A trecut un an de la penerereul meu. Ziua în care, după ce am găsit cutia cu nasturii de rezervă primiți vreodată la jeanși, am reparat trei perechi de pantaloni. Serios, reparat e cuvântul potrivit. Cu ciocanul. Am pus un nasture gri la jeanșii negri, unul arămiu la cei blue și unul auriu la cei crem. Toate cele trei perechi de jeansi reparate acum un an încă arată ca o pulă, dar orișicât, port curea peste ei și nu-mi băg bluza în pantaloni decât iarna, cu placa. Important e că n-am cumpărat trei perechi de jeanși, adică icănămii și susteinăbilitii cât cuprinde, dar și că acum am niște jeanși care se potrivesc perfect cu chiloții mei pătați cu vopsea. Mă îndrept spre nirvana impresiei greșite, cum mi-a zis deja o tipă, acum niște ani:
Mă cam trec fiorii când citesc rândurile tale... amenințarea există, e aici, războiul nu este dorit dar totuși este în desfășurare. Sper să te înșeli și tu..... în sensul să nu o pățim și noi.
Mă cam trec fiorii când citesc rândurile tale... amenințarea există, e aici, războiul nu este dorit dar totuși este în desfășurare. Sper să te înșeli și tu..... în sensul să nu o pățim și noi.