Viața fără Proști 3 iunie 2022
Bunătate. Azi n-am călcat două fete cu mașina, n-am mâncat carne, i-am făcut fiicei mele un supercadou imaterial, și, mai presus de toate, am decis să dau din rezerva mea de lemn vechi. Din mai multe motive. Primul ar fi că sunt conștient că nu voi prelucra niciodată tot lemnul vechi pe care-l am. Al doilea ar fi că am început să mă simt jenat tot refuzând amici, cunoștințe de pe net, buyeri ai lucrărilor mele mai vechi și, mai nou, designeri de interior. Dar trebuie să recunosc că o mini-dispută, purtată între rafturile Leroy Merlin, a declanșat totul.
Acum o lună, mă văd la mall (așa zic eu magazinelor de bricolaj) cu o cunoștință. Un băiat ok, deformat ușor de bani. Avea căruțul plin de scânduri, fitinguri de instalații și recipiente de vopsea. Ce faci, coae, renovezi? / Nu, meșteresc. Ce meșterești? / Vreau să fac o veioză din țevi, un dulap din astea. Fac upcycling, ca tine.
Și aici am ridicat o sprânceană. Upcycling se numește așa pentru că este o formă superioară de recycling. Iei o mașină de cusut veche și stricată, din corpul mașinii faci o veioză, din blat o etajeră iar picioarele de fontă le pui sub un geamantan, care se transformă astfel într-o excelentă masă de hol, în care să ții pantofi, fulare, pălării. Nu cumperi o mașină de cusut și o strici, ca un idiot, pentru că asta ar fi consumercycling. În loc să reduci cantitatea de deșeu o mărești. Nu redai circuitului uman ceva ce ajungea la tocat sau topit, ci mărești grămezile de gunoi. Risipești bani și materiale ca un idiot pentru o veioză, o etajeră și un dulap de hol.
Plus că… Aici sunt subiectiv, dar nu cred că-mi poți găsi în vreun magazin de bricolaj vreo bucată de lemn în care nervurile și culorile să se vadă ca pe o bucată de lemn veche de 100 de ani, udată, lovită, pătată, tocită. Te poți uita câteva minute bune la un soare naiv, schițat stângaci în piciorul unui scaun vechi. În magazin la ce să mă uit? La modelul ăla de parchet sau de gresie care imită lemnul vechi? La vopseaua pe care scrie “antichizat”? Păi e ca și cum ai face laba și ai povesti că ai făcut sex.
Am încercat să-i explic. A ricanat, mi-a arătat vopselurile de învechit. I-am spus că ce face el se numește Abidas, nu upcycling. El mi-a răspuns cu mulți văd, puțini cunosc. Și am lăsat-o baltă. Vrea omul să se laude cu lemn de Leroy ca fiind vechi, cu grinzi aparente din scândurele strâmbe de molid și cu veioze din țevi date cu acid - să fie sănătos. N-o să păcălească nici clienții de Zara Home și Penti/Pupi/Pula mea, ăia care vând rame, cutii, etc cu etichetă de vintage shabby-chic făcut în China, din pvc.
Iar zilele astea mi-am adus aminte de el, dar și de oamenii normali care ar face upcycling dar n-au, ca mine, surse primare de lemn vechi și un loc unde să-l curețe de praf și de cuie. Oameni care ar meșteri în balcon la câteva lemnișoare, din care și-ar face doiș’pe chestii cool prin casă. Mâine vă arăt ce-am pregătit pentru ei.
Cu țara, cu societatea stați liniștiți, suntem tot acolo. Ciucă dă senin ajutoare de inflație pensionarilor cu pensii mai mici de 2.500 de lei. Nici el nici minunații lui de consilieri nu s-au gândit la situația în care un pensionar d-ăsta e măritat cu unul cu 9.500 de lei pensie, sau locuiește cu copiii care au cinci firme. Nici la salariații din horeca, textile și salubritate care câștigă sub 2.500 de lei. Nici la salariații care câștigă 3.500 de lei dar au 5 copii care mănâncă cât 8 pensionari. Generalul a tras o linie roșie prin guvernare, cu atitudinea senină cu care rușii bombardează în Donbas: “Kakaia pagube colaterale? Nu știm nimic, noi doar ne batem cu ucrainenii”.
O zi de vineri fără proști îți urez.
susține acest newsletter accesând linkurile de mai jos: