violență și banane, Steaua și Ceaușescu. VfP 4 decembrie.
#concurs: nu am nici un câștigător. Mi-au scris șase persoane, toți crezând că poza e din anii 60. De fapt, e făcută în 1939 lângă lacul Bâlea.
#gabriel: îmi pare rău că ți-am lăsat iluzia că sunt deprimat pe subiectul Ziua Națională. Nu sunt. Am mai văzut filmul ăsta, la scară micro. România nu se va face bine cât timp încă târâie un picior, ca acum. E musai să ajungă în scaunul cu rotile ca să decidă să se ducă la doctor și să se opereze.
Ziceam de violență. băi, a fost #umpic.
Vineri am parcat lângă un Mega exact când un african trăgea violent de ușile de incendiu (îi zic african pentru că nu vorbea cu bili-biri-bibi, ca pakistanezii și indienii, ci cu bha-bhu-bho). I-am spus că ușile de acces sunt mai încolo și a izbucnit într-un râs de dement și a fugit. Am vrut să anunț staff-ul Mega dar m-am răzgândit: în fond, sunt belgieni, se pricep mai bine ca mine la africani.
Sâmbătă am oprit o bătaie ca un magician, cu doar câteva cuvinte. Puștanul agresiv s-a oprit după ce i-am zis că n-am nici o problemă să ne batem, dar după aia va trebui să-și ia alt trening, că ăsta e alb și sângele nu iese de pe el. Și i-am zis asta după ce s-a luat de un bătrânel care l-a încurcat într-o ușă de mall și pe care l-a înjurat ca un african.
Duminică la prânz, după o noapte cu doar 3 ore de somn, am refuzat borș de curcan și sarmale ca să mănânc o banană. Să nu-mi dea cu somn. Am adormit violent, cu coaja în mână.
Iar duminică seară am râs violent citind-ul pe Tapalagă pe g4media (mulțumesc, Octavian, pentru link). Fii atent, că e cool.
Omul începe obiectiv, spunând că problema nu e așa gravă, e doar un abuz în serviciu. Și pe urmă omul face afirmația procurul de caz e cunoscut ca antivaccinist, susținând-o cu un link spre PressHub.
Apeși linkul. În lumea sănătoasă la cap, când scrii “omul e cunoscut ca” și pui link, te aștepți ca acolo să aștepți să descoperi o demonstrație de logică cât un munte, un morman jurnalistic de dovezi. Dar deschizi și descoperi asta:
Doar câteva cuvinte: potrivit surselor PRESShub, procurorul ar fi antivaccinist.
Cum ziceam, am râs. E amuzant. Stalinism în formă pură. Ca în anii 50, când lui X, care nu se înscria la Cooperativă, comuiștii îi făceau dosar penal de legionar. Dovada? Vecinul lui l-a văzut uitându-se de la poartă la marșul legionarilor și în 1939, și în 1941. Deci e cunoscut ca simpatizant legionar. La pușcărie cu X. Sau la canal.
E și interesant. Fix acea parte a presei care a susținut varianta oficială a covideniei e gata acum de orice compromis de imagine pentru a ne demonstra că Vlad Voiculescu e nevinovat. Nu s-a comportat așa cu Nicușor Dan, cu Dan Barna sau cu orice alt lider progresist care a fost acuzat de ceva. Doar cu Vlăduț. Iar asta înseamnă ceva. Fie s-a petrecut ceva în trecut care îl leagă pe băiatul ăsta de presa asya, fie urmează să se întâmple ceva mare, habar n-am ce. Am înțeles doar că Vlad Voiculescu este megaimportant pentru niște băieți. Că el este Adevărul, Lumina, Misterul.
Adaug și că am o revelație sociologică: deci în ochii progresisșilor, să fii antivaccinist e mai nasol decât să fii corupt sau putinist. Asta deși nu a definit nimeni ce înseamnă, concret, antivaccinist. Eu, de exemplu, nu m-am vaccinat pentru că n-a fost nevoie, imunitatea mea s-a descurcat bine cu covidul. N-am zis-o pe aia cu Bill Gates, nici pe aia cu cipul, dar am zis-o pe aia cu furtul libertății, cu dictatura, cu pișatul pe Constituție, cu șpaga dată la ziariști ca să susțină narativul oficial. Eu ce sunt, după dicționarul Tapalaga-român?
Potrivit surselor mele, magazinele Mega Image ascund intrări în tuneluri care merg direct în Africa. După modelul deontologic G4media, o să citez mâine asta, cu link, ca să argumentez un adevăr irefutabil.
O zi de luni fără manipulări penibile de presă îți doresc.
Acum ar fi drăguț să deschizi și linkurile care urmează: FamilyClean, Rineea Clean, MecumPorto, Salba Mariei, Muzeul Brandurilor, PSnews, Officedent, Omnicreativ, Rue15, Kolectionarul.ro
După paywall, ceva fin, din 1986: discursul lui Ceaușescu după ce Steaua București a câștigat Cupa Campionilor. În unele puncte, seamănă cu analiza de la G4media.
Dragi tovarăşi componenţi ai echipei de fotbal „Steaua", stimaţi tovarăşi!
Aş dori să vă adresez tuturor celor care aţi jucat la Sevilla, precum şi celor care au contribuit la organizarea şi pregătirea echipei, cele mai calde felicitări pentru această mare victorie pe care aţi obţinut-o, ciştigind Cupa campionilor europeni la fotbal. (Aplauze indelungate).
Keep reading with a 7-day free trial
Subscribe to Viața Fără Proști to keep reading this post and get 7 days of free access to the full post archives.