Viața fără proști 14 martie 2022
Vineri noapte era să descopăr un efect miraculos al ciorbei de lobodă asupra organismului. Experimentul a fost cam așa: am mâncat pe la prânz vreo doi litri de ciorbă de lobodă. A fost mi nu na tă, prima pe anul ăsta. Nici un efect secundar asupra vezicii urinare. Seara, din greșeală, dar și pentru că încerc să nu mă mai fac cât malul, am mai mâncat/băut/dracuștie încă vreo doi litri. Am făcut un pipi pe la 10 seara și am adormit pe la 12. După vreo oră, m-am trezit să fac pipi. “Ai în tine patru litri de ciorbă și n-ai vezică de bou”, m-am încurajat eu, pentru că trezitul noaptea să fac pișu’ mi-este încă străin, pula nu mi s-a boșorogit așa tare. Dar pe la 3 noaptea am mai făcut unul. Și pe 6 dimineața unul. Iar la opt când am făcut ochi de tot, mi-era o sete de m-am dus la frigider și am mai băut vreo două căni de ciorbă de lobodă. Apoi am făcut, regulamentar, pișulică. Și apoi m-am gândit: dacă era loboda era diuretică, făceam pișu toată ziua, nu doar noaptea. Și de ce mi-e sete, după o asemenea hidratare? Singura explicație pe care am găsit-o este că miraculoși compuși dacici din ciorba de lobodă au efect diuretico-termobaric. Ca bombele alea rusești, care fac poc mai târziu decât crezi și mai tare decât pare.
»»> etsy.com/shop/retete - rețete vechi, printuri vintage - LINK
Weekend, parcare, city limits. O femeie rupe cu mâna iarba de pe un spațiu verde al unei firme. Probabil are iepuri, că și pe mine mă trimitea tata după iarbă, în curtea școlii, când eram mic. La trei metri de femeie, doi șoferi de TIR stau la o țigară. Fumează, discută. Unul din ei scuipă, periodic. În iarbă. Aș sta să văd dacă tipa îi culege și flegmele, dacă îi zice ceva, cum o să riposteze șoferul dar n-am chef să sun la 112 și pe urmă să dau declarații de martor. Mă car la ale mele. O iau pe #magirl și mergem la mall, după mâncare pentru pisici. Dumnezeule mare! Era ca de Crăciun. O mare de oameni. Foarte puțini cu măști. Am văzut o tipă care a intrat cu masca în mall și și-a dat-o jos. Pun pariu că de rușine. Sau de frică. Sau de anxietate. Ca mine, adică. Ohoho, de câte ori n-am pus masca pentru alții…
^^^ LINK cărțile mele și ale lui Ghenă într-un singur pachet
Demontez panica în avans: panica grâului, de care urmează să se apuce serios niște televiziuni sub narativul “să nu se mai exporte că murim de foame”. Să rămâneți zen, da? România produce între 25 și 30 de milioane tone cereale, consumul intern e pe la 4-5 milioane tone, iar capacitatea de stocare de la un sezon la altul e de 10 milioane de tone. O să fie normal să exportăm, dar, vedeți voi, unii jurnaliști influenți cu interese în agricultură vor să facă o șmenozeală.
^^^ chestii vechi și foarte vechi din argint - LINK
Legat de mască, că am uitat să mă spovedesc, ca tot poporul: pentru mine, ridicarea restricțiilor n-a adus nici o revelație spirituală. La exterior, n-am purtat masca de mai mult de 20 de ori în ultimele 18 luni. Dacă te nemulțumește asta, cere-i demisia lui Lucian Bode, ce e vina mea că nu m-a amendat nimeni? Cât privește portul măștii la interior - locurile pe unde am umblat eu anul trecut erau ale unor oameni extrem de relaxați pe acest subiect. Iar de acum încolo am de gând să-mi cheltuiesc banii așa: A. În principal cu afacerile oamenilor relaxați. B. În secundar cu afacerile oamenilor de bună credință care au respectat legea și atât. C. Niciodată la fasciștii care în loc să-și vadă de cratița/magazinul/cinzeaca lor se exprimau public că oameni ca mine ar trebui izolați într-un lagăr din pădure. Am și un mesaj motivațional pentru ei: vai mama voastră de mâhniți, zilele astea ați fi în stare să vă mâncați copiii ca să le furați pașapoartele și să fugiți.