Bogdane eu te inteleg ca tu personal nu crezi ca depresia exista. Dar asta nu inseamna ca depresia nu exista.
Problema e ca degeaba incerci sa convingi pe cineva ca nu exista, science already proved it, ca exista.
Un diagnostic pus de un specialist are in spate o schimbare a chimiei creierului in cazul unei persoane care sufera de depresie.
Repet, chiar inteleg ca esti anti-depresie cumva, in sensul ca probabil crezi ca depresia ca boala de fapt nu exista, ci este un fel de alegere. Nu e asa, din pacate. Nu doar cei slabi de inger pot fi depresivi. Oricine poate ajunge depresiv - si depresia poate fi de mai multe feluri, of course.
Ideea e ca poate ajungi si mai citesti
si putin din Elizabeth Kubler-Ross sau vezi parerile unor oameni care chiar si-au dedicat viata fenomenului. Si daca ei, care au studiat asta ani la rand, zic ca exista, logica imi spune ca asa trebe sa fie, chiar daca mie mi se pare o prostie. Poate ar trebui sa regandesti putin treaba cu depresia.
Ce imi place la newsletter-ul tau e ca iti exprimi cu sinceritate parerile, si nu te chinui in nici un fel sa te faci placut sau sa iti faci stilul de scris placut. Asta e nice. Si sunt sigur ca asta e un motiv pt care te citesc multi.
ai intuit corect: eu cred că la 99,99% din cazuri depresia este o alegere. iar ce vreau eu să transmit, legat de depresie, este că nimeni n-ar trebui să permită minții lui să se lase copleșită de necazuri până ajunge în punctul în care se schimbă chimia creierului. că ar trebui să ne văităm mai puțin, să zicem mai des, ca ăia bătrânii, "noi să fim sănătoși" sau "asta e, nu-ți mai face sânge rău". și fac asta pentru că mie mi se par penibili oamenii care au mâini, picioare, un acoperiș deasupra capului, frigiderul în priză și un job văitându-se de fiecare fleac și lăsându-se afectați de greutăți mici și medii. în toată viața mea am cunoscut o singură persoană deprimată pe bune: o tipă care fusese traficată în Serbia. restul se alintau ca niște cretini, pentru un plus de atenție.
Așteptam momentul in care deschideai subiectul supraviețuitori in Turcia (și Siria probabil dar nu ora avem vești de acolo). Sânt de acord cu teoria ta. Mi-am făcut și eu o idee, eu cred că sânt oameni învățați cu sărăcia și cu puțin. Învățați cu foamea și cu frigul, și asta i-a ajutat. Nu mă miră că sânt încă supraviețuitori, sânt convinsă că ar fi fost și mai mulți dace se putea ajunge la ei. Cred că acest lucru este destul de lent din cauza mulțimii de blocuri căzute .
Bogdane eu te inteleg ca tu personal nu crezi ca depresia exista. Dar asta nu inseamna ca depresia nu exista.
Problema e ca degeaba incerci sa convingi pe cineva ca nu exista, science already proved it, ca exista.
Un diagnostic pus de un specialist are in spate o schimbare a chimiei creierului in cazul unei persoane care sufera de depresie.
Repet, chiar inteleg ca esti anti-depresie cumva, in sensul ca probabil crezi ca depresia ca boala de fapt nu exista, ci este un fel de alegere. Nu e asa, din pacate. Nu doar cei slabi de inger pot fi depresivi. Oricine poate ajunge depresiv - si depresia poate fi de mai multe feluri, of course.
Ideea e ca poate ajungi si mai citesti
si putin din Elizabeth Kubler-Ross sau vezi parerile unor oameni care chiar si-au dedicat viata fenomenului. Si daca ei, care au studiat asta ani la rand, zic ca exista, logica imi spune ca asa trebe sa fie, chiar daca mie mi se pare o prostie. Poate ar trebui sa regandesti putin treaba cu depresia.
Ce imi place la newsletter-ul tau e ca iti exprimi cu sinceritate parerile, si nu te chinui in nici un fel sa te faci placut sau sa iti faci stilul de scris placut. Asta e nice. Si sunt sigur ca asta e un motiv pt care te citesc multi.
ai intuit corect: eu cred că la 99,99% din cazuri depresia este o alegere. iar ce vreau eu să transmit, legat de depresie, este că nimeni n-ar trebui să permită minții lui să se lase copleșită de necazuri până ajunge în punctul în care se schimbă chimia creierului. că ar trebui să ne văităm mai puțin, să zicem mai des, ca ăia bătrânii, "noi să fim sănătoși" sau "asta e, nu-ți mai face sânge rău". și fac asta pentru că mie mi se par penibili oamenii care au mâini, picioare, un acoperiș deasupra capului, frigiderul în priză și un job văitându-se de fiecare fleac și lăsându-se afectați de greutăți mici și medii. în toată viața mea am cunoscut o singură persoană deprimată pe bune: o tipă care fusese traficată în Serbia. restul se alintau ca niște cretini, pentru un plus de atenție.
Așteptam momentul in care deschideai subiectul supraviețuitori in Turcia (și Siria probabil dar nu ora avem vești de acolo). Sânt de acord cu teoria ta. Mi-am făcut și eu o idee, eu cred că sânt oameni învățați cu sărăcia și cu puțin. Învățați cu foamea și cu frigul, și asta i-a ajutat. Nu mă miră că sânt încă supraviețuitori, sânt convinsă că ar fi fost și mai mulți dace se putea ajunge la ei. Cred că acest lucru este destul de lent din cauza mulțimii de blocuri căzute .