pică fața: sunt două ceasuri Baumann-Longines.

Același producator, același design, același argint embosat cu email negru, același calibru, aceeași temă națională. Unul e funcțional și unul nu, dar ambele încă au piesele-lipsă de la ceasul Trei Voinici. Îmi fac rapid două planuri:

1. Le iau. Cel bun pentru mine (ma preșăssssss!) și cel stricat pentru clientul X, care să-l doneze Muzeului, pentru reparația ceasului Trei Voinici și să-și facă astfel PR de calitate.

2. Le iau. Nu păstrez nici unul (pentru că nu ești colecționar de ceasuri, dobitocule, de-aia!!!), pe cel bun îl revând lui Y, un mare colecționar de ceasuri de buzunar, și-mi recuperez banii, iar pe cel stricat îl donez Muzeului cu condiția să expună ceasul Trei Voinici, reparat, pe 1 decembrie, de Ziua Națională, ticăind cu o hârtiuță mică sub el pe care să scrie “kolectionarul.ro”.

Vorbesc cu vânzătorul, convenim pe preț, transport, etc și pe urmă MĂ PORT CA UN CRETIN PATENTAT și îi spun că fiind vorba de obiecte cu potențial de patrimoniu național, vreau și o hârtie de la el unde să scrie că le are de la X și că mi le-a vândut ca proprietar de drept. De parcă nu aveam conversațiile. De parcă nu se putea lua urma banilor. Și ghici ce? Vânzătorul a dispărut. Cumva, logic: m-am purtat ca un polițist fără experiență. Dar nici n-am vrut să fiu luat la pulă de vreun polițist fără experiență dacă se demonstra că aceste ceasuri au fost, cândva, în proprietatea cuiva. Chiar dacă pierd ocazii fabuloase, n-am să renunț niciodată la planul de a fi mereu un cumpărător de bună credință.

Trist sunt pentru că, la cum au mers lucrurile, sunt sigur că nici unul din ceasurile alea două nu va mai ajunge la Muzeul Ceasului, un muzeu care-mi place la nebunie. Nu-s complet trist pentru că văd și ceva bun în asta: dacă au apărut astea două, ar mai putea exista pe undeva alte ceasuri Longines, comandate de Baumann, adică mai sunt speranțe să apară vreunul, cândva, iar ceasul Trei Voinici să primească un cadran original. Bine că n-a fost vorba de cărți, că mă îmbolnăveam de icter. Am găsit, acum doi ani, un fascicol dintr-un abecedar regional, neștiut nici la Biblioteca Națională. Partea a doua. Nu ai idee cât timp m-a afectat ideea că nici măcar nu știu cum arată partea I, sau dacă există și partea a III-a. Îi știi pe ăia care suferă trei zile când pierde Naționala? Eu sunt așa cu tipăriturile vechi pe care le ratez.

După aceste momente de lectură înălțătoare, care mă prezintă ca pe rafinatu’ și eruditu’ pulii, îți recomand, după paywall, un ghid de făcut bani din gâște și din curci. Interbelic. Crud pe alocuri, că oamenii erau simpli pe vremea aia, o pasăre de curte era doar o pasăre de curte, nu simbolul nuștiucărei doctrine. Ia și tu ce-i bun de acolo și devino prosumator de carne bună și negustor de pene, că se caută.

O zi de joi cu mai mult tact la negocieri decât am avut eu îți urez.

Acum ar fi mișto să deschizi și linkurile care urmează: FamilyClean și Rineea Clean (clinări de pantofi, haine, textile horeca și covoare); MecumPorto și Salba Mariei (artă vizuală și bijuterii handmade din argint); Muzeul Brandurilor îmi aparține, pe PSnews scriu zilnic iar Officedent e cea mai tare clinică de stomatologie pe care o știu, cu sensei în stomatologie și prețuri normale. Adaug și avertismentul: dacă îți plac reproducerile de postere din Cărturești și decorațiunile de pvc din Zara Home nu intra niciodată pe Kolectionarul.ro

Prăsirea gâștelor și curcilor

Prăsirea păsărilor domestice în general şi îngrăşarea lor constitue astăzi o ramură însemnată a gaspodăriei casnice ţărăneşti în părţile Banatului şi Crişanei. Această îndeletnicire a gospodinei dela ţară—şi în multe cazuri chiar a gospodarului — inmulţeşte venitele băneşti în mod considerabil. In special dau foarte bune rezultate în această privinţă gospodăriile cu aşa numite sălaşe (fărmuri aşezate afară de sat în hotar) unde exploatarea miriştelor în deosebi cu gâşte şi curci este foarte rentabilă. Se face însă exploatarea miriştilor şi din partea gospodarilor cari stau în sat, prin păşunarea păsărilor într'un fel de Cooperaţie. In special gâştele aduc venituri frumoase nu numai prin carnea lor, ci ele pot fi exploatate şi prin aşa numita ciupelire în repetite rânduri in cursul verii şi toamnei unui sezon.